pulsul in virtual: 16 august

Costin Movila
FMI ne acorda imprumuturi noua romanilor dar ne pune si conditii si haideti sa le analizam. Ne acorda imprumuturi si ni se impune din partea FMI sa privatizam totul in schimbul "AJUTORULUI" absolut, cred eu, "fratesc" cu intentia clara de a ne scoate din necaz, fapt in urma caruia nu de putine ori industriile noastre de tot felul au fost cumparate de catre competitorii straini, oamenii concediati iar fabricile taiate pentru fier vechi. Titeiul romanesc a fost amanetat cu amendamentul ca contactul va expira odata cu epuizarea resurselor cu pricina (vezdeti contractul incheiat cu Austria). De unde atata "purtare de grije" a acestui "parinte iubitor" care este monstrul FMI ce se arata foarte infometat si care devoreaza tot ce-i pica in cale. Inca odata fac apel la inteligenta noastra colectiva spre a adoptam aceiasi atitudine pe care a adoptat-o Islanda cu ceva timp in urma: refuzu de a mai platii datoriile catre FMI pe motiv de actiune premeditata asupra sigurantei nationale (devastarea voita a economiei) a Statului Roman.

Alin Fumurescu
Daca te lepezi de disonanta cognitiva, esti nevoit sa accepti ca a fost/este o lovitura « la stat ». Si inca una « la gioale », cum ziceam cand jucam fotbal pe maidan. Nu e nevoie sa crezi in buna credinta a Europei, nici in atitudinea moralizatoare a Americii. Ii poti acuza pe toti de ipocrizie, dubla-masura etc. Am fost in tara in perioada referendumului. Ca un admirator al lui Hercule Poirot, am facut o greseala de neiertat – am mers la locul crimei. Am stat de vorba cu multi dintre voi. M-am scufundat in detalii, multe dintre ele sordide, pana ce am simtit ca ma sufoc. M-am uitat si la televizor pana mi-a venit sa vomit. Si-am ramas si eu paralizat, precum caprioara in bataia farurilor. N-am mai avut nici chef sa scriu si nici n-am mai stiut ce. Prietenii m-au intrebat daca mi-e frica. Mi-era, dar nu frica la care se gandeau ei, frica aceea care te face sa vorbesti soptit la masa, tragand cu ochiul in toate partile. Mi-era frica aceea dublata de lehamite, in care cuvintele, oricat de bine intentionate, nu fac decat sa se ingramadeasca claie peste gramada, potentand un absurd deja cacofonic. Suna prea pretios ? Scuze. Reformulez : cand esti prins in mlastina sau in nisipuri miscatoare singura miscare logica e sa nu faci nici o miscare.Adevarul e ca, din motive de imensa prostie USL, tentativa de debarcare a lui Basescu a esuat. Asta e, ca ne convine sau nu, ca e drept sau nu. N-o mai tineti gaia matu’ cu ipocrizia Europei, rapacitatea Americii, statul politienesc, capitalismul sau Rosia Montana. Cand incepi sa-l ignori pe Voiculescu, plagiatul lui Ponta, pe Antonescu, s.a.m.d.,  pentru ca-ti strica imaginea mentala, cand incepi sa minimalizezi faptele din rasputeri, cu metoda – « da, dar … », “ e adevarat ca, insa …” – ai o uriasa problema de adecvare la realitate. Asta s-ar cuveni sa va dea de gandit. E frumos sa visezi ca zbori, dar sa te arunci de pe bloc, convins ca o poti si face, e o nebunie. Una pe care o veti regreta, mai cu seama daca tarati dupa voi o tara intreaga. Cand esti inghesuit intr-un autobuz plin de trupuri transpirate, poti visa ca esti pe o insula pustie cu femeia visurilor tale. Dar, daca incepi sa te dezbraci si sa actionezi in consecinta, ai o problema de adecvare la realitate.
