Nicolae Tudor da replica unui articol:
Iulian Chivu scrie un articol, (nou, cica!) pe "ziarul natiunea", si ma obliga sa ies din tacere. Articolul se numeste "cersitul la
Mi-amintesc de imparatul Caesar care si-a omorat fratele fiindca il deranja tusea acestuia. De la el cred ca ni s-a transmis prin veacuri superficialitatea intelegerii vietii, observabila (grav!) la formatorii de opinie rasariti din randul elitei, cea incapabila sa ajunga la radacina raului. Nu m-ar mira sa omoram
GD TOMA reactioneaza:
…
întâi de toate aş observa un lucru extrem de important. Dezinteresul oamenilor
faţă de chestiuni atât de mari, cum sunt cele existente în contraarticolul
domnului Nicolae Tudor. Mediul virtual fiind sau trebuind să
fie ultimul mijloc prin care românul de astăzi, iată, mai are posibilitatea de
a vorbi (şi-a asculta pe alţii) dincolo de abuzul la care se dedau clasele
parazitare din România, şi în care, orice ar spune, nu se mai poate pune
absolut nicio încredere (mass-media şi/sau aşazisa intelectualitate în general
din România reprezentând încă de multă vreme expresia cea mai verificabilă a
Feloniei săvârşite de români contra românilor). Din păcate, constat la
majoritatea utilizatorilor de internet cam prea multă lipsă de reacţie, şi o
ruşinoasă predilecţie pentru lucruri futile. Departe de mine gândul şi intenţia
de a jigni pe cineva, dar sensul puternic peiorativ al termenului “manelism” a
depăşit cu mult, şi de multă vreme sfera muzichiei ţigăneşti. Ca să lovească în
mentalitatea, preocupările pe care le văd la majoritatea persoanelor pe care le
întâlnesc virtual (şi-ar fi fost o adevărată nenorocire situaţia în care aceste
“întâlniri” s-ar fi desfăşurat la modul concret, în spaţiul real). Păi, cum să
nu fie o nenorocire situaţia de a da la fiecare pas de câte un individ care
altceva nu mai este în stare să-ţi arate, să-ţi spună, decât aceasta că
prezintă vreo poză, mormăie două, trei cuvinte lipsite de miez, şi/sau aceasta
că se prezintă cu nişte mărunţişuri în faţa cărora tu trebuie neapărat să
exclami: da’ ce poet mare eşti, măăăăă!!!
(Contra)articolul domnului
Nicolae Tudor punctează foarte bine la final, prin reinstaurarea Adevărului pe
care parazitul de Iulian Chivu l-a trecut cu vederea, aşa, cum te-ai scărpina
pe burtă. Astfel că, just şi benefic, domnul Nicolae Tudor întreabă:
- De ce minţi că
“guvernul a făcut tot ce i-a stat în putinţă”, când este limpede că guvernele
au întins ziua în amiaza mare mâinile lacome după bogăţiile ţării, şi le-au
furat. Ba, ne-au şi îndatorat pe sute de ani. Mâinile acelea întinse de ce nu
le descrii? Dacă te-aş recunoaşte după chip, nedragă scriitorule, nu ţi-aş da
“bună ziua” fiindcă, bag seamă, foloseşti scrisul nu ca pe un har dumnezeiesc,
ci ca pe o unealtă de a face pe grozavul, sau pentru câţiva arginţi.
De fapt, ăla şi alţii de teapa lui, merită să se arunce cu pietre
după ei, stimate domnule Nicolae. Ţara
înseamnă, aşa cum v-am mai spus-o, Proprietatea tuturor Cetăţenilor Ţării. Prin
urmare, fiecare Cetăţean (independent de faptul că este sau nu este activ) are
dreptul la dividente din tot ce poate avea şi/sau devine valoare economică.
Este şi Cauza Reală, Dreaptă, pentru care orice Stat este obligat să se
îngrijească de segmentele sociale defavorizate (acelor segmente defavorizate,
Statul, de fapt, nu ar da nimic pe de-a moaca, aşa cum susţin paraziţi ca
Iulian Chivu ăsta, ci le-ar da Dividentele cuvenite din Dreptul lor de
Proprietari ai Ţării).
