marți, 21 august 2012

pulsul in virtual 21 august


21 august

Pop Adrian
Cu luni in urma cativa romani au definit in clar cateva principii ce ar trebui sa le aiba comducatorii nostri : 1. Oameni cu credinţă în Dumnezeu şi înalte convingeri spirituale, capabili să înţeleagă darul chipului şi asemănării, darul liberului arbitru ca premisă a participării conştiente la împlinirea destinului individual şi colectiv al fiinţei umane.
2. Oameni de neam si de tara iubitori, purtători ai respectului faţă de valorile tradiţionale – materiale şi spirituale ale poporului de la originile sale şi până în prezent –, faţă de toţi semenii care au contribuit la propăşirea şi continuitea lor istorică.
3. Oameni capabili să slujească neamul românesc cu puterea gândului şi a cuvântului expus public, prin toate mijloacele creative de exprimare şi toate canalele moderne de comunicare.
4. Oameni devotaţi fiinţei umane, învățători care se înnobilează prin voința de a dărui cu altruism semenilor ştiinţa şi experienţa propriei lor vieţi.
5. Oameni de caracter, care îşi respectă întotdeauna cuvântul dat, rămânând loiali neamului românesc şi principiilor care i-au consacrat.
6. Oameni care nu renunţă niciodată să caute drumul optim pentru atingerea ţelurilor propuse, pentru care nu contează cât au realizat, ci piedicile depăşite şi transformate în principii de înţelegere corectă şi acţiune eficientă.
7. Oameni cu accentuat spirit de echipă şi simţ al responsabilităţii, dispuşi oricând să contribuie la rezolvarea în comuniune a problemelor care vizează devenirea intregii colectivităţi umane.
8. Oameni modeşti, perseverenţi şi conștiincioși în serviciile aduse, urmărind creșterea calității acestora și nu câștiguri sau avantaje personale.
9. Oameni care ştiu să abordeze problemele fără înverşunare, fără ură și părtinire, cu faţa luminată de un zâmbet sincer, oglindă a unui suflet deschis şi prietenos.
10. Oameni cu „cazier moral” curat şi cu conştiinţa împăcată, neimplicaţi în grupări şi interese ideologice partinice, invulnerabili la presiuni şi atacuri publice.
11. Oameni pentru care „imposibil” nu există, capabili de a găsi mereu soluţii particulare novatoare şi strategii generale de rezolvare creativă a problemelor.
12. Oameni capabili să înţeleagă că aparţin unei comunităţi care depăşeşte graniţele propriei patrii şi că numai prin inălţarea unui CURCUBEU al spiritului planetar, guvernat de necondiţionată iubire şi armonică înţelepciune vor contribui la continuitatea vieţii pe Pământul-Mamă, în relaţie cu valorile “semenilor întru raţiune” şi cu conservarea nealterată a creaţiei cosmice, prin cunoaşterea legilor belagine.

Viorica Pop
generatia noastra trebuia in urma cu 22 de ani sa fie puntea de trecere intre comunism si democratie!,,,,dar de visul nostru maret, au profitat atunci o sleata de nemernici (care si acum se afla la putere,chiar si numai din umbra )....eu spun asa :ca generatiile ce vin in urma noastra sa nu ne condamne (pe nedrept )si sa ne judece,ar trebuii sa ne indeplinim misiunea si visul nostru de atunci !,,,,si pe buna dreptate noi suntem in masura sa reparam naivitatea si nestiinta noastra in domeniul democratiei,,,au trecut aproape 23 de ani ,in care noi am invatat si ne-am maturizat,e timpul sa aratam generatiilor ca noi suntem generatia ce sa sacrificat si se va sacrifica pt. binele lor. inca se mai pot recupera lucrurile, dar ar trebui sa incepem cu unitatea si respectul dinte noi, pt. ca este foarte mare vrajba intre oameni,,,se accentueaza si se acutizeaza foarte tare diferenta dintre clasele si poziitile sociale si asta se datoreaza partidelor ( cu ura si vrajba dintre ele ), convingerea unora ca numai daca ajungi intr-un partid tu poti sa te afirmi....cum ?...sa furi ?! sa iti vinzi demnitatea ta de om !(cel putin la noi in partide asta e ,fata de restul partidelor din UE)....ori sa inveti sa fi om si sa ai suflet,constinta si puterea de-a lupta impotriva nedreptatii ce ti se face pe zi ce trece tot mai mare...cand eram copii si tineri eram sub o deviza :unul pt. toti si toti pt. unu....ia sa incercam sa o punem in aplicare fara convingeri politice .

