replici in lant pe feisbuc

Nicolae Tudor da replica unui articol: 
Iulian Chivu scrie un articol, (nou, cica!) pe "ziarul natiunea", si ma obliga sa ies din tacere. Articolul se numeste "cersitul la usa bisericii" (http://www.ziarulnatiunea.ro/2012/09/02/cersitul-la-usa-bisericii/) si-n el autorul face o radiografie a cersetoriei planetare aratandu-se scandalizat ca cersetoria, prin exces, agreseaza generozitatea, si ar trebui sa fie o rusine sau fapta sanctionata de lege, macar instituita o etica a cersitului. I-au devenit enervanti cei care apeleaza la mila publicului (cu privire indiferenta, cand banutul oferit este simbolic, si cu satisfactie pacatoasa cand se daruieste o bacnota colorata) exact unde si cand omul devine mai sensibil (inmormantare, nunta). I.C. da cersetorilor cu biblia in cap, respectiv pilda lui Matei (19;21) in care se considera pacat starnirea milei de persoana apta de munca. Vinovat este, asadar, numai cersetorul, dar... n-ar fi nici el, daca n-ar avea in spate un escroc! Si se intampla asta in timpurile noastre cand "fundatiile au onorat excelent obiectivele filantropiei", iar "Statul a facut tot ce i-a stat in putinta"! In final se observa ca letonii au instituit "norme privind cersitul in locurile publice, cu exceptia zonelor din preajma bisericilor", dar la noi e ca la nimeni (vezi referendumul) si ar trebui interzisa fiindca "cersetorii trec cu mana intinsa printre credinciosi pana in pronaos"! 

Mi-amintesc de imparatul Caesar care si-a omorat fratele fiindca il deranja tusea acestuia. De la el cred ca ni s-a transmis prin veacuri superficialitatea intelegerii vietii, observabila (grav!) la formatorii de opinie rasariti din randul elitei, cea incapabila sa ajunga la radacina raului. Nu m-ar mira sa omoram maine caii fiindca tropaie pe caldaram si trezesc vreo beizadea din somn, sau sa ucidem castanii bulevardelor, ca prea lovesc in cap nucile coapte. ONG-urile nu si-au facut datoria fata de saraci, domnule, fiindca filantropia, daca are cu adevarat norme, are sub aripa ei toti sarmanii comunitatii, nu doar azilele de batrani din an in Paste, locatii-tinta de altfel false fiindca acolo sunt batrani care au organizarea in asa fel facuta incat nu le lipseste nimic. Unde sa munceasa "cel in putere", ca locuri de munca nu sunt, si cu ce pret, cu al sclaviei, intreb? Nu sesizati teama din launtrul omului, ca intinsul mainii este un instinct declansat de foame, iar impinsul spre pronaos/ naos/altar este teama ca nu apuca banalul covrig astamparator de guit de mate? Deja bisericile izgonesc cersetorii, cunosc cateva. este mai bine, credeti dv, cu siguranta, ca indoliatul care aduce pomana sa fie slujita in biserica, ca o garantie ca o primeste cel disparut dintre vii, va fi linistit, va exista o etica daca se face schimb de pomana intre credinciosi! Etica filantropiei nu inseamna oare sa-l ajuti pe cel care sufera? Curios este aspectul adus ca argument ca la sat s-a impus rusinea cersitului, ca un semn de civilizatie, cand taranii au fost recunoscuti in studii ca sunt mai salbatici decat citadinii iar aducerea acestora la oras i-a imblanzit. Umblarea la radacina, cu intelegerea, presupune nu gesturi spontane si simbolice prin aruncarea banutului dupa care nu te apleci daca-l scapi jos, ci implicarea elitelor in viata organica a comunitatii incat oricarui sarman sa i se ofere supravietuirea, daca statul a ales ca proasta organizarea tribala cand din vanatul devenit bun comun se infruptau toti muritorii. lmpunand stapanire pe ape si pamanturi, pe pasari si pesti, pe fructe si flori, omul marginalizat a ajuns astazi sa intinda mana fara rusine, si o transmite urmasilor ca pe o meserie de familie, o mostenire de sange. Dar se trezeste Iulian, cu nume de imparat, ca vrea sa faca, brusc, ordine cu cersetorii, doar am rezolvat importantele din tara romaneasca si asta a mai ramas. Un venit de supravietuirior de ce nu propusi, stimabile? Si atunci, fiecare va sta acasa fiindca are cu ce trai. Dar pamantul de ce nu-l impartim frateste si sa-i dam si cersetorului mostenirea din creatia divina si fiecare sa munceasca acolo, pentru sine, cum este normal, si nu slugarind la altul? De ce minti ca "guvernul a facut tot ce i-a stat in putinta", cand este limpede ca guvernele au intins ziua in amiaza mare mainile lacome dupa bogatiile tarii si le-au furat, ba ne-au si indatorat pe sute de ani. Mainile acelea intinse de ce nu le descrii? Daca te-as recunoaste dupa chip, nedraga scriitorule, nu ti-as da "buna ziua" fiindca, bag seama, folosesti scrisul nu ca pe un har dumnezeiesc, ci ca pe o unealta de a face pe grozavul sau pentru cativa arginti.