Obsearvă bine, parazitul de Iulian Chivu, aceasta că mediul urban
reprezintă spaţiul în care cerşetorismul este de găsit ca şi clasă distinctă la
nivelul societăţii româneşti actuale. Dar uită, mârlanul, să spună că acest
trist segment de societate este rezultatul deportărilor la care s-a dedat
Statul Român Comunist, când a şters de pe harta ţării imense medii rurale,
pentru ca acei bieţi ţărani să fie îngrămădiţi în blocuri construite peste
noapte din prefabricate. Şi, dacă Statul Român Comunist le-a dat, totuşi,
acelor bieţi ţărani deportaţi la oraş, acolo, un cât de cât mijloc de
subzistenţă, înregimentându-i în fabrici şi uzine – aceleaşi “fabrici şi uzine”
cărora nu mai dovedeau în a le face apologia, prin versuri, cântece, proză şi
ziaristică, taman indivizi/paraziţi ca Iulian Chivu ăsta – iată, Statul Român
Neocomunist a ales pe mai departe drumul Feloniei, privilegiind clasele
parazitare, şi pauperizând Poporul Român, prin aşazisele reforme ce au
desfiinţat acele fabrici şi uzine (care nu produceau mult şi bine, e adevărat –
dar, oricum, Adevărate Reforme ar fi trebuit/ar trebui să înceapă cu
desfiinţarea claselor parazitare, ca, în schimb, fondurile tocate pe nimicuri,
să fie destinate eficientizării mijloacelor de producţie, în maniera de a nu
conduce oamenii către prigoana ce s-a pornit contra Poporului Român, de la Lovitura de Stat, până
astăzi).
Lucrurile spuse mai sus sunt valabile şi situaţiei ţiganilor din
România. Ţiganii au fost robi ai românilor. Aşazişii “iubitori de aproapele” ce
sunt acreditaţi cum că, vezi Doamne, ar avea misiuni filantropice, au ţinut în
aşazisele mănăstiri, pentru sute de ani, o grămadă de ţigani cu statutul de
sclavi, şi pe care îi vindeau şi cumpărau ca pe vite. Şi tot Specia Concurentă,
a fost unul dintre cel mai mare opozant al Reformelor lui Cuza, Reforme ce au
vizat şi Marele Eveniment numit “Dezrobirea Ţiganilor”. Şi, odată ce ţiganii au
fost eliberaţi – ce puteau ei să facă, pentru a supravieţui, dacă românii le-au
întors spatele, gonindu-i pur şi simplu de pe pământurile pe care până atunci
au trudit ca sclavi? Vedeţi? Sunt Adevăruri de care noi, românii, nu vrem să
ţinem cont. Cu mare lesniciozitate zicem:
- Ţiganii sunt răi… Fără să ne întrebăm:
- Dar, noi…, noi am fost…, noi suntem mai buni?
- Nu. Nu am fost, şi nu suntem mai buni. Devreme ce după
Dezrobirea Ţiganilor, românii nu au dat nimic foştilor robi, drept răsplată
pentru acele sute de ani de robie. Şi, dacă noi, românii, am fost porci, şi nu
le-am dat foştilor robi o bucăţică de teritoriu, ca să aibă şi ţiganii
ţărişoara lor, foştii robi au demonstrat calitatea pe care noi, românii, nu am
avut-o niciodată. S-au iubit, au fost solidari (cum sunt şi astăzi) unii cu
alţii. Formând acele şatre care au început să bântuie ţara
(şi lumea). Ce alternativă mai putea să existe la neagra lor condiţie?
Statul Român Comunist, însă, a făcut lucrul şi mai rău. A
desfiinţat în marea lor majoritate aceste şatre, ca să-i împingă pe ţigani în
blocuri (acele blocuri “cu sobe”) ridicate pe la marginile oraşelor. Şi,
iarăşi, după îndelungate vremuri în care ţiganii ajunseseră să aibă o anume
modalitate care, de bine, de rău, le asigura subzistenţa, iată, potcovarul,
lingurarul, căldărarul, lăutarul, vrăjitoarea, etc, ajung “orăşeni” (şi din nou
în situaţia de a nu mai avea din ce trăi). Iar, noi, românii, ne mai şi mirăm
cum de au “evoluat” ţiganii geambaşi până la deveni bişniţari cu gumă de
mestecat, ţigări şi săpunuri de la “poloneji”. Păi, iertaţi-mă că v-o spun, voi
ce credeţi că sunteţi români patrioţi (români de bine) şi-i arătaţi mereu cu
degetul pe ţigani – atitudinea voastră este semnul răutăţii voastre, căci
ignorarea Adevărurilor nu poate să însemne decât răutate.
În continuare voi vorbi cu privire la comentariul domnului Nicolae
Chiperi, anume:
- De ce s-a ajuns până aici? Nu avem a ne reproşa
nimic? De ce s-a distrus o ţară , şi tiganii au
umplut Europa de cerşetori (?)…, milionari în euro…, care au palate în Romania
În primul rând vreau să vă asigur, domnule Nicolae Chiperi, de
faptul că nu mi-aţi provocat nicio supărare (asta ca să răspund pe această cale
şi altui comentariu de care m-aţi învrednicit). Dvs. greşiţi, aşa cum cu toţii
greşim, dar aveţi mereu circumstanţe atenuante, dat fiind faptul că sunteţi
unul dintre acei puţini oameni ce mai pot fi găsiţi astăzi în societatea
românească, şi care nu urmăresc interese personale, meschine. Dacă nu vă
răspund adesea la comentariile dvs., eu sunt acela care ar trebui să-şi ceară
scuze – din păcate sunt aşa de ocupat, încât sunt forţat la o anume ordine a
priorităţilor mele.