Ploaia ploua. Scapat din mana, marul cade, fie ca iti convine, fie ca nu. Asta e realitatea. Nu se fac comisii pentru a stabili daca ploua, nu se scriu comentarii pe tema « da, ploua, dar ar putea sa fie seceta », « e drept ca marul a cazut acum, dar poate maine o va lua in sus, spre cer », etc. Saptamanile acestea sunt un test pentru voi, anti-basescieni inteligenti, cititi si, mai cu seama, de buna credinta. Ati adulmecat victoria si v-a alunecat printre degete. Recunoasteti. Nu va mai ascundeti dupa sofisme. Pastrati-va « farurile », ura fata de Basescu, principiile si nemultumirile. Nu vi le ia nimeni. Nu-s in pericol.
Ceea ce-i in pericol sunt sufletele voastre. Realitatea, adica.
Ploaia ploua. Sa pornim de aici.

agonia natiunii
Sunt satul de Europa! Si nu pot sa o repet destul: m-am saturat! Sunt satul de ipocrizia unor asa zisi domni, care ne tot invata de cateva decenii incoace cum trebuie sa traim. Sunt satul de valorile lor, pe care ei ni le impun, desi nici macar ei nu le respecta. Sunt satul sa mi se spuna ca modul in care au trait parintii, bunicii, stramosii mei, este gresit, ca Dumnezeul meu este gresit si ca tara mea nu este a mea.M-am saturat sa vad cum trebuie sa ne justificam toate deciziile politice interne unor politruci trimisi de Bruxelles, pe care, printre altele, tot noi ii platim. Tot noi ii tinem in fotoliile lor moi, cu salariile lor de mi de Euro si cu scutirile lor de taxe. Si asta doar pentru a veni si a ne predica valori, pe care nici ei nu le respecta. Eu de ce sa platesc taxe, daca ei nu o fac? Cand am ajuns eu sclavul lor? Cand am acceptat sa ii urc pe acest piedestal, pentru a le asculta apoi minciunile?Sunt satul sa fiu pus la perete de oameni platiti si din taxele mele si sa fiu obligat sa asist cum altii sfasie trupul Romaniei, pentru care bunicii si strabunicii nostri si-au lasat sangele si chiar oasele.

Silviu Craescu
Romania, sub conducerea „ametitului marinar pitic ”ajutat de sfaturile „Avocatului Ambasador”, a ajuns din Printesa marii familii a democratiei europene o nava esuata, un stat obedient puterii americane actuale, un fel de Romanie gri, dictatoriala, neo-coloniala.
Romania actuala este condusa de ambitiile personale ale unui presedinte actor de rang inalt, nedrept si machiavelic, un presedinte jucator, inconjurat, ajutat si mentinut la putere de serviciile secrete americane aspirand la masa decizionala a marilor puteri, unde joaca interesele nationale la „ruleta ruseasca”, fara a intreba pe nimeni. Un fel de dictator modern care conduce nava numita Romania mai mereu pe sapte valuri sub influenta viselor imperialiste megalomane americane. Un arbitru partinitor si un negarant al drepturilor si libertatile pasagerilor striviti de bunastare, care nu vede lumina democratiei venita din portul european spre care dorim sa ne indreptam si sa ne integram. Un ametit politic, in fapt un actoras marunt care-si joaca rolul de fost pirat cu iz de carciumar. Un capitan hain, razbunator, un personaj de basm bucovinean bazandu-se pe sfaturile unor fluturi, ghidand nava spre haos, navigand pe cadavre . Un carmaci autoritar care ghideaza nava Romania dupa steaua lui Lucifer uitand-o pe cea a lui David!