GD TOMA reactioneaza:

La Nicolae Tudor (şi Nicolae Chiperi) vizavi de articolul unuia care se declară agasat de cerşetorism.

… întâi de toate aş observa un lucru extrem de important. Dezinteresul oamenilor faţă de chestiuni atât de mari, cum sunt cele existente în contraarticolul domnului Nicolae Tudor. Mediul virtual fiind sau trebuind să fie ultimul mijloc prin care românul de astăzi, iată, mai are posibilitatea de a vorbi (şi-a asculta pe alţii) dincolo de abuzul la care se dedau clasele parazitare din România, şi în care, orice ar spune, nu se mai poate pune absolut nicio încredere (mass-media şi/sau aşazisa intelectualitate în general din România reprezentând încă de multă vreme expresia cea mai verificabilă a Feloniei săvârşite de români contra românilor). Din păcate, constat la majoritatea utilizatorilor de internet cam prea multă lipsă de reacţie, şi o ruşinoasă predilecţie pentru lucruri futile. Departe de mine gândul şi intenţia de a jigni pe cineva, dar sensul puternic peiorativ al termenului “manelism” a depăşit cu mult, şi de multă vreme sfera muzichiei ţigăneşti. Ca să lovească în mentalitatea, preocupările pe care le văd la majoritatea persoanelor pe care le întâlnesc virtual (şi-ar fi fost o adevărată nenorocire situaţia în care aceste “întâlniri” s-ar fi desfăşurat la modul concret, în spaţiul real). Păi, cum să nu fie o nenorocire situaţia de a da la fiecare pas de câte un individ care altceva nu mai este în stare să-ţi arate, să-ţi spună, decât aceasta că prezintă vreo poză, mormăie două, trei cuvinte lipsite de miez, şi/sau aceasta că se prezintă cu nişte mărunţişuri în faţa cărora tu trebuie neapărat să exclami: da’ ce poet mare eşti, măăăăă!!!

(Contra)articolul domnului Nicolae Tudor punctează foarte bine la final, prin reinstaurarea Adevărului pe care parazitul de Iulian Chivu l-a trecut cu vederea, aşa, cum te-ai scărpina pe burtă. Astfel că, just şi benefic, domnul Nicolae Tudor întreabă:      

- De ce minţi că “guvernul a făcut tot ce i-a stat în putinţă”, când este limpede că guvernele au întins ziua în amiaza mare mâinile lacome după bogăţiile ţării, şi le-au furat. Ba, ne-au şi îndatorat pe sute de ani. Mâinile acelea întinse de ce nu le descrii? Dacă te-aş recunoaşte după chip, nedragă scriitorule, nu ţi-aş da “bună ziua” fiindcă, bag seamă, foloseşti scrisul nu ca pe un har dumnezeiesc, ci ca pe o unealtă de a face pe grozavul, sau pentru câţiva arginţi.