Aşadar, şi revenind la înţelesurile comentariului făcut de domnul
Nicolae Chiperi, nu este adevărat că ţiganii ar fi umplut Europa de
cerşetorism. Această zicere este o prejudecată pe care au lansat-o, fără nicio
îndoială, Bucureştii, pentru a vicia mentalitatea şi atenţia românilor (în
scopuri ce se subînţeleg). Cei mai mulţi cerşetori, în Europa, sunt germani sau
austrieci, urmaţi de sârbi şi de arabi (arabii au un stil propriu de a cerşi.
Aparent sunt mici comercianţi ambulanţi de mărunţişuri, cum ar fi: şerveţele,
brichete, ciorapi, chiar umbrele. Nimeni, de fapt, nu cumpără mărunţişurile
acelea. Dar sunt oameni buni care scapă câte un ban, aşazisului comerciant
ambulant, sau cumpără vreun mărunţiş doar de dragul de a face un act
filantropic).
Pe de altă parte, nu e că (doar) ţiganii cerşesc în Europa. Nu.
Cerşesc şi românii. Ţiganii au, la rândul lor un stil propriu. În general
cerşesc din mers. Românii, nu. Stau pe loc, pe la biserici, semafoare,
tuneluri, mari magazine, cu un cartonaş pe care scrie că este în căutare de
muncă. Sigur. Există, apoi, lăutarii, şi mai există unii ce au preluat de la
arabi aparenţa de comercianţi ambulanţi (limitaţi în general la doar şerveţele
şi brichete, pe care le-ar vinde prin trenuri, pe la intrarea în vreo parcare
etc.) şi, de asemenea, există ţigani despre care unii ar spune că au posturi
fixe. Nu e adevărat. Există cerşetori deja profesori în activitatea lor – aceştia
au “ponturi”. Ştiu, adică, nişte locuri care în anume momente sunt prielnice
(pe care, apoi, le părăsesc, pentru a cerşi din mers).
În călătoriile mele prin Europa, am mai observat un lucru. Iarna,
cerşetorismul este cu atât mai mult de găsit în partea de sud a Europei, în
special Italia, Spania, Portugalia, nu neapărat cauză a catolicismului din
ţările respective, cât cauză a climei mai blânde pe timp de iarnă. Există deci
un fel de migraţie periodică a cerşetorilor din Europa, din nord, către sud, şi
viceversa, când vine primăvara. În timp ce ţiganii rezistă mai mult spre nordul
Europei, inclusiv iarna, tocmai mulţumită stilului lor de a cerşi fără să stea
într-un (singur) loc.
De asemenea: şi formula (ţigani) “cerşetori, dar milionari în
euro, cu palate în România”, reprezintă o prejudecată pe care o voi explica la
momentul oportun. Acum trebuind să spun aceasta că nimeni nu s-a îmbogăţit şi
nu se va îmbogăţi din cerşit. V-o spun din experienţă. Eu însumi am cerşit, cam
prin toate ţările Europei. Cândva. Ca să nu mor de foame. Şi nu mi-e deloc
ruşine să spun lucrurile acestea, lucruri pe care le spun tocmai pentru ca să
stea ca mărturie a dezonoarei ce acoperă obrazul Naţiunii în faţa realităţii că
nu a ştiut şi nu ştie să-şi onoreze adevăratele valori.
Cerşitul deci nu îmbogăţeşte pe nimeni. Din cerşit doar îţi hârâi
zilele. Acei ţigani despre care se spune că sunt milionari în euro, şi cu
palate în România, sunt prezentaţi ca fiind ţiganii ce au cerşit, cerşesc mai
ştiu eu pe unde, prin confuzie voită (a manipulatorilor opiniei publice) cu
ţiganii care fac parte din aristocraţia etniei rrome din România (şi nu e acuma
motiv să judec eu, pentru a vedea de ce sunt bogaţi acei reprezentanţi ai
aristocraţiei ţiganilor din România). Acolo unde sunt ţigani bogaţi şi foarte
bogaţi ce declară că s-au îmbogăţit din cerşit, aceasta nu e decât o mascare a
îmbogăţirii pe căi necurate, oricum, destul de puţin tangente cerşetorismului.
