eseu

de Ioan Peia
 (fragment)

...ia-l şi pune-l în situaţia de a hotărî asupra destinului altora şi vezi cum, brusc, devine fiară. Ăsta, gigilă ăsta care, azi, e atît de spăşit şi iubitor, să vezi cum mi te ia la regulat mîine, cînd va avea pita şi cuţitul!... A reuşit el, prin jocul de ruletă al proniei, să se aranjeze? Păi, pentru că a fost dăşşştept, neamule, şi a ştiut să se orienteze, e preţios ca o pepită, ce mai, perla umanităţii! Vezi-l cum se bate pe burtă, super/satisfăcut, în nesimţirea-i monumentală. Dispreţuindu-te superior, ca pe un ratat. Ian vezi cum, din cuibuşorul lui de ecstază, dă lecţii de viaţă! Cît de corrrect e EL, cît de educaaat, cît de finuţ la obrăjjjor, de civilizzzaaat! Ia-l de par egzamplu... Vrei să-l vezi cum reacţionează în situaţii limită? Anume, atunci cînd pierde totul, cînd scumpetea lui de viaţă este în mare cumpănă? Oh, ce imagine dramatică, tulburătoare, belletristică...ăăă... şakeşperrriană, neică! Uite, mîndra alcătuire de mai ieri cum a devenit gîngania mică şi neajutorată de azi! E atît de spăşit şi umil, îmbibat, pînă la refuz, de precepte umane, dintre cele mai nobile, încît eşti gata să-l compasionezi cu toată caritatea disponibilă!... Greşeală fatală! Citeşte prin paravan. Fiara e la pîndă! Dar ce deosebire va să fie între fiara primordială şi omul „civilizat”? Niciuna, absolut niciuna. Doar un pospai de aşa zisă modernitate, tehnicizată pînă la demenţă. Oare de ce vor fi fost atît de revoltaţi profeţii biblici împotriva omului? Blestemele şi afuriseniile lor sunt mai puţin ofensatoare? Ei, da, dar ăia sunt în drept să spună asta. Au, în prestaţia lor milenară, girul absolut al divinităţii. Care? Ete na! Aia şi numai aia care ne-a ales pe noi drept reprezentanţii ei absoluţi. Cum, cum? Există şi astfel de partipriuri?! Da’ de ce? Un dumnezeu al cutărui trib – şi altul, al celuilalt. Un caft mitologic între dumnezei, care chiar iau parte la masacre?!!! Cum vine asta? Păi, vine, că e mereu pe... vine! Şi nicăieri nu-i loc de purificare. Vei fi inundat de către valul de mizerie umană şi-n gaură de şarpe. Nu poţi scăpa de asta decît acceptînd compromisul suprem: fii ca ei! Fă-te că nu vezi, adulează-i, laudă-i, spune-le ce vor s-audă, minte-i mumos, – să vezi ce băiat de treabă eşti!!... Oho, da’ ce om rar!! Poţi să fii ultima găină, da, dar să cotcodăceşti... armonic! Vei fi un gigea! Sunt mulţi, mult pre mulţi, nişte ordinari?... e, ce, parcă eşti tu judecătorul suprem?! Sunt lifte, javre, cutre?... demonstrează, să vedem cum!... Sunt lătrăi?... Da’ ce, tu nu latri la fel ca ei? E vreo deosebire? Căz doară nu vor fi fiind chiar toţi, chiar toţi... mai sunt şi... Ooo, desigur, cîteva picături de apă de trandafir într-o mare de cianuri! Cu toate astea, nu e suportabil, bre, să auzim aşa ceva! Noi trebuie să glorificăm spiritul, esenţa, aspiraţia către... Noi trebuie să rînjim mumos, unul la altul, să ne... să ne... să ne complimentăm şi-n culcare, şi-n sculare, să ne iubim pe deşelatelea, biblic, desigur, apoteotic, în timp ce împărţim patul cu toate centuristele pervertite! Concordie – numele tău e Marea Minciună Inter/relaţională! Mizantropilor lucizi, sunteţi nişte denigratori ai atît de sensibilei specii umane! Să vă fie ruşine!