De fapt, ăla şi alţii de teapa lui, merită să se arunce cu pietre după ei, stimate domnule Nicolae. Ţara înseamnă, aşa cum v-am mai spus-o, Proprietatea tuturor Cetăţenilor Ţării. Prin urmare, fiecare Cetăţean (independent de faptul că este sau nu este activ) are dreptul la dividente din tot ce poate avea şi/sau devine valoare economică. Este şi Cauza Reală, Dreaptă, pentru care orice Stat este obligat să se îngrijească de segmentele sociale defavorizate (acelor segmente defavorizate, Statul, de fapt, nu ar da nimic pe de-a moaca, aşa cum susţin paraziţi ca Iulian Chivu ăsta, ci le-ar da Dividentele cuvenite din Dreptul lor de Proprietari ai Ţării).

Obsearvă bine, parazitul de Iulian Chivu, aceasta că mediul urban reprezintă spaţiul în care cerşetorismul este de găsit ca şi clasă distinctă la nivelul societăţii româneşti actuale. Dar uită, mârlanul, să spună că acest trist segment de societate este rezultatul deportărilor la care s-a dedat Statul Român Comunist, când a şters de pe harta ţării imense medii rurale, pentru ca acei bieţi ţărani să fie îngrămădiţi în blocuri construite peste noapte din prefabricate. Şi, dacă Statul Român Comunist le-a dat, totuşi, acelor bieţi ţărani deportaţi la oraş, acolo, un cât de cât mijloc de subzistenţă, înregimentându-i în fabrici şi uzine – aceleaşi “fabrici şi uzine” cărora nu mai dovedeau în a le face apologia, prin versuri, cântece, proză şi ziaristică, taman indivizi/paraziţi ca Iulian Chivu ăsta – iată, Statul Român Neocomunist a ales pe mai departe drumul Feloniei, privilegiind clasele parazitare, şi pauperizând Poporul Român, prin aşazisele reforme ce au desfiinţat acele fabrici şi uzine (care nu produceau mult şi bine, e adevărat – dar, oricum, Adevărate Reforme ar fi trebuit/ar trebui să înceapă cu desfiinţarea claselor parazitare, ca, în schimb, fondurile tocate pe nimicuri, să fie destinate eficientizării mijloacelor de producţie, în maniera de a nu conduce oamenii către prigoana ce s-a pornit contra Poporului Român, de la Lovitura de Stat, până astăzi).

Lucrurile spuse mai sus sunt valabile şi situaţiei ţiganilor din România. Ţiganii au fost robi ai românilor. Aşazişii “iubitori de aproapele” ce sunt acreditaţi cum că, vezi Doamne, ar avea misiuni filantropice, au ţinut în aşazisele mănăstiri, pentru sute de ani, o grămadă de ţigani cu statutul de sclavi, şi pe care îi vindeau şi cumpărau ca pe vite. Şi tot Specia Concurentă, a fost unul dintre cel mai mare opozant al Reformelor lui Cuza, Reforme ce au vizat şi Marele Eveniment numit “Dezrobirea Ţiganilor”. Şi, odată ce ţiganii au fost eliberaţi – ce puteau ei să facă, pentru a supravieţui, dacă românii le-au întors spatele, gonindu-i pur şi simplu de pe pământurile pe care până atunci au trudit ca sclavi? Vedeţi? Sunt Adevăruri de care noi, românii, nu vrem să ţinem cont. Cu mare lesniciozitate zicem:

- Ţiganii sunt răi… Fără să ne întrebăm:

- Dar, noi…, noi am fost…, noi suntem mai buni?

- Nu. Nu am fost, şi nu suntem mai buni. Devreme ce după Dezrobirea Ţiganilor, românii nu au dat nimic foştilor robi, drept răsplată pentru acele sute de ani de robie. Şi, dacă noi, românii, am fost porci, şi nu le-am dat foştilor robi o bucăţică de teritoriu, ca să aibă şi ţiganii ţărişoara lor, foştii robi au demonstrat calitatea pe care noi, românii, nu am avut-o niciodată. S-au iubit, au fost solidari (cum sunt şi astăzi) unii cu alţii. Formând acele şatre care au început să bântuie ţara (şi lumea). Ce alternativă mai putea să existe la neagra lor condiţie?

