marți, 28 ianuarie 2014

comunism vs. capitalism

Am citit câteva sute de comentarii pe internet, scrise cu patimă sau dispreţ, de ziua lui Ceauşescu.

Unii spun despre “Plumbuitu” că a fost un pantofar cu 4 clase, care, măcar, nu îşi scria discursurile - avea o armata de secretari, oameni cu un foarte dezvoltat simţ al pupatului în fund. Că a fost un criminal şi un dement - dacă el a fost bun, înseamnă că au fost buni şi Stalin, Hitler, Franco, Pol Pot, Idi Amin, Mao, Castro, Musolini, Lenin.
Alţii îl apără afirmând că a avut toate elementele eroice, asemănătoare marilor înaintaşi, care, nici ei nu au absolvit Sorbona, Harward şi nici nu şi-au dat vreun doctorat! Că Ceauşescu nu era chiar atât de analfabet - nu citea de pe prompter şi nici de pe hârtia ce o ţinea în mână, discursurile şi le scria singur, iar Centralele şi Ministerele aveau cadre competente. Cei de azi, care au câte 7 facultăţi sunt analfabeţi şi agramaţi şi nu or să reuşească niciodată să fie nici măcar 1% din Ceauşescu, pentru că ei au gândul numai la ce or să fure pentru a se căpătui. “Analfabetul ăla a făcut ce nimeni nu o să mai facă vreodată în România, cât va ţine pământu’ ăsta”.

Unii spun că avea 50 de miliarde de dolari canadieni în conturile personale în băncile elvețiene, că se lăfăia în palate cu robinete de aur, manca caviar (sic!), nu era “tovarăşu’”, ci domnu' care mergea la vânătoare, că trebuia împuşcat nu o dată, ci de 500 de ori.
Alţii afirmă că nu a avut avere proprie şi nici depozite în străinătate, dar, astăzi, cel mai mic politruc are palate pentru a căror achizitionare nu are justificare.

Unii îl acuză că dădea totul cu raţia, pe cartelă.
Alţii spun că datul pe cartelă era un calcul raţional pe timp de criză, să nu se moară de foame, pe care şi Gemania l-a practicat după război, numai că, în Germania, se dădea o pâine la două zile, iar alimentele erau drămuite aşa zis filozofic: “e mai bine să mănânci puţin, dar sigur, decât mult, acum, şi, apoi, să rabzi...” Iar nemâncaţii noştri de guvernanţi cică am evoluat după 89! (se oferă liste comparative de preţuri, salarii, nivel de trai etc.

Unii consideră comunismul dictatura unei clici politice, fiindcă promova egalitarismul - (“o tâmpenie nocivă”)- şi nega, astfel, esenţa fiinţei umane – “degeaba ne mai naştem cu diferenţe intelectuale, dacă trăim într-un sistem care nu pune preţ decât pe cât de tare tragi la jug”-, că exploata omul în timp ce se făcea că are grijă de el, că a transformat ţara într-un zoo, un gulag, o puşcărie din care mulţi au plătit cu viaţa încercând să evadeze.
Alţii, etichetaţi „nostalgici”, cred că Ceauşescu n-a ştiut niciodată problemele reale ale poporului, el vedea numai omagii, zâmbete şi bunăstare în vizitele sale; pe vremea aceea puteai să vezi, să gândeşti, să respiri, să mergi la biserică, nu se lua cineva de tine, dacă îţi vedeai de treaba ta, era seriozitate. Şi acuză capitalismul de sclavie, practicată de cei puţini, cu bani, în relaţia cu cei multi, pe care-i exploatează. Aceştia definesc noua dictatură ca fiind “Democraţia cu foamea-n gât” şi o conştientizează din faptul că “muncim doar pentru hrană şi minimă întreţinere, le facem pl mare la alţii” (scuze pentru citat), încât “am ajuns să vrem de bunăvoie să fim sclavi” - “ne ducem singuri la tăiere!”, “ne-au luat o sacoşa din cap (amăgindu-ne cu libertatea) şi ne-au trântit un sac, pe care nu îl vedem.”