Maria Iftode
E trist sa spun, dar cred ca nu se mai poate recupera nimic! E tarziu si nu mai avem nimic; in primul rand ar trebui sa recuperam respectul de sine si increderea ca se mai poate face ceva, dar..........nici pe astea nu le mai avem! Trist dar adevarat!

Romeo Tarhon
Națiunea română a fost divizată și învrăjbită de către politicieni și oligarhi în aceste două decenii încât continuăm să trăim în două jumătăți, în două Românii, în două lumi paralele.
Inițiativa mea pentru mobilizare înțeleaptă în vederea descătușării și însumării adevăratelor energii umane necesare salvării națiunii, pornește de la o idee originală căreia, alături de voi, voi lupta să îi dau contur, sens, afirmare. Această idee prevede posibilitatea coagulării rapide a societății civice ai cărei exponenți de autentică valoare să capete reprezentativitate și să se constituie într-o forță reală a societății civice care să înlocuiască grabnic clasa politică compromisă. Proiectul pe care îl propun pornește de la starea de polarizare, de atomizare, de disipare umană, de existență paralelă: dacă tot există acest paralelism, vizez și vă propun ca, indiferent de evoluția în imediata perspectivă a politicului ce deține toate pârghiile puterilor, să facem abstracție de acesta, ca și cum nu ar exista, fiind oricum în afara noastră, în afara intereselor și idealurilor noastre ca națiune. Dar, organizându-ne, dovedind mobilizare și inițiativă, noi, ceilalți, neînregimentații și adevărații plătitori ai costurilor demenței politice, ca și cum plecăm de la un punct zero, de la o răscruce istorică provocată de o gravă sciziune, de o nenorocire națională, de o amenințare cu existența și să pornim propria noastră revoluție, propria noastră construcție a unui nou sistem, a unei noi structuri sociale și politice, a unor legi noi, a, unor oameni noi.  Vi se va părea, poate, ca un joc de simulare, fiindcă este chiar ceea ce vă propun cu toată seriozitatea și gravitatea: un nou început cu toate nevoile și încercările lui, de la constituirea unui consiliu, unui colegiu fondator, până la alcătuirea structurilor necesare funcționării unui stat, unei societăți: un stat alternativ, o societate alternativă, un forum legislativ alternativ, un executiv alternativ, un șef și un aparat de stat alternative, instituții alternative, o Românie alternativă: România de rezervă, România novatoare, România adevărată capabilă să o înlocuiască foarte curând pe cea perimată, alterată, compromisă.  Vom acționa colectiv și individual ca și cum ne aflăm într-un moment crucial pe care opri îl depășim și supraviețuim, ori ne împotmolim și ne dezintegrăm. Este ca și după un moment istoric de haos, anarhie și derută, ca după un război distrugător sau o altă nenorocire națională sau planetară și, pentru a ne salva, trebuie să ne construim o nouă țară după noi legi, alegând modelul cel mai sănătos și sigur, oamenii cei mai potriviți și curați, mecanismele cele mai inteligente și democrartice. Este de înțeles că acest exercițiu de simulare urmărește de fapt coagularea și definirea noii Românii și înlocuirea celei vechi, ceea ce înseamnă că acest ”joc” este unul cât se poate de serios și util. Pentru a avea succes maxim în exercițiul nostru de-a puterea, opoziția, legile, structurile de țară, trebuie să ne gândim cu toată convingerea că fiecare acțiune, fiecare mutare, fiecare idee va conduce, de fapt, la formarea noii Românii care va fi pregătită să gata să o înlocuiască pe cea veche stricată, murdară. Este de înțeles și faptul că vom aplica toate mecanismele, de la cele consultative și electorale până la cele structurale și decizionale, ca și cum am face aceste lucrări în realitate, dar chiar le vom face în realitate, fiindcă va rezulta un model de țară mult mai sănătos, mult mai inteligent, mult mai util întregii românități. În plus, prin această aparentă simulare vom reuși, în sfârșit, să mobilizăm societatea civică, să o organizăm să o impunem, în sfârșit, drept principală forță de decizie în stat, subordonând și controlând politicul și toate mediile care derivă din acesta, la nivel central și local.