Statul Român Comunist, însă, a făcut lucrul şi mai rău. A desfiinţat în marea lor majoritate aceste şatre, ca să-i împingă pe ţigani în blocuri (acele blocuri “cu sobe”) ridicate pe la marginile oraşelor. Şi, iarăşi, după îndelungate vremuri în care ţiganii ajunseseră să aibă o anume modalitate care, de bine, de rău, le asigura subzistenţa, iată, potcovarul, lingurarul, căldărarul, lăutarul, vrăjitoarea, etc, ajung “orăşeni” (şi din nou în situaţia de a nu mai avea din ce trăi). Iar, noi, românii, ne mai şi mirăm cum de au “evoluat” ţiganii geambaşi până la deveni bişniţari cu gumă de mestecat, ţigări şi săpunuri de la “poloneji”. Păi, iertaţi-mă că v-o spun, voi ce credeţi că sunteţi români patrioţi (români de bine) şi-i arătaţi mereu cu degetul pe ţigani – atitudinea voastră este semnul răutăţii voastre, căci ignorarea Adevărurilor nu poate să însemne decât răutate.

În continuare voi vorbi cu privire la comentariul domnului Nicolae Chiperi, anume:

- De ce s-a ajuns până aici? Nu avem a ne reproşa nimic? De ce s-a distrus o ţară, şi tiganii au umplut Europa de cerşetori (?)…, milionari în euro…, care au palate în Romania…

În primul rând vreau să vă asigur, domnule Nicolae Chiperi, de faptul că nu mi-aţi provocat nicio supărare (asta ca să răspund pe această cale şi altui comentariu de care m-aţi învrednicit). Dvs. greşiţi, aşa cum cu toţii greşim, dar aveţi mereu circumstanţe atenuante, dat fiind faptul că sunteţi unul dintre acei puţini oameni ce mai pot fi găsiţi astăzi în societatea românească, şi care nu urmăresc interese personale, meschine. Dacă nu vă răspund adesea la comentariile dvs., eu sunt acela care ar trebui să-şi ceară scuze – din păcate sunt aşa de ocupat, încât sunt forţat la o anume ordine a priorităţilor mele.

Aşadar, şi revenind la înţelesurile comentariului făcut de domnul Nicolae Chiperi, nu este adevărat că ţiganii ar fi umplut Europa de cerşetorism. Această zicere este o prejudecată pe care au lansat-o, fără nicio îndoială, Bucureştii, pentru a vicia mentalitatea şi atenţia românilor (în scopuri ce se subînţeleg). Cei mai mulţi cerşetori, în Europa, sunt germani sau austrieci, urmaţi de sârbi şi de arabi (arabii au un stil propriu de a cerşi. Aparent sunt mici comercianţi ambulanţi de mărunţişuri, cum ar fi: şerveţele, brichete, ciorapi, chiar umbrele. Nimeni, de fapt, nu cumpără mărunţişurile acelea. Dar sunt oameni buni care scapă câte un ban, aşazisului comerciant ambulant, sau cumpără vreun mărunţiş doar de dragul de a face un act filantropic).

Pe de altă parte, nu e că (doar) ţiganii cerşesc în Europa. Nu. Cerşesc şi românii. Ţiganii au, la rândul lor un stil propriu. În general cerşesc din mers. Românii, nu. Stau pe loc, pe la biserici, semafoare, tuneluri, mari magazine, cu un cartonaş pe care scrie că este în căutare de muncă. Sigur. Există, apoi, lăutarii, şi mai există unii ce au preluat de la arabi aparenţa de comercianţi ambulanţi (limitaţi în general la doar şerveţele şi brichete, pe care le-ar vinde prin trenuri, pe la intrarea în vreo parcare etc.) şi, de asemenea, există ţigani despre care unii ar spune că au posturi fixe. Nu e adevărat. Există cerşetori deja profesori în activitatea lor – aceştia au “ponturi”. Ştiu, adică, nişte locuri care în anume momente sunt prielnice (pe care, apoi, le părăsesc, pentru a cerşi din mers).