Prin discuţiile dintre galeriile adverse, se recunoaşte sclavia şi se dă, orbiţi de furie, vina pe ţigani (“pe vremea lu’ Ceauşescu, ţiganu’ era slugă la român; acu e invers: românu’, slugă la ţigan”). Sau pe străini, apreciindu-se libertatea (“măcar ăştia ne lasă dracu să plecăm pe unde apucăm”): “Eşti laureat şi nu ai unde munci; acum trebuie să fugi în alte ţări, să fii sclavu’ străinului, pe doi bani”; “Emigrăm, ca păsările călătoare, să fim slugi în străinătate, pentru nişte bani în plus, şi ne este ruşine că suntem români! Apoi, ne trezim, cu certitudine, bolnavi, ajungem la sistemul nostru sanitar deplorabil şi murim ca fraierii, într-o sărăcie cumplită, cum nimeni nu şi-ar fi imaginat vreodată! Oare pentru asta s-a murit în 1989?” Când terminai şcoala, pe timpul lui Ceauşescu, “intrai la un servici sigur”, aveam siguranţa zilei de mâine, nu s-a auzit, în timpul ăla, de cineva care să nu aibă serviciu sau să fi murit de foame, “acuma stai şi mori de foame!”

Acesta pare a fi punctul cel mai fierbinte al frumoasei întărâtări (eu am privit-o ca pe o piesă unică de teatru viu), acum capitalistii ating, cu parşivitate, apogeul cinismului: “Comunismul e sursa răului în lume!”, “cine-l regretă, să-l urmeze pe dobitoku!”, “dacă vă este dor, MERGEŢI CU TOŢII în Coreea de Nord! e la fel: fabrici şi uzine, foame şi omagii…”; “Aşteptaţi să vină un om mesianic să va dea totul de-a gata! Faceţi-vă, nene, patroni! Nu ştiţi decât să mergeţi la muncă şi atât! Munceaţi, dormeaţi, căcaţi şi… iar la lucru! O carte nu citeaţi! Staţi toată ziua pe net şi SUNTEŢI SINGURII care se plâng că n-au aia, n-au aia… Ce bine-ar fi dacă ar apare (sic!) cineva care să ne facă bine, fără ca noi să facem nimic, să stăăăm şi să vegetăm!

La final,  iubiţii mei actori fără voie icnesc cu năduf: “Să se aleagă prafu’ de memoria lu’ Ceauşescu, de groapa lui!”; “Să se aleagă prafu’ şi de Iliescu!”

Astfel, am ajuns la substanţa celor două sisteme politice: sensul vieţii.
Cei care-l urăsc pe Ceauşescu conştientizează ca, în fond, tot în comunism suntem, iar ceilalţi afirma că “în România de azi nici măcar capitalism nu este, ci haos total, chiar dacă avem voie să batem câmpii”, ceea ce face lizibil, ca aşteptare, orizontul celui de-l treilea sistem.

Unii consideră asemănătoare comunismul şi capitalismul: “şi atunci lumea plângea că nu are dar cumpăra de sub tejghea toate cele, şi acuma plânge lumea că nu are, dar, dacă te uiţi, vezi la toţi un tel mobil, laptop sau PC”.

Vârstnicii, fiindcă au trăit sistemele, şi oamenii cei mai simpli cred că nici nu contează forma de guvernământ.

Să fie aceasta înţelepciunea părului alb sau o formă superioară de înţelepciune a privirii de ansamblu prin situarea foarte jos/departe de structura microscopică a chichiţelor sistemelor? Poate prioritizează elementar viaţa, după o plasă cu ochiuri mari, prin care trec esenţialele vieţuirii (hrana/serviciul, educaţia, sănătatea, apărarea) neluând în seamă praful stelar care oferă fericiri ce ţin de energiile transparentului abstract sau palpabila putere/glorie absolută.
Tot timpul o să fie la fel de greu, zic ei, pentru că noi, românii, avem o mare problemă: mentalitatea.
Însă nu se sfiesc să acuze de-a valma toate generaţiile de guvernanţi, pe care-i numesc generic şi instinctual “Hoții”, fiindcă “şi-au văzut numai şi numai de propriul interes, indiferent dacă l-a sărăcit sau l-a făcut să sufere pe cel de lângă el - “Ne-au luat dreptul la un trai decent!”; “ Hoţii ăştia au dus ţara într-un haos total, bine că şi-au făcut ei burţile mari şi conturile burduşite, restu’ poate să moara!” (“Ne fură din buzunare, fără nici o urmă de ruşine... Pur şi simplu ne râd în faţă...”)

Iată cum “Tiranul” apare ca un îngeraş! Şi nu pentru că avea numai 7 ministri, ci pentru că nici o guvernare nu fac nimic pentru oamenii de rând, mai presus de libera exprimare şi iniţiativă.