Oamenii au o putere, putere care devine evidenta prin organizarea in grupuri." Clasa politică este general incapabilă de a da vreun răspuns crizei de încredere în care se află. Nu o pot face politicienii educaţi ai apusului, prizonieri ai rutinei şi sistemului, deseori înfeudaţi. Cu atât mai puţin o va face mârlănimea politică românească, năduşind duhori de ţuică şi parfum scump de la căţăratul scrofesc în copacul puterii, ori mai tinerii colegi, precar aculturaţi pe la burse şi seminarii, la fel, dacă nu mai venali şi mai cinici decât tovarăşii lor vârstnici.  A le face reproşuri moralizatoare, a apela la conştiinţa civică, binele comun, patriotism sau la codul penal sunt gesturi la fel de neavenite şi ridicole ca interdicţia râmatului ordonată mistreţilor din luncă. Formaţi într-un sistem în care statul capturase societatea, membrii „elitei” autohtone nu pot acţiona decât acaparând la rândul lor statul şi resursele publice. Nici individual şi, cu atât mai puţin colectiv, aceşti oameni nu sunt capabili de alte comportamente în afara celui predator. Nu poate exista schimbare din interior a partidelor noastre politice."


Constantin Ciobanu
Cu paşi mici, ai început să iti construieşti noua ta viaţă. Să îţi laşi serviciul de la stat şi să încerci să porneşti o afacere. Un chioşc la scara blocului, un ziar facut cu câţiva prieteni, un pretenţios numit cabinet medical. Ai început să munceşti de dimineaţă până seara, să nu mai ai week-end-uri, să încerci să pricepi ceva din contabilitate, să îţi plăteşti vina de a nu îţi vedea suficient copiii, cumpărându-le Boni Bon sau vreo maşinuţă teleghidată chinezească. În timpul ăsta, ei emiteau cupoanele de privatizare şi tot ei le cumpărau înapoi, prin Vântu şi Patriciu. Începeau să dispară, pe şest, primele fabrici. Întâi căpuşate de proprii directori, mai târziu date pe nimic, dezmembrate, vândute ca fier vechi, demolate iar terenul revândut unor constructori de mall-uri.Tu? Tu te bucurai de primele ieşiri din ţară cu autocarul şi pe fugă. Poate că ai fost unul dintre puţinii cărora afacerea le-a mers. Poate că ai fost unul dintre cei mai mulţi care au abandonat calea antreprenoriatului şi s-au reangajat. Niciodată la stat, după ce ai prins gustul libertăţii, mereu la privat! La patroni care învăţau şi ei din mers, la început mai din topor, mai atenţi doar la profit, apoi, dupa ce au mai prins puţin cheag, aplecaţi şi către oamenii care i-au ajutat pe drum.  Au fost câţiva ani în care nu ai mai fost atent la EI. Între timp, plăteai impozite, dar nu te apasa atât de tare pentru că făceai mulţi bani la negru, iar pe salariaţi îi plăteai la fel. Jucai cu capul în pământ, fără să apuci să-i vezi pe primii mari îmbogăţiţi, pe primii latifundiari, Triţi sau Culiţi, sau cum dispărea PNŢ-CD. Mai tresăreai la câte un Caritas sau la câte un FNI când aflai cum tot miniştrii apucaseră să îşi ia de 8 ori banii, sau cum dispărea câte un Bancorex sau câte o Bancă a Religiilor, cu tot cu creditele politicienilor.