În călătoriile mele prin Europa, am mai observat un lucru. Iarna, cerşetorismul este cu atât mai mult de găsit în partea de sud a Europei, în special Italia, Spania, Portugalia, nu neapărat cauză a catolicismului din ţările respective, cât cauză a climei mai blânde pe timp de iarnă. Există deci un fel de migraţie periodică a cerşetorilor din Europa, din nord, către sud, şi viceversa, când vine primăvara. În timp ce ţiganii rezistă mai mult spre nordul Europei, inclusiv iarna, tocmai mulţumită stilului lor de a cerşi fără să stea într-un (singur) loc.

De asemenea: şi formula (ţigani) “cerşetori, dar milionari în euro, cu palate în România”, reprezintă o prejudecată pe care o voi explica la momentul oportun. Acum trebuind să spun aceasta că nimeni nu s-a îmbogăţit şi nu se va îmbogăţi din cerşit. V-o spun din experienţă. Eu însumi am cerşit, cam prin toate ţările Europei. Cândva. Ca să nu mor de foame. Şi nu mi-e deloc ruşine să spun lucrurile acestea, lucruri pe care le spun tocmai pentru ca să stea ca mărturie a dezonoarei ce acoperă obrazul Naţiunii în faţa realităţii că nu a ştiut şi nu ştie să-şi onoreze adevăratele valori.

Cerşitul deci nu îmbogăţeşte pe nimeni. Din cerşit doar îţi hârâi zilele. Acei ţigani despre care se spune că sunt milionari în euro, şi cu palate în România, sunt prezentaţi ca fiind ţiganii ce au cerşit, cerşesc mai ştiu eu pe unde, prin confuzie voită (a manipulatorilor opiniei publice) cu ţiganii care fac parte din aristocraţia etniei rrome din România (şi nu e acuma motiv să judec eu, pentru a vedea de ce sunt bogaţi acei reprezentanţi ai aristocraţiei ţiganilor din România). Acolo unde sunt ţigani bogaţi şi foarte bogaţi ce declară că s-au îmbogăţit din cerşit, aceasta nu e decât o mascare a îmbogăţirii pe căi necurate, oricum, destul de puţin tangente cerşetorismului. Căci sunt, într-adevăr, diverse grupuri, grupări interlope ce s-au îmbogăţit, se îmbogăţesc atât în România, cât şi în străinătate. Grupuri şi grupări interlope nu neapărat pur ţigăneşti, ci este vorba aici de un complex în care, deşi rasismul este promovat pe scară largă în România, de către diverse structuri politice, aceleaşi structuri politice sunt deloc rasiste când e vorba de mafiotism la nivel de care o anume pătură de la nivelul etniei rrome, are rolul ei.

Prejudecata ce rezidă în formula (ţigani) “cerşetori, dar milionari în euro, cu palate în România”, se explică prin mecanismul pe care şi l-a dezvoltat aşazisa BOR, în scopul de a monopoliza calităţile oamenilor de a fi altruişti (ca să elimine, astfel, concurenţa cerşetorilor nu neapărat ţigani – dar ţigani, în mare parte). Prin intermediul a jumătăţi de adevăruri, ca de exemplu: palatele de la Strehaia, la care este dată deoparte cealaltă jumătate a adevărului, anume că: ţiganii cu palate la Strehaia s-au îmbogăţit în mod legal, oricum, legal în modurile cu nimic diverse de capitalismul prin care o puzderie de români, şi ei, la rândul lor, şi-au ridicat vile o grămadă – aşadar, iată cum de la “ţiganul acela şi acela” s-a ajuns la a se spune “(toţi) ţiganii” (au devenit deja milionari din cerşit – nu le mai daţi bani, dacă aveţi de dat! Veniţi cu banii la noi, că noi aşa şi pe dincolo!…)

Există undeva la periferia Galaţiului o comunitate de ţigani ce şi-au construit nişte palate cu acoperişurile toate învelite în tablă galben-aurie. Înainte de a ajunge la locul despre care vorbesc, există un tronson de teren ceva mai înalt, de unde, în jos, dacă este zi cu soare, vezi strălucind o întindere de turnuri şi turneţe ce dau impresia că te afli în peisajul unei poveşti cu împăraţi şi palate de aur. Nu creadă cineva că ţiganii aceia sunt hoţi şi mai ştiu eu ce. Se spune că s-au îmbogăţit făcând afaceri cu tablă (sau fier – nu-mi mai aduc bine aminte). Unde ar plana bănuiala că aceste afaceri ar fi fost multe dintre ele şi ilegale. Lucru destul de posibili, dar asta e o chestie ce ţine de o problematică, mai degrabă, a României în general, latura legalităţii/infracţionalităţii, care ar fi absurd să o imputăm tuturor ţiganilor din România, cât, mai degrabă, această problematică este de imputat guvernelor României ce nu au ştiut, nu ştiu, sau: nu au vrut, nu vor să gestioneze cum trebuie legislaţia ţării de maniera în care să nu mai existe, să fie diminuate neconformităţile cu o normalitate mai de dorit.

