vineri, 24 august 2012

pulsul in virtual: 24august


Alexandrinna Aianis
Nu i-as mai numi politicieni, ci jefuitorii tarii, tradatorii tarii, bestii care fura nestingherit protejati fiind de imunitatea parlamentara, aplicand falsul si uzul de fals, necontrolati de nimeni, iar pentru toate astea noi ii mai si platim, si sunt permanent uimita ca inca exista cetateni care ii idolatrizeaza. Ma intreb, ce fel de oameni sunt acesti indragostiti de cei care le fura viitorul si tara generatiilor ce ar urma?

Constantin Ciobanu
Societatea poate fi concepută şi fără conducerea unui guvernământ; armonia într-o asemenea societate poate fi obţinută, nu prin supunerea faţă de lege sau prin obedienţă faţă de o autoritate, ci prin acordurile libere realizate între grupuri variate din punct de vedere profesional, teritorial, constituite liber în numele producţiei şi consumului, ca şi pentru satisfacerea unei infinite varietăţi de nevoi şi aspiraţii ale unei fiinţe civilizate Puterea deţinută de una sau mai multe persoane asupra celorlalţi este cauza tuturor problemelor existente în societate. Coerciţia, fie particulară, fie publică, este cea care împiedică oamenii să îşi determine existenţa aşa cum doresc, conduce la diminuarea libertăţii şi în final la sclavia mentală a indivizilor în societate: să fii guvernat înseamnă să fii ţinut în beznă, inspectat, spionat, condus, legiferat, numerotat, înrolat, îndoctrinat, să ţi să ţină predici, controlat, estimat, evaluat, cenzurat, condamnat de creaturi care nu au nici dreptul, nici înţelepciunea şi nici virtutea de a o face ... să fii guvernat înseamnă că la fiecare tranzacţie, la fiecare operaţie să fii notat, înregistrat, taxat, ştampilat, măsurat, licenţiat, autorizat, admonestat, interzis, corectat, pedepsit.Cu alte cuvinte, guvernul legal reprezintă o povară imensă pe umerii cetăţeanului, care nu se poate apăra în nici un fel de el. Şi asta nu e totul. Aparent, statul este o organizaţie care îşi propune să apere şi să ocrotească cetăţeanul prin lege şi ordine. Dar de fapt, guvernul este cel care foloseşte cel mai des violenţa, este primul care nu respectă legea şi, prin opresiune, creează mizeria în care trebuie să trăiască cetăţeanul. Statul corupe şi distruge tot ce atinge. Ca act de autojustificare, statul trebuie să prezerve dezordinea, iar esenţa sa legală este, prin natura sa, contraproductivă şi disfuncţională. Iar cetăţenii sunt permanent orbiţi prin ideologie şi prin credinţă ajungând să sanctifice autoritatea, prin acceptarea de a fi furaţi şi abuzaţi prin orice mijloace. Nu este surprinzător că imaginea cea mai des folosită, pentru a descrie statul, este cea a poliţistului. Statul este prin excelenţă un instrument de coerciţie, preluat întotdeauna de clasele conducătoare. Statul nu apără pe nimeni, în afară de cei care fac parte din sistemul de conducere şi exploatare. Acesta construieşte permanent frici colective pe care, apoi, aparent, le combate prin lege şi organizare. Statul, care deţine autoritatea, este cel care a viciat raporturile sociale creând conflictul. Deci, este necesar ca statele să dispară. Primul care a pus problema, şi s-a definit pe sine astfel, a fost P.J.Proudhon. Acesta doreşte să facă o critică de fond societăţii, care este iremediabil condamnată la servitute, atâta vreme cât acceptă funcţia coercitivă a statului. Din punctul lui de vedere sistemul statului este intrinsec rău şi nu poate fi corijat prin nici un remediu teoretic, de tipul doctrinelor politice. Societatea, aşa cum s-a constituit, şi continuă să o facă, trebuie să îşi ia dreptul de autodeterminare, pentru că numai în societate există acea mişcare perpetuă care poartă în sine resorturile dezvoltării şi balanţele apte să o regleze, deci nu are nevoie nici de conducere, nici de măsură. Exemplul pe care îl dă Proudhon este cel al economiei. Nimic, în fapt, din ceea ce constituie specialitatea guvernământului nu este străin economiei politice. Aceasta îşi construieşte o ordine interioară, structuri de comandanţi şi de comandaţi, duce războaie, unele chiar sângeroase.Dar, mai târziu, raţiunea generală i-a conferit statului un fel de drept de primogenitură asupra economiei, aceasta fiind de fapt efectul unei iluzii. Intre economie şi politică raportul este analog celui din fiziologie dintre funcţiile vieţii organice şi funcţiile vieţii în relaţie(în simbioză). Funcţiile organice sunt ale economiei, căci prin ea societatea subzistă, iar funcţiile vieţii în relaţie sunt ale politicii care, astfel, parazitează existenţa normală a societăţii. Eliminând statul din existenţa socială, Proudhon, ca şi în cazul utopiei fourieriste, îl "înlocuieşte" cu viaţa comunitară. Societatea trebuie considerată, nu ca o ierarhie de funcţii şi facultăţi, ci ca un sistem de echilibru între forţele libere, în care fiecare este asigurat de a se bucura de aceleaşi drepturi în condiţiile îndeplinirii aceloraşi datorii, de a obţine aceleaşi avantaje în schimbul aceloraşi servicii.

Ioan Rosca
O ţară poare fi ocupată, un stat poate fi uzurpat, o comunitate poate fi capturată, un organism social poate fi cotropit viral într-o varietate de moduri şi cu multe grade de profunzime. Deja aici apar diferenţe de percepţie, unora situaţia noastră părindu-li-se tolerabilă, sau nu foarte diferită de ce traieşte omul, dintodeauna, peste tot. Eu sînt printre aceia care simt ca ne surpă o catastrofă- care combină degenerarea globală cu una locală. Unul din scopurile mele este să amintesc (scot în evidenţă) gravitatea agresiunii la care sînt expuşi cătăţenii României, adîncimea patologiei sociale de combătut, greutatea sarcinii de însănătoşire a sistemului colectivităţii parazitate.
Înainte de a fi decimaţi într-o revoluţie care să scoată deasupra un nou val de profitori, sau de a ne măcelări într-un război civil, sau de a ne educa… invers decît ne învaţă viaţa toxică, sau de a impărţi echitabil avuţia comună, sau de a complota în subterane împînzite cu securişti, sau de a instala-militar o dictatură, sau de a aştepta decesul natural al căpuşei - de ce nu incercăm calea pe care sistemul o pretinde deschisă?
Ea pare principial simplă (clară):  Strîngem rîndurile, noi, cei revoltaţi de cum merg lucrurile (contestatarii antisistem) şi formulăm împreună un Program al schimbării. Găsim numitorul comun care ne permite agregarea (evitînd ceea ce ne contrapune), îl limpezim, completăm şi promovăm. Construim o formaţie politică (prin federarea/alierea grupurilor interesate de eliberare) o organizăm, promovăm, urcăm pe scara popularităţii. Concepem contracte politice care să nu permită trădarea programului.  Participăm la alegeri în cadrul dat, luptînd -în paralel- pentru schimbarea cadrului (eliminarea obstacolelor puse în calea creşterii formaţiunilor antisistem autentice). Intrată democratic în parlament, în primarii, în alte instituţii, mişcarea de eliberare începe să acţioneze în spiritul programului, putînd să îl realizeze complet- şi legitim- după ce cucereşte majoritatea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

nu facem atac la persoana