marți, 19 iunie 2012

CHAT CU UN TANAR POET


D. D.: Domnule un tânăr neo-modernist vă salută

Nicolae Tudor: si eu. cuvinte atat de frumoase scrieti, cineva si-a lasat impresia ca sunteti un mare poet! eu cred ca scrisul a ajuns o entitate care atinge tangential viata. o atinge cu ochii pentru a se retrage imediat grabit sa-si lase pe hartie "frigul". viata a devenit parca un carusel in care poetul se da duminica pentru a se inunda cu adrenalina si motive de suferinta si apoi se retrage cuminte, nebun in singuratatea lui si-si linge ranile cu limba cuvintelor. si sunt nervos pe el ca nu se implica in viata astfel incat cuvantul lui scris sa devina parte influientabila a spectacolului vietii si nu o cuvantare la inmormantare, cand  vrobeste despre om la trecut. totdeauna la trecut. intreba paunescu: "unde-au fost romanii cand a fost taiat Viteazul?" imi vine sa-l intreb pe poet, pe el, cel care atat de exact vede raul care ni se intampla zi dupa zi: unde e?

D. D. scriu de la sapte ani si tot de atunci mor si inviu in fiecare zi
raţiunile astăzi nu mai sunt logice drept urmare nici citerea de tinereţe nu se mai caută
citirea

Nicolae Tudor: scrieti bine, observatia mea ar fi: are scrisul un rost?

D. D.: da... rămâne in spatele nostru ceea ce ne-a desăvârşit de-a lungul secolelor. cuvântul domnule, dacă am renunţa la cuvânt entitatea noastră dispare lângă inima VITEAZULUI

Nicolae Tudor: am inteles. viziunea dv ar fi ca prin cuvant avem o arhiva uriasa a cuvantului si poeti perfecti, desavarsiti, care le-au scris.

D. D.: eu sunt un no name care scrie
este irelevant asta
contează să nu ne părăsim în noi înşine

Nicolae Tudor: daca asta aduce fericire individului, are obligatia sa-si caute fericirea.

D. D.: şi liberul arbitru să-i aleagă formele de căutare-manifestare

Nicolae Tudor: populam astfel o lume cu individualitati, se salveaza cine poate, traieste cine poate... Eu cred ca lumea inseamna nu eu, ci noi. iar eu ma las intentionat la urma.

D. D.: rasa umana a însemnat mereu colectivitate domnule. noi-ul este o stare de fapt
care de vreo 30 de ani a fost distorsionată deliberat

Nicolae Tudor: poetul se salveaza pe el, de colectivitate ii pasa numai cand vine cu poezelele si vrea aplauze.

D. D.: marea lor majoritate da
eu scriu despre fiinţialiate
din acest motiv sunt aplaudat cu violenta pumnului
aruncat în albul virtual sau scris

Nicolae Tudor: scrieti bine, imi vine greu sa va critic fiindca eu nu slefuiesc atat de profund cuvantul.

D. D.: domnule eu am fost si sunt criticat ca poet
pentru că puţină lume înţelege că nu poţi scrie doar de dragul înşiruitului frumos

Nicolae Tudor: inseamna ca deranjati si asta inseamna ca sunteti valoros.

D. D.: Nichita a scris cu bucaţi din trupul său până a murit
eu scriu cu bucăţi din sufletul meu

Nicolae Tudor: exista substanta in "insiruirea" dv.

D. D.: pentru că o caut până în măduva sângelui domnule
caut să o dezvelesc celorlalţi

Nicolae Tudor: corect. este o forma de infrumusetare a lumii. eu consider ca cel mai important este viata. iar tara arde si sacrific forma de frumusete pe care as putea-o obtine folosind cuvantul si sting focul, dupa puterile mele.


D.D.nu a mai raspuns, cu toate ca beculetul verde a clipit mult timp dovedind ca era on-line.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

nu facem atac la persoana