Portiţa aceasta de scăpare, prin care adevăraţii duşmani ai românilor caută ţapi ispăşitori, sau prin care vin substituite Adevăruri, cu (doar) arătări ale Efectelor (ignorându-se Cauzele acelor Efecte) se înţelege că reprezintă lucrul cu atât de facil de realizat, cu cât avem de a face astăzi cu nişte clase parazitare deficiente din punctul de vedere al intelectului şi-al moralităţii (deşi această aşazis elită a Ţării exhibă pretenţii, cică, spirituale înalte). Papagali, de fapt – aspect vizavi de care n-aş pune mâna în foc pentru adevărul că ăştia, în degenerarea lor, chiar nu obsearvă cât de ridicoli sunt. Drogurile, obsesiile sexuale, ambiţiile de toate felurile, i-au orbit iremediabil, încât ei nu vor fi capabili niciodată să înţeleagă vorbele Ecleziastului care spunea:

-   Mai bine un copil sărac şi înţelept decât un împărat bătrân şi fără minte, care nu înţelege că trebuie să se lase îndrumat…

Nicolae Chiperi comenteaza:

sa stii Nicolae ,..ca te-am crezut,pupincuristul lui d-l Rosca la inceput,...de asta te-am lasat in drumul tau,...dar batrinul Toma,..a trecut prin multe si el,..de asta si cunoaste,..pentru ca citeste mereu , mari personalitati,..si are vocatia scrisului,..cum le am eu cu suruburile,..si tu cu pictura pe sticla, o adevarata arta,...Tomica al nostru,daca ne face onoarea sa accepte,...Tudore,.este bun de strateg,..facerea unei politici,...unde natiunea romana are de cistigat>>!!!acestea sint adevarate modele de urmat,..TUDOR,..TOMA,..COJOCARU,..TARHON,.s.a

Exorcizarea

Exorcismul

 

Toți știm ce este exorcismul, dar am să repet – o practică magică/ mistică de a scoate diavolul din trupul unui semen sau auto-exorcism , din trupul propriu. Regretele, reproșurile, tot ce ține de  păcate mai vechi și mai noi se „rezolvă” prin exorcism – flagelare, autoflagelare, tortură fizică și psihică, etc.

După 24 de ani, cât a domnit megalomanul Ceaușescu, la care se adaugă  alți 20 de dictatură colectivă și apoi unipersonală, dejistă, populația României, iar aici includ absolut întreaga populație, indiferent de etnie, a suportat într-o tăcere aproape totală jugul umilinței pe care unii l-au adoptat cu entuziasm, alții cu resemnare. După 1989, societatea românească s-a împărțit în – foști comuniști deveniți anticomuniști, adică oportuniști, foști securiști sau securiști reactivați, unii îmbogățiți, foști anticomuniști care s-au simțit marginalizați și dezamăgiți, nostalgici ceaușiști, nostalgici legionari, ș.a. Iliescu s-a folosit cu îndemânare  de această dezbinare nefericită, a adus și jertfe, începând cu 22 decembrie 1989, apoi, mineriadele, care nu trebuie uitate, a urmat un Emil fără vlagă, o marionetă nu se știe a cui, apoi a venit Năstase cu micile/mari furtișaguri, ca prim-ministru și realmente câștigător  al alegerilor prezidențiale, fiind  „păcălit” de  jucătorul Băsescu, apoi mult contestatul Băsescu, care a devenit acum ținta celor mai fanteziste acuze, singurul președinte cu oarecare dorință de a opri corupția, însă total inconsecvent și vorbăreț  peste poate. Norocul său este încă  sprijinul din Vest, care nu dorește un haos favorabil infiltrării Rusiei, ca și incompetența „tinerilor” V. Ponta și Crin A.