Puţini sunt cei care reuşesc să vadă dincolo de aparenţa lucrurilor: Aceştia spun că “socialismul pur sună perfect, capitalismul pur şi democraţia sună, iarăşi, ideal, însă noi nu am practicat niciodată vreuna dintre aceste ideologii, la adevarata lor valoare; de aceea nu au rezistat şi nici nu vor rezista în timp.” De ce? Pentru că orice sistem este blocat de oamenii fără de care nu poate funcţiona. Ceauşescu a fost singur, nu a fost sprijinit decât de frică, iar spre final a fost încolţit şi ucis.

Aşadar, Romania se compune din prădători fără Dumnezeu. Ofertele electorale propuse nu sunt diferenţiate de ideologii, toti mint lăudându-se cu nişte oameni cinstiţi şi valoroşi prin unicitate, noi ceauşeşti, pe care-i propun la butoanele ţării, pentru a-i manipula, in cazul victoriei, spre atingerea unor interese mârşave.

Al treilea sistem/inceput, dacă va avea puterea să se nască, pentru a transforma pamantul intr-o lume perfecta, trebuie să împiedice deturnarea sensului şi blocarea funcţionarii lui de către oamenii care-l compun, prin instituirea unor reguli drastic-restrictive pentru proprii membri, dincolo de faptul că trebuie să fie larg-democratic şi nu unul despotic, format dintr-o gaşcă oarecare.

Nicolae Tudor

Un comentariu:

  1. Colectiva lui Petre

    „E alb Petre-acuma/ și doarme pe spate /îl plâng toți, și muma/îl plânge și-un frate”- asta un scria subsemnatul când avea circa 15 ani, un elev hrănit cu povestiri sovietice despre Pavlik Morozov care și-a turnat bunicul la miliție ca dușman al poporului. Crescut la oraș , habar nu aveam de viața de la țară, dar credeam în valorile sau în sloganurile socialiste. Au trecut aproape 70 de ani. URSS s-a prăbușit, România socialistă nu mai există. Există o Românie oarecum democrată, oarecum capitalistă, dependentă în mare măsură de UE, de SUA, gata să susțină orice acțiune antirusească, antisocialistă, etc. Nimic rău. Istoria nu se scrie cu DACĂ. Nu pot spune acum, dacă Stalin nu ar fi ucis milioane de țărani ucrainieni care se opuneau cotelor obligatorii, milioane de opozanți politici, milioane de militari în al doilea război mondial, din cauza incompetenței sale. Nu pot spune, dacă Dej nu ar fi fost o marionetă, Ceaușescu un clovn sinistru, etc. Nu pot spune că am fost comunist, deși am intrat de bună voie în PMR-PCR, dar am crezut, în mod absurd că cele două sisteme vor coexista, socialist și capitalist, până când unul dintre ele va ceda. A cedat sistemul socialist, parțial, nu se știe ce va urma. Ecologia încă nu și-a spus cuvântul. Sunt convins de câteva lucruri – colectivizarea agriculturii, mai bine zis, cooperativizarea, nu a fost o greșeală, greșit a fost modul n care s-a înfăptuit – cu pistolul în spate. Este inadmisibil ca o țară cu un potențial agricol excepțional să devină un client umil, în loc să se îmbogățească din agricultură. La fel - turismul . La fel Sănătatea, la fel mica industrie. Crimele PCR nu pot fi negate, dar nici incompetența, jaful național, tâlhăria cu acte în regulă nu pot fi tolerate. Cât va dura această sinistră stare? O mie de ani? Se poate. Colectiva lui Petre rămâne un vis. Orice analist va spune – ești naiv, gândești primitiv. De acord. Nu am văzut un analist să pună în practică marea sa competență. Toți se ascund după o doctrină sau alta. Iar lucrurile sunt clare – bogăția nu se naște numai prin muncă, ea se naște mai degrabă din furt, iar sărăcia din slăbiciune, incompetență, boală, nenoroc, din orice defect care te împiedică să fii în fruntea cursei spre îmbogățire. Distanțele cresc, săracii, bolnavii mor, legea junglei devine dominantă. O fi aceasta legea naturală? Poate. Înseamnă că suntem foarte asemănători cu animalele de pradă.
    BORIS MARIAN MEHR

    RăspundețiȘtergere

nu facem atac la persoana