Marin Preda și „Era ticăloșilor”

by Ion Ionescu-Bucovu

Pe 16 mai 2012 s-au împlinit 32 de ani de la moartea lui Marin Preda, prilej de rememorare a unuia dintre cei mai mari prozatori români actuali. Moartea lui a venit în plină glorie, după romanul său „Cel mai iubit dintre pământeni”, roman care probabil i-a fost fatal.

În noaptea când a fost lansat romanul la librăria „Eminescu” din capitală s-a strâns un număr imens de iubitori de literatură, de la profesori, la scriitori  si cititori de rând pentru a-i cumpăra cartea. Trecând prin zonă Elena Ceușescu și văzând atâta puhoi de oameni, a întrebat pentru ce sunt strânși acolo atâția oameni și cineva din escortă i-a răspuns că Marin Preda a scris un roman care se numește „Cel mai iubit dintre pământeni”.

Auzind de titlu a crezut că cel mai iubit dintre pământeni este Nicolae Ceaușescu și a fost tare încântată. După câteva zile de la apariția romanului a tunat și a fulgerat când a aflat că romanul este un afront adus regimului, prin personajul Petrini, un alter ego al scriitorului, care a îndrăsnit să compare epoca lui Ceaușescu de societate socialistă multilateral dezvoltată cu o „ eră a ticăloșilor”. Cei de la Comitetul de cultură au mâncat o mare papară iar securitatea a primit noi ordine de monitorizare a tuturor scriitorilor și nu numai a lor, ca să nu mai apară astfel de cărți.

În acea perioadă eu însumi am fost protagonistul unei astfel de anchete. M-am pomenit cu doi securiști la poartă care mi-au spus că am o anonimă în care sunt reclamat că posed mult aur și să le dau voie să-mi facă o percheziție. Natural că le-am dat voie, dar când am văzut că răscolesc prin sertarele bibliotecii, mi-am dat seama că nu după aur au venit ei ci după manuscrisul unui roman pe care tocmai atunci îl terminasem. Mi l-au confiscat și au plecat
mulțumiți, lăsându-mi un proces –verbal pe masă. Manuscrisul mi-a parvenit prin postul de miliție local în preajma revoluției din 1989, când securitatea a intrat în panică.Vă închipuiți prin ce am trecut câțiva ani, așteptându-mă oricând să fiu inculpat ca dușman al orânduirii socialiste. Dar nu asta interesează.

Să revenim la Marin Preda.Despre organele de represiune ale statului care ţineau ţara sub teroare, eroul romanului "Cel mai iubit dintre pământeni", Petrini, foloseşte la adresa lor epitete precum "duri", "cretini", "primitiv" (un colonel de securitate), "demagog rudimentar" (un general), "analfabet periculos" (un gardian pe care până la urmă l-a omorât de teama de a nu fi el ucis de acesta) etc. Aici amintea de organele de securitate cum supravegheau oamenii și cum o rețetă de medicamente este luată drept comunicare cifrată, transmisă „dușmanului de clasă” în țară. Apoi Marin Preda avusese curajul să vorbească despre unele probleme insolubile ale societăţii socialiste. În convorbirile cu Florin Mugur, Marin Preda critica anumite aspecte negative ale societăţii socialiste, cum era agricultura care rămăsese pe spinarea militarilor şi elevilor. Şi nu numai atât. În cercuri intime el avea gura slobodă vorbind despre culisele ceauşiste. Era printre singurii scriitori care vizitase Franţa şi, împreună cu Eugen Simion, văzuse cum trăiesc capitaliştii. De altfel, Eugen Simion are şi o poveste hazlie cu Marin Preda cum l-a ocolit tot Parisul pentru a cumpăra o pălărie.

Puteau fi trecute cu vederea aceste păreri infamante ale lui Marin Preda la adresa băieţilor cu petliţe albastre la veston? Conjunctura le era extrem de favorabila. Aveau acordul cabinetului 2, deoarece soţia dictatorului fusese vizată direct în aluzia referitoare la dorinţa ei de implicare în viata politică, precum şi sprijinul logistic al ruşilor care se simţiseră ofuscaţi la apariţia volumului "Delirul".

Toate aceste fapte au speriat regimul. Lui Marin Preda trebuia să i se închidă gura. Mai cu seamă că după romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”, devenise celebru, era adulat de mulțime, mergea prin țară la întânliri cu cititorii, cu delegații interminabile de scriitori, critici literari, prieteni și era ascultat ca un guru de un auditoriu care umplea sălile peste măsură. Profesorul Alexandru Piru, la care am avut lucrarea de licenţă, mi-a declarat că la citirea romanului "Cel mai iubit dintre pământeni", a stat claustrat în casă două zile şi două nopţi, fără să mănânce, citindu-l pe nerăsuflate. De altfel și eu la citirea romanului ,,Cel mai iubit dinte pământeni” am rămas cu un mare gol în suflet, cartea aceasta mă răscolise atât de mult încât câteva zile îmi tăiase apetitul. Întrebări stranii îmi sunau în cap: ce-i omul pe pământ? încotro merge specia umană? ce-i dragostea, acest sentiment straniu care ne cucereşte pe toţi? ce-i femeia? ce-i răutatea? care-i sensul vieţii? Ce este cu „era asta a ticăloşilor” şi cu „bezmeticii” despre care vorbea el? încotro merge specia umană? de ce universul operei lui este aşa de degradant? de ce personajele lui aleargă toate după un ideal labirintic, eşuând în lamentabil? După moartea lui tragică, mi-am răspuns la toate aceste întrebări.

El s-a identificat cu eroii săi, părăsind scena vieţii ca şi ei, expus derizoriului. El a văzut, ca nimeni altul, dincolo de obiecte, stările confuze, ambiguitatea sufletească, crepusculul, vagul, preluate prin filiera simboliştilor. De la el am învăţat că dragostea nu-i eternă, biologicul din noi o destramă, că viaţa este cel mai mare mister al creaţiunii pe pământ, ea nu e frumoasă, dar trebuie s-o facem să fie frumoasă, că moartea este o stare naturală pe care numai omul o face înspăimântătoare… Nimeni nu mai scrisese ca el până atunci. Eugen Simion, critic literar și prieten cu scriitorul arată că „Marin Preda avea un sistem coerent de gândire și o morală ce se bizuia pe câteva noțiuni fundamentale. Era o ființă complexă, neobișnuit de complexă chiar pentru un creator.” Scriitorii lui preferați erau Dostoievki, Balzac, pe care îl admira enorm, Tolstoi, singurul scriitor pe care îl credea pe cuvânt, Celine, Camus, Marlaux, Faulkner, iar dintre români, Sadoveanu și Caragiale. Nu întâmplător i-a editat și prefațațat opera lui Caragiale iar eroul lui din „Moromeții” are afinități caragialești. Citea mereu Biblia, avea o memorie fabuloasă a epicului, Eroii lui „pățeau ceva”. A cunoaște, a trăi și a păți erau cele trei verbe care defineau demersul lui epic. Se inițiase și în filozofie, vorbea cunoscuților despre Cartea morților tibetani, de Gnoza din Princeton, recitea Nietzsche, și alte cărți filozofice, fapt certificat și de C. Noica .