Niciodată nu a fost mai crâncenă lupta pentru scaunul prezidențial, parlamentar, cum este acum. Principala acuză nu este corupția, deși corupția este cauza tuturor relelor, ci  apartenența la comunism, la Securitate, când , de fapt PCR a numărat peste 3 milioane și jumătate de membri, numărul activiștilor de partid și securiștilor fiind în 1989 greu de apreciat, dar nu greșesc dacă vorbesc de peste 100.000., cred că mai mult.

Ceea ce se uită este că FĂRĂ  TRĂDAREA SECURITĂȚII,  Ceaușescu ar fi murit liniștit în scaun și nu se știe ce mai urma. Puteau ieși un milion de oameni, fără Securitate nu ieșea nimic, în afară de arestări masive după calmarea spiritelor. Desigur, situația externă nu era favorabilă lui Ceaușescu, dar  povestea se lungea. Acum vin și mă explic – ne este rușine să recunoaștem că în afară de câțiva dizidenți, unii fugiți în Vest, noi am acceptat dictatura comunistă, ca și alte popoare din „lagărul socialist”. Ar trebui să se  șteargă la gură de rahatul pe  care îl mănâncă băieții și fetele de la Antena 3 și mulți vocaliști de pe stradă. Să încerce o exorcizare. Toți trebuie să trecem prin exorcizare. Atunci vom începe să întrăm într-o atmosferă respirabilă.

BORIS MARIAN

Revolutia Islandeza. Presa europeana si cea romaneasca nu ne-au spus nimic!!!

Am primit pe mail un rezumat al unui articol apărut în Spania, despre veritabila revoluție din Islanda. La știri bineințeles că nu a ”transpirat” nimic, căci nu se dorește ca modelul islandez să se propage.
În Islanda, tara in care guvernul a fost demis in totalitate , marile bănci au fost naţionalizate, s-a decis să nu se plătească datoria creata în Marea Britanie şi Olanda, din cauza politicii lor financiare rău intentionate şi s-a creat un grup popular pentru a rescrie constituţia. Şi toate acestea paşnic!
O revoluţie împotriva puterii care ne-a adus la criza actuală. De ce aceste fapte nu au devenit cunoscute de doi ani? Ce se întâmplă dacă alţi cetăţeni UE vor lua exemplul lor? Iata pe scurt istoria evenimentelor:

- 2008. Se nationalizeaza cea mai mare banca din tara. Se prăbuşeşte moneda, bursa isi suspenda activitatea. Ţara este în stare de faliment.
- 2009. Protestele populare din fata parlamentului fac sa fie convocate alegeri anticipate si provoaca demisia primului-ministru şi a membrilor guvernului in bloc.
- Continuă situaţia economica nefavorabila. Printr-o lege se propune rambursarea datoriei catre GB şi Olanda avand de plată suma de 3.500 de milioane de euro, o sumă pe care toate familiile islandeze ar fi urmar sa o plateasca lunar, pentru următorii 15 ani la, 5,5% interese.
- 2010. Oamenii ajung să iasa în stradă şi cer ca aceasta lege sa fie supusa referendumului. În ianuarie 2010, preşedintele refuză să o ratifice şi anunţa că se va consulta poporul. La referendumul organizat în luna martie 93% din voturi au fost impotriva acestei legi.
- Pentru toate acestea, guvernul incepe o anchetă pentru a rezolva responsabilităţile legale ale crizei. Începe arestarea mai multor bancheri seniori şi directori. Interpolul emite un ordin şi toti bancherii implicati pleaca din ţară.
- În acest context de criză, se alege o adunare pentru a elabora o nouă constituţie care să includă lecţiile învăţate în urma crizei şi pentru a o înlocui pe cea curenta, o copie a constituţiei daneze.
- Pentru a face acest lucru, se merge direct la poporul suveran. Se aleg 25 cetăţeni fără afiliere politică, din 522 care si-au depus candidaturile, care era necesar sa fie majori şi sa aiba sprijinul a 30 de persoane. Adunarea constituţională isi începe activitatea în februarie 2011 si prezinta un proiect de constituţie bazată pe recomandările poporului facute in urma a numeroase reuniuni din întreaga ţară.
Noua constitutie trebuie să fie aprobata de către actualul Parlament şi de cel care se va forma după alegerile legislative.
Aceasta este o scurtă istorie a Revoluţiei Islanda:
- demisia guvernului în bloc;
- naţionalizarea băncilor;
- un referendum pentru a permite oamenilor să decidă cu privire la deciziile economice;
- închisoare pentru cei responsabili pentru criza şi rescrierea constituţiei de către cetăţeni.
S-a menţionat acest lucru în mass-media europeană? S-a comentat cu privire la acest lucru in talksourile politice? S-au văzut imaginile de la evenimente la televizor? Bineînţeles că nu...
Islandezii au fost în măsură să dea o lecţie intregii Europe, să se impotriveasca intregului sistem şi sa ofere o lecţie de democraţie intregii lumi.
Sursa: rapcea.ro