“Câştigăm împreună!” EI cu EI, mereu cu EI, niciodată cu tine! Împărţindu-şi funcţii, averi şi banii tăi irosiţi pe impozite. Firmele lor se tot îngraşă din monopolul contractelor cu statul. Impozitele din ce în ce mai mari pentru care tu nu dormi noaptea gândindu-te cum să le plăteşti sau ce oameni să mai dai afară, se duc direct în buzunarele lor, fără să mai rămână nimic şi pentru o biată autostradă.Nu e mai bine nici ca angajat. Tot plăteşti statului peste 60% din ce câştigi, creditele cresc, dobânzile la fel, şcoala copiilor te usucă şi Doamne fereşte să te îmbolnăveşti, că tu n-ai bani de mers la Viena. Iar locul tău de muncă nu este deloc sigur, nici măcar dacă eşti angajat la o multinaţională. Te uiţi îngrijorat la o Nokia care se retrage din România sau o Tnuva care dă faliment. Sau poate eşti medic, verificând zilnic ofertele din străinătate, dar unde să te mai duci la 40 de ani? Ştii că există nişte echipamente undeva în spital pe care le-a cumpărat fostul director, pe comisioane grase, dar ştii că nu a cumpărat şi substanţele sau know-how-ul necesare pentru a funcţiona, asa că acum zac părăsite în vreo magazie.Sau eşti profesor? Îngrozit că habar nu mai ai ce să le ceri copiilor să înveţe, deoarece condiţiile pentru a intra la liceu, la BAC sau la facultate se schimbă în fiecare an. Copiii de azi nu mai citesc pentru că nici Becali nu citeşte, “face decât bani”.Noi toţi am creat, în ciuda clasei politice, clasa mijlocie din România. Antreprenori mici şi medii, angajaţii lor sau ai multinaţionalelor, oameni cu profesii liberale, medici, profesori sau fermieri. Coloana vertebrală a oricărei economii sănătoase. Cei care scriu azi: “va rugăm să ne scuzaţi/nu producem cât furaţi!”, care nu mai votează de ani de zile pentru că le e silă să mai voteze doar răul cel mai mic. Care şi-au petrecut aceşti 22 de ani învăţând, îndrăznind, muncind şi dând de muncă altora şi care azi, îşi vad proiectele sugrumate, locurile de muncă ameninţate, datoriile crescând. Tinerii care sunt înca în şcoli şi facultăţi vor face parte în curând dintre noi. Ei sunt cei care se vor lovi de aceleaşi greutăţi, cei care acum nu se regăsesc într-o societate fără viitor. Care îşi doresc să plece să-şi construiască o viaţă normală în altă parte. Ei sunt clasa de mijloc de mâine şi de ei avem nevoie aici, nu aiurea. Clasa politică, care niciodată nu a reprezentat pe nimeni - dovadă că nu traieşte din cotizaţiile membrilor, ci din afacerile cu statul - nu a făcut decât să înfrâneze şi să paraziteze această clasă mijlocie.Nu vrem să devenim moguli, vrem însă să putem păstra şi reinvesti cea mai mare parte din banii pe care îi muncim.  Nu vrem să fim sclavii statului, ci angajatorii lui şi să îl plătim doar pentru serviciile pe care suntem de acord să i le delegăm. Nu statul trebuie să decidă câţi bani îmi mai rămân din munca mea, treaba lui este să mă convingă să îi plătesc cheltuielile, justificându-le transparent, pentru serviciile pe care sunt de acord să mi le facă. Prea mulţi ani ne-am văzut doar de treaba noastră. E vremea să ne luăm România înapoi! Micile bule de confort individual pe care ni le-am creat vor deveni din ce în ce mai mici şi, în cele din urmă, dacă nu ne vom uni să ne luăm România înapoi, ni le vor sparge EI, una câte una, pentru a ne lua şi ultimii bani. Deja o parte solidă din ceea ce muncim şi câştigăm se duce pe plata datoriilor pe care nişte politicieni iresponsabili le-au făcut în numele nostru, dar pentru buzunarele lor. Cu cât lăsăm să treacă timpul, cu atât mai mari vor deveni aceste datorii şi cu atât mai greu va fi drumul înapoi. Deja va fi greu să creăm repede prosperitate, dar dacă mai aşteptăm, va deveni imposibil.Trebuie să ne punem în paranteză, pentru un timp, vieţile profesionale şi să ne apucăm, cei care vrem asta, de politică. Iar ceilalţi, să îi susţinem pe cei care se vor înhăma la asta. Să avem, în sfârşit, pe cine vota. Pe noi, dintre noi! ACUM!