vasile ernu
Un Stat care nu ştie şi nu e în putere să-şi numere cetăţenii nu mai poate exista sau poate că nici nu mai merită să existe. Cetăţeanul unei ţări este, de fapt, pulsul acelei ţări. Cînd Statul, puterea care conduce şi reprezintă această ţară, nu mai ştie să-şi ia propriul puls înseamnă că instituţiile sale au intrat într-o stare avansată de degradare. El se află poate chiar în moarte clinică, însă mai nimeni nu a constatat încă acest lucru. A nu putea să-ţi iei propriul puls, acest gest minimal de „biopolitică“, să vezi în ce stare este propriul tău organism socio-politic înseamnă a nu fi capabil să reflectezi şi să decizi asupra propriei tale situaţii de fapt. Într-un astfel de context, cînd organismul social şi politic nu mai poate să-şi îndeplinească funcţiile elementare, se pare că doar cineva dinafară mai poate veni să ia pulsul pentru a constata, a diagnostica situaţia corpului politic numit România. Privind atent spre corpul social-politic al Româmiei, vedem un organism intrat în convulsii care-şi anunţă moartea totală pentru că moartea cerebrală (moartea creierului) a avut loc cu ceva timp în urmă, însă diagnosticianul extern încă nu a anunţat-o.
Corpul România miroase a hoit în descompunere, orice om sau instituţie civilizată ştie că în ziua de azi şi hoitul poate deveni o marfă. Vă mai amintiţi cum, în anii ’60, cei mai importanți gînditori ai epocii postindustriale anunţau moartea tuturor. În aceeaşi perioadă în care omul era declarat mort, în domeniul medical aveau loc transformări radicale. Chirurgii vremii care se ocupau de întregul mecanism de transplant al organelor unui corp uman ştiau că un organ nu poate fi luat de la un corp mort. Întrebarea lor fundamentală era: cum putem face rost de aceste organe fundamentale de la un corp „proaspăt“, încă viu? Medicina, fireşte, cunoştea de ceva vreme acest lucru: nu poţi lua un organ pentru transplant de la un corp mort, ci de la unul aflat într-o coma de passé.  odată cu dezvoltarea tehnicilor de reanimare, se constată că moartea este un proces care nu este legat doar de încetarea bătăii inimii (de lipsa pulsului). În acest context, pe lîngă vechiul concept de moarte biologică, apare conceptul demoarte cerebrală. Moartea cerebrală a fost definită „ca o comă ireversibilă cu abolirea reflexelor. Este un proces ireversibil datorat necrozării neuronilor, urmat de scăderea cantităţii de sînge circulant“.
Cînd în 1989 s-a constatat că întregul corp politic a intrat în convulsie prevestindu-şi moartea, moartea anunţată nu era una biologică, ci cerebrală, un soi de moarte a creierului. Cînd corpul politic comunist nu a mai fost capabil să-şi ia pulsul, a venit o putere externă care a pus diagnosticul: tranziţie, adică moarte cerebrală. Ce face medicul într-un astfel de caz? Am spus mai sus: îi menţine respiraţia şi circulaţia sîngelui, în timp ce face transfer de organe către alte corpuri politice. FMI şi Banca Mondială & co au îndeplinit și încă mai îndeplinesc aceeaşi funcţie ca cea a mediculului transplantolog: pompează, pe de o parte, bani pentru a menţine circulaţia sanguină şi respiraţia statului mort cerebral şi, în paralel, are loc un amplu proces de transplant al tuturor organelor vitale ale corpului-stat (de la controlul asupra circuitului sanguin-bancă, la cel asupra rinichilor, ţesuturilor etc. – fabrici, uzine, sisteme energetice, căi ferate etc.) către corpurile-politice care au puterea economică și politică de control asupra acestor morţi cerebrali politici.
În ultimii 20 de ani, am asistat la destramarea instituţiilor statului şi la o luptă fără precedent împotriva lui. Părinţii noştri, care au trăit în anii ’50-’70, construiau infrastructura acestei ţări, de la drumuri la fabrici şi uzine, de la dispensare şi şcoli la cinematografe şi stadioane. Acea generaţie (şi tot ce au constuit ei) a devenit o generaţie-donor pentru viaţa socială, politică şi economică a perioadei postcomuniste. Dincolo de ideologie, aceasta este realitatea cinică şi tragică. Ce a construit acea generaţie într-un an, noi nu am reuşit să facem în 20 de ani. Din acele resurse umane, economice şi realităţi