Politizarea libertăților

by Iulian Chivu

În general, pentru un profan  este greu de stabilit prioritatea libertății față de drept sau a dreptului față de libertate, deși istoricește nu este loc pentru dubii. În ce mă privește, cred că dreptul a decurs din judecata libertății și din nevoia reglementării ei, ulterior asumându-și prerogativa de a o conduce prin conduită spre un anumit orizont și, simultan, de a o menține la un numitor comun.

Îngrădirea unui abuz de libertate, mai ales când astfel se prejudiciază libertățile celorlalți, a impus însă  norma de drept (generală, impersonală și obligatorie). Aceasta, indiferent dacă a fost cutumiară, morală sau religioasă, a civilizat lumea prin teama de sancțiune – pentru unii, prin dispoziție – pentru alții, dar prin ipoteză – pentru toți. Experiența a demonstrat că o libertate abuzată este prin sine categoric nemeritată și în fapt s-a impus a fi sancționată. Sfera libertăților umane, oricât dinamism social exprimă, în diacronia ei, s-a rezumat la planul conștiinței, la planul exprimării, la planul autodeterminării și la cel al asocierii liber consimțite, ca în filosofia lui Mill. Orwell găsea precăderea libertății în exprimare (dreptul de a le spune oamenilor ceea ce nu vor să audă), Seneca o găsea în planul moral (orice act moral este un act voluntar), Cioran o vedea în autodeterminare (a vrea să fii liber înseamnă a vrea să fii tu însuți), iar Petre Țuțea o asocia cu transcendentul (libertatea omului fiind partea divină din el). Opțiunea romană a libertății (sine Justitia, nula libertas) fusese promovată ca principiu de drept prin Cicero și în același spirit o prelua și Goethe (poți trăi într-o libertate adevărată și totuși să nu fii liber).

E adevărat, uniformizarea stânjenește dezvoltarea (liberă) a individului, dar sunt situații de excepție care reclamă și legitimează scurte ingerințe până și în sfera privată a acestuia, doar pentru a-l determina să-și asume răspunderi. Când protestezi împotriva unui drept ești categoric în situația de a nu-l merita  fie că nu-l înțelegi, fie că ingerințe de altă natură te determină să o faci. Desigur, am în vedere recenta acțiune în instanță a unor părinți împotriva OMECTS nr. 3064/25.01.2012 privind înscrierea copiilor în clasa pregătitoare. Instanta a respins acțiunea și nu se putea altfel fiindcă nu poți fi în spiritul ciceronic al dreptului decât asumându-ți răspunderi, lucru la care românii sunt și așa îndărătnici. Ori acum (oare chiar fără nicio legătură cu ultimul puseu al Pieții Universității?) avem un caz special de politizare a libertății și nu de refuz al ei din lipsă de orizont și de determinare.