O lume in deriva

sursa: trenduri economice


De multe ori îmi vine să mă întreb încotro se îndreaptă civilizaţia, cât vor mai funcţiona iluziile actuale şi care vor fi fundaţiile pe care se vor ridica noile lumi. Într-adevăr, sunt întrebări mari, atât de mari încât cred că aş putea fi acuzat cu uşurinţă de răspândire de idei bombastice.

Se întâmpla acum câţiva ani când, în drumul spre Xativa (sper să nu mă înşel), am fost oprit de o coloană gălăgioasă de tractoare şi animale. Era un grup de fermieri care protestau împotriva lipsei de reacţie a autorităţilor locale la problemele generate de încălzirea globală. Mai precis, lipsa apei şi imposibilitatea găsirii unei soluţii la această problemă i-au scos pe fermieri la protest. Din câte am înţeles, într-o campanie electorală un politician a promis demararea unui program de desalinizare a apei mării; probabil individul a fost ales, dar soluţia sa minune în mod sigur nu a fost pusă în aplicare.

Mi-am amintit acest episod în momentul în care am auzit vorbindu-se la Davos despre problema apei, mai precis despre noua criză a apei dulci. Poate că pentru unii ca noi, înconjuraţi de o mulţime de surse de apă, problema poate părea falsă. Evident nu e, iar datele pe care vi le voi enumera în continuare vă vor face să priviţi acest subiect cu alţi ochi.

Aproximativ 97.5% din apa existentă pe Terra este apă sărată. Apa dulce reprezintă numai 2.5%, iar mare parte din ea nu poate fi utilizată deoarece se află "stocată" la cei doi poli, sub formă de gheaţă. Goldman Sachs estimează că cererea de apă se dublează la fiecare douăzeci de ani, pe fondul creşterii populaţiei. Deja lipsa apei este resimţită acut de unele ţări emergente precum China şi India. În China apa reprezintă o dublă problemă: dacă unele zone sunt afectate de inundaţii, anumite aglomerări urbane suferă puternic din cauza lipsei apei. În India agricultorii folosesc pentru irigaţii apa din pânza freatică. Conform unor calcule ale Băncii Mondiale, din cauza acestui comportament, India va rămâne fără marea majoritate a surselor de apă până în anul 2050. O perspectivă destul de sumbră, care ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei care au în mână frâiele "celei mai mari democraţii".

Dacă este să ne luăm după dinamica actuală, se pare că în viitorul apropiat cererea din ce în ce mai mare de apă din partea industriei şi a populaţiei va afecta agricultura. Sună destul de sumbru, nu-i aşa? Este de-a dreptul hilar că vorbim despre o posibilă criză a unei resurse care practic nu se consumă. Cu toate acestea, viitorul apropiat se pare că ne va rezerva probleme serioase!

Soluţii există şi ţin de ceea ce va deveni leitmotivul perioadei următoare: optimizarea. Veniţi dinspre o lume a consumului cu orice preţ, va trebui să ne adaptăm unui alt mod de viaţă. Economisirea va deveni nu o obişnuinţă, ci o necesitate. Iar aici nu este vorba numai de apă, ci de totalitatea resurselor.