sociale am trăit şi am consumat (după 90) pînă la epuizare, fără a pune mai nimic în loc. . Şcolile şi spitalele se închid din cauză că nu sînt profitabile. Singurul adevăr valabil rămas este profitul. Aceasta este convingerea şi practica cotidiană a fiecărui cetăţean ieşit din comunism. Singurul lucru real pe care l-am realizat este distrugerea coeziunii  sociale, am distrus ultima fărîmă de sensibilitate socială, lucru care a dus la dispariția sensului politic. Şi aşa am transformat totul în ghetouri: ghetouri imense şi mici ghetouri de lux, aşa cum şi populaţia acestei ţări a fost împărţită în două grupuri: unul mare, al „răilor paraziţi, necivilizaţi şi  ineficienţi“, şi unul mic, al „bunilor cetăţeni civilizaţi şi eficienţi“.
Singurul vis al generaţiei aflate în plină maturitate astăzi e acela de a avea acces la împrumuturi pentru a-şi achiziţiona lucruri de care nu vor avea cu adevărat nevoie niciodată.
Am luptat pentru capitalism pînă nu ne-a mai rămas de vîndut decît propriile suflete. Ba mai rău, am mers mult mai departe: am luat împrumuturi pentru generaţiile care încă nu s-au născut. Cînd se vor naşte, se vor naşte înrobiţi de lanţurile datoriilor făcute de părinţii lor. Şi aşa treptat, treptat am devenit sclavii care dăm naștere unor noi sclavi nevinovați. Omul care are un credit are o bogăţie la care nu poate renunţa petru că nu el este stăpînul ei. El are o bogăţie care nu-i aparţine. De aici şi lipsa totală de libertate şi ieşirea din cîmpul politic, deci incapacitatea de a participa la actul salvării. Cine este un om „adevărat”? Unul care deţine proprietate, moşii, avere din care decurge sau prin care se cumpără puterea, care, la rîndul ei, duce la îmulţirea averii. „Sufletele moarte“, cele care nu mai sînt demult printre noi, au această putere.  marea tragedie a , este faptul că este prins între două lumi, între „cei vii“ şi „cei morţi“, într-un cîmp nediscursiv, într-un soi de hălăduială fără sens. Un fel de „nici-nici“ care este tragedia cuiva prins între două lumi. Prima problemă majoră a acestui spaţiu al celor vii şi al celor morţi care trăiesc împreună, sau mai degrabă al celor prinşi între cei vii şi cei morţi, adică tema vampirismului, e legată – şi aici mă opresc strict la problema socială şi politică – de iraţionalitate. De un anumit tip de iraţionalitate. marea dramă este drama necunoaşterii sinelui. De aici decurge şi lipsa propriului centru de comandă. Atît duşmanul, cît şi centrul de decizie sînt mereu în afara noastră.  Dregătorii noştri vorbesc: „Doresc să credeţi în lucruri în care nu aveţi putinţă a vă încrede", „Există lucruri pe care nu le înţelegeţi, dar ele există“. Aici ne aflăm în cîmpul politic al vampirismului.
Am dereglat, am destramat, am distrus şi vîndut aproape tot. În urma acestor procese pe care le-am înfăptuit cu un entuziasm morbid şi tîmp, a survenit o fragmentare şi o disoluţie socială fără precedent. Cînd se distruge o uzină sau o fabrică, cînd dispare o bibliotecă sau un cinema, cînd se năruie un drum sau un pod, se năruie de fapt o lume vie, reală. Este o lume vie care renunţă la tot ce are fără a mai primi nimic în loc. Acest tip de fragmentare şi năruire duce în ultima instanţă la unul dintre cele mai tragice fenomene sociale: insensibilitatea şi ne-simţirea socială care fac să nu mai existe viaţă socială şi duc, în definitiv, la o moarte politică totală.
Speranţa noastră ar fi acest ultim argument: sîntem o societate prea tînără şi avem încă vocea vieţii sociale în formare. Dar poate că am ajuns la acest grad de singurătate, fragmentare şi insensibilitate socială pentru că fiecare dintre noi emite mesajele pe alte frecvenţe şi nu ne mai putem nici auzi, nici comunica pentru a ne organiza social şi politic. Din ce cunoaştem şi ştim din istorie şi din reflecţia politică de milenii, omul moare cel mai uşor din lipsă de viaţă socială, de aceea avem enorm de mare nevoie de sensibilitate socială, cea care creează viaţa socială şi duce la formarea vieţii politice, în lipsa căreia nu mai sîntem oameni. Întrebarea e cum ne reglăm vocile pentru a emite pe lungimi de undă care să ne permită să ne auzim?