Căci sunt, într-adevăr, diverse grupuri, grupări interlope ce s-au îmbogăţit, se
îmbogăţesc atât în România, cât şi în străinătate. Grupuri şi grupări interlope
nu neapărat pur ţigăneşti, ci este vorba aici de un complex în care, deşi
rasismul este promovat pe scară largă în România, de către diverse structuri
politice, aceleaşi structuri politice sunt deloc rasiste când e vorba de
mafiotism la nivel de care o anume pătură de la nivelul etniei rrome, are rolul
ei.
Prejudecata ce rezidă în formula (ţigani) “cerşetori, dar
milionari în euro, cu palate în România”, se explică prin mecanismul pe care şi
l-a dezvoltat aşazisa BOR, în scopul de a monopoliza calităţile oamenilor de a
fi altruişti (ca să elimine, astfel, concurenţa cerşetorilor nu neapărat ţigani
– dar ţigani, în mare parte). Prin intermediul a jumătăţi de adevăruri, ca de
exemplu: palatele de la
Strehaia , la care este dată deoparte cealaltă jumătate a
adevărului, anume că: ţiganii cu palate la Strehaia s-au îmbogăţit în mod legal, oricum,
legal în modurile cu nimic diverse de capitalismul prin care o puzderie de
români, şi ei, la rândul lor, şi-au ridicat vile o grămadă – aşadar, iată cum
de la “ţiganul acela şi acela” s-a ajuns la a se spune “(toţi) ţiganii” (au
devenit deja milionari din cerşit – nu le mai daţi bani, dacă aveţi de dat!
Veniţi cu banii la noi, că noi aşa şi pe dincolo!…)
Există undeva la periferia Galaţiului o comunitate de ţigani ce
şi-au construit nişte palate cu acoperişurile toate învelite în tablă
galben-aurie. Înainte de a ajunge la locul despre care vorbesc, există un
tronson de teren ceva mai înalt, de unde, în jos, dacă este zi cu soare, vezi
strălucind o întindere de turnuri şi turneţe ce dau impresia că te afli în
peisajul unei poveşti cu împăraţi şi palate de aur. Nu creadă cineva că ţiganii
aceia sunt hoţi şi mai ştiu eu ce. Se spune că s-au îmbogăţit făcând afaceri cu
tablă (sau fier – nu-mi mai aduc bine aminte). Unde ar plana bănuiala că aceste
afaceri ar fi fost multe dintre ele şi ilegale. Lucru destul de posibili, dar
asta e o chestie ce ţine de o problematică, mai degrabă, a României în general,
latura legalităţii/infracţionalităţii, care ar fi absurd să o imputăm tuturor
ţiganilor din România, cât, mai degrabă, această problematică este de imputat
guvernelor României ce nu au ştiut, nu ştiu, sau: nu au vrut, nu vor să
gestioneze cum trebuie legislaţia ţării de maniera în care să nu mai existe, să
fie diminuate neconformităţile cu o normalitate mai de dorit.
Portiţa aceasta de scăpare, prin care adevăraţii duşmani ai
românilor caută ţapi ispăşitori, sau prin care vin substituite Adevăruri, cu
(doar) arătări ale Efectelor (ignorându-se Cauzele acelor Efecte) se înţelege
că reprezintă lucrul cu atât de facil de realizat, cu cât avem de a face astăzi
cu nişte clase parazitare deficiente din punctul de vedere al intelectului
şi-al moralităţii (deşi această aşazis elită a Ţării exhibă pretenţii, cică,
spirituale înalte). Papagali, de fapt – aspect vizavi de care n-aş pune mâna în
foc pentru adevărul că ăştia, în degenerarea lor, chiar nu obsearvă cât de
ridicoli sunt. Drogurile, obsesiile sexuale, ambiţiile de toate felurile, i-au
orbit iremediabil, încât ei nu vor fi capabili niciodată să înţeleagă vorbele
Ecleziastului care spunea:
- Mai bine un copil sărac şi
înţelept decât un împărat bătrân şi
fără minte, care nu înţelege că trebuie să se lase îndrumat…
Nicolae Chiperi comenteaza:
sa
stii Nicolae ,..ca te-am crezut,pupincuristul lui d-l Rosca la inceput,...de
asta te-am lasat in drumul tau,...dar batrinul Toma,..a trecut prin multe si el,..de
asta si cunoaste,..pentru ca citeste mereu , mari personalitati,..si are vocatia
scrisului,..cum le am eu cu suruburile,..si tu cu pictura pe sticla, o
adevarata arta,...Tomica al nostru,daca ne face onoarea sa
accepte,...Tudore,.este bun de strateg,..facerea unei politici,...unde natiunea
romana are de cistigat>>!!!acestea sint adevarate modele de
urmat,..TUDOR,..TOMA,..COJ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
nu facem atac la persoana