marți, 20 martie 2012

Recviem pentru livadă, grădină şi omenie





      Acum cinci ani, pe 20 martie , am fost la staţiunea pomicola Sîrca şi am cumpărat 50 de puieţi: meri, vişini, nuci, cireşi, caişi, gutui. I-am plantat apoi, împreună cu soţia mea, cu tot dichisul, pe bucăţica de pămînt pe care o cumpărasem în satul Caşărie, comuna Dobreni (Neamţ) - ca să muncesc util în natură. A fost apoi un an cu secetă cumplită. Dar nu i-am lăsat să moară. La maxim două zile, mergeam la Căşărie şi, folosind patru bidoane de plastic de 5 litri, le turnam apă, adusă de la un izvor aflat în apropierea pămîntului meu. Am cărat deci cîte 20de litri, de zeci de ori, urcînd un deal de cîteva sute de metri. Toţi puieţii au scăpat. De secetă… Am continuat să-i stropesc şi în anii următori şi să curăţ pămîntul în jurul fiecăruia, ca să nu fie sufocaţi de buruieni. Acum ar fi trebuit să am 50 de pomi pe rod. Dar nu am nici unul. Am apucat să mănînc doar două gutui şi cinci vişine. Am acum acolo vreo 30 de beţe scrijelite şi vreo 20 de găuri… 
      În fiecare toamnă, ciobanii de la Căşărie şi-au adus stîna pe pămîntul meu, oferind caprelor ocazia să se hrănească cu frunze prospete, din puieţii pe care i-au retezat nemilos. Ieşeau apoi primăvara alte tuleie, de la rădăcina bine prinsă, creşteau pînă toamna sub îngrijirea noastră… şi iar erau distruşi de caprele aduse să pască. Degeaba am vorbit cu ciobanii şi vecinii. M-au prevenit unii, dar cînd am venit să-mi apăr pomii, ciobanul era pulbere de beat, şi poliţistul, chemat să-l scoată de pe pămîntul meu, nu l-a impresionat. Drept răzbunare, mi-au tăiat şi smuls ultimii copaci. 
      În schimb, grădina de legume… mi-a fost călcată în picioare de vaci. Cireada satului , care trecea zilnic pe lîngă pămîntul meu, scăpa de sub control atunci cînd văcarul era prea beat şi rupea gardul simplu de sîrmă (refăcut de cîteva ori, înainte de a fi furat -cu tot cu parii de susţinere). O dată , cînd am constatat ravagiile produse straturilor de ardei, dovlecei, etc., de cireada lăsată să-mi pască şi toace grădina, am încercat să cer socoteală întunecosului văcar, aţinîndu-i calea. Acesta m-a luat în braţe , m-a pupat, şi mi-a spus, "Ce-mi pasă mie de grădina ta?" Am fost atunci la postul de poliţie, ca să cer evaluarea daunelor şi protecţie. Înţelepţi, poliţiştii mi-au spus : "Facem proces verbal, dacă vreţi, dar nu vă sfătuim.". "De ce?" "Pentru că ăla e întors din puşcărie. Şi-a omorît tatăl ! "… 
      În anul super-secetos în care am lucrat acolo toată vara, m-am încăpăţînat să-mi ud grădina, pe care o săpasem şi îngrijisem cu trudă, sub privirile celor cîţiva săteni, adunaţi, de la 8 dimineaţa, la cîrciuma de lîngă terenul meu. Îi amuza terbil, în timp ce-şi sorbeau berea/ţuica toropiţi, cum vin eu cu soţia la 5 dimineaţa că sa stropesc şi prăşesc pe o temperatură cît de cît acceptabilă, cum bat iar stîlpii smulşi ai gardului, şi cum nu observ că nu mai e nimeni pe cîmp, dar că în fiecare noapte îmi dispare ceapa, morcovul, pătrunjelul, . (e drept, îmi lăsau spanacul şi dovleceii). S-au amuzat şi cînd le-am găsit caii priponiţi în grădina, şi cînd au văzut că nu reuşesc să culeg nici o varză mare, nici un pepene copt, nici un ardei împlinit. Pînă la urmă , văzînd că în fiecare noapte dispar legumele care se apropie de cules, am luat de pe cîmp pepeni mici- pentru murat şi ardei pitici- pentru ciorbă. Nici cele cîteva exemplare pe care le-am ascuns în pămînt, dorind să mănînc o varză cultivată de mine… nu au scăpat cumplitului sat. În care, de altfel, păreau a mai fi bătrîni şi copii, fără părinţi, plecaţi prin Italia şi Spania. Şi mici benzi care stăteau ziua la birt şi dădeau noaptea mici lovituri, cînd venea vremea culesului. O comună în care nea Matei, un agronom care încerca să ducă înainte o mică fermă, nu a găsit niciodată un bărbat treaz, care să-i facă temeinic o lucrare. 
      Ştiu că pare nepatriotică vorba aceea, că e frumoasă România, dar e păcat că e locuită… aşa. Este o sentinţă nedreaptă, dacă nu ţii cont cine şi cum a adus oamenii în acest hal. Dar nici nu pot îndura cîntarea de salon, făcută românilor gratuit de un Dan Puric, tezele despre frumuseţea unui popor cu care se întîlneşte la lansările cărţilor sale, la spectacolele din Bucureşti şi prin mînăstiri. La ce foloseşte să nu vezi decăderea cumplită pe care au produs-o istoria, dar mai ales comunismul şi fesenismul? Le lipsesc probabil intelectualilor literaţi instrumente ca teoria sistemelor, de aceea perorează găunos despre ridicarea neamului. 
      Da, există frumuseţe în unii români, dar ea se ofileşte sub asaltul majorităţii degradate, la fel cum s-au ofilit pomii mei şi cheful meu de agricultură la Dobreni. Deşi e atît de frumos acolo, atît de demn şi sănătos să munceşti o grădină (livadă, etc), eu nu mai pot merge la Căşărie, ca să mă las bajocorit de un sat românesc în "traziţie". Şi nici nu are rost să mă lupt cu concetăţenii mei care şi-au pierdut omenia. 

Ioan Roşca, 20 martie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

nu facem atac la persoana