alexandrinna Aianis desi suntem in al 12 ceas, desi suntem intr-o mare prapastie, exista multi "nebuni" ca "NOI" care spera ca se mai poate salva ceva, ca mai sunt sanse de salvare pentru Romania, ca mai exista romani cinstiti si curajosi care sa ne poata reprezenta si in care sa avem incredere, ca mai exista romani corecti care sa ii poata controla pe cei care s-ar angaja sa ne conduca . Facem apel catre toti romanii care vad situatia Romaniei si a romanilor cu aceleasi dioptrii, catre toti cei care cred si care inca mai spera in redresare, pentru a se uni intre ei, numai asa, salvarea Romaniei va putea deveni posibila.a
Este in puterea noastra sa schimbam inclinarea balantei. Noi nu vrem sa nu fie unii sau altii mai bogati ci vrem ca noi sa nu ajungem cei mai saraci din lume cu o tara asa de bogata. Trist ca deja suntem pe lista tarilor cu cel mai scazut nivel de trai. De vina suntem noi, ca ne mentinem dezbinati si manipulati, ca mai sunt printre noi persoane indragostite pana la isterizare de unul sau altul dintre cei care ne-au mintit, furat, distrus, vandut, indatorat! Voi, cei care vedeti realistatea clara, haideti sa ne adunam, sa fim uniti. Nimanui nu ii pasa de NOI! Cei de la conducerea tarii de 22 de ani, nu au nici un interes sa schimbe ceva. Daca lor le merge bine, de ce ar vrea sa ne mearga si noua?
Cand oamenii nu mai au ce pierde, cand li s-a luat totul, demnitatea, decenta traiului, viitorul copiilor, atunci cei care au luat vor primi rasplata asa cum nu s-au asteptat atunci cand ranjind calcau in picioare vieti! Cand omul pierde totul dispare frica.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

nu facem atac la persoana