sâmbătă, 31 decembrie 2011

,,TOATE ISI AU VREMEA LOR..."


     "Nu ai ce face, e dictatura!", auzeai inainte de '89.
      "Vrem libertate. Jos dictatura. Dumnezeu este cu noi!"-se striga in iarna dintre ani.
       Dintotdeauna (parca azi mai mult ca oricand) Dumnezeu ne intreaba ce facem cu libertatea noastra?
      Fiecare avem libertatea de a face ce vrem: de a minti, insela, fura. De a suferi, rabda, spera. De a zice ca orbul nu vede, surdul n-aude, mutul nu poate striga, copilul nu intelege, pamantul nu simte, apele nu plang... Avem libertatea de a striga la Dumnezeu sau macar de a ne gandi la El. Avem chiar libertatea de a nu ne gandi la El....
          Ce facem cu libertatea noastra?

          Astazi omenirea are tot ce-i trebuie pentru a se bucura de viata: resurse, tehnologie, “vreme buna”. Alegem, insa, sa nu ne bucuram, alegem sa ne veselim, fiecare in functie de posibilitati. Cei mari dau ,,tonul”. In acest spirit ne nastem, calatorim si trecem de aceasta lume. Ne-am pierdut amagiti de dorinte.
          Ratacim nelinistiti pe caile viselor noastre. Suntem in faza copilariei; ne plac povestile cu eroi salvatori veniti din alte lumi, ne plac jocurile, ne place sa invingem cu orice pret, chiar trisand. Nu ne place un joc in care sa ne bucuram toti, ne place sa invingem, mergem sa-l consolam pe cel “batut”, desi stim ca am castigat necinstit. Ce victorie!
          Nu poti sa profesezi intr-un domeniu daca nu ai diploma, diploma care se poate cumpara/vinde. Ajungem doctori, ingineri, educatori, conducatori. Vindecam, construim, calauzim. Daramam, omoram, amagim, ratacim. Victoria se poate cumpara, pozitia in societate se poate cumpara. Se vand paduri, munti, sate, cupe, diplome, functii; se vand copii, femei; se vand campuri, ape si odata cu ele flori, furnici, fluturi, gaze, se vinde... viata.
        Vorbim de progres, cultura, stiinta, maturitate, civilizatie, insa nu ne dam seama ca inca ,,facem in scutece”, vorbim de toate aceste ,,evolutii” in timp ce viata sufera. Avem inconstienta copiilor care se veselesc in timp ce chinuiesc animalul cu care se joaca. O parte a vietii se veseleste, alta sufera, o parte canta, alta suspina. Avem o atitudine nepotrivita fata de ceea ce ne inconjoara: fata de natura, semeni. Fata de noi insine.
         Traim intr-un ritm care nu ne face bine. Fortam timpul. Risipim. Complicam stari care, in mod natural, functioneaza simplu. Nu ne bucuram ca traim. Traim ca sa ne veselim. Omul si-a creat divinitati dupa chipul imaginatiei si planurilor proprii care i-au dat in ,,stapanire” pamantul si asftel, cu ,,legitimitate” de sus, o forma de viata rationala transforma natura, care e mai mult decat paradisul inchipuirilor sale, intr-un infern in care traieste intre amagiri, placeri, indoieli, frustrari, mizerie, neimplinire.
          Nu e usor a explica ce se petrece azi in Romania. Sunt totusi evidente unele lucruri. Se vorbeste mult despre aspecte ale vietii care presupun mai mult verbul ,,a face”: libertate, responsabilitate, respect, adevar, drepate, democartie, solidariate, credinta, constiinta, demnitate. Sigur, suntem vinovati cu totii de ceea ce se petrece in tara. Atitudinea fiecaruia conteaza. Alimentam - pasiv sau activ- vrajba, neintelegerea, critica negativa. Se invoca mai tot timpul trecutul - mai recent sau mai indepartat - ca vinovat pentru ceea ce traim azi, pentru ceea ce am devenit noi, romanii. Gresit, nedrept, fals. Fie capitalism, dictatura, democratie, comunism... suntem noi care alegem clipa de clipa ce sa fim. Suntem noi cei care hotaram, manati de nevoi, foame, frig, placeri, mandrie, pofte, lacomie, vise, slabiciuni, frica, egoism, rusine... Statul si-a asumat responsabilitatea administrarii acestei tari si o face cum crede de cuvinta. Se pare ca nu da socoteala nimanui. Populatia, la randu-i, a gasit calea de a se adapta: cu acordul tacit si interesat al statului, se ,,descurca” intr-un mecanism- societatea romaneasca- cea care produce realitatea zilei: multa vorba, multa risipa, amagire, suferinta, veselie, lauda, fatarnicie, agitatie, aglomeratie, fum, praf, mizerie, lux. Multa confuzie. Poate sunt si lucruri bune. Soarele inca rasare, pomii inca infloresc, albinele inca fac miere, izvoarele inca mai curg, iarba incolteste, inca e timp.
Ce va fi insa peste o clipa?
Se poate schima ceva?
Eu zic ca da.Ca trebuie. Sunt lucruri pe care le putem face, care trebuie facute. E timpul sa le facem. Dar nu ne obliga nimeni. Trebuie sa le facem de buna voie, constienti. Cu totii, fara sacrificii impuse cuiva. Resursele nu lipsesc. Nu va veni nimeni sa ne faca viata placuta, sa ne curete apele, campurile. Sa ne vindece ranile, sa ne aduca linistea. E ceea ce trebuie si putem noi sa facem. Suntem datori sa purtam de grija locurilor in care ne-am nascut. Aici sunt radacinile noastre, aceasta este mostenirea pe care e timpul sa o restauram. Ce e Romania, ce inseamna ea pentru noi? Unii zic ca nu ne-am nascut la timpul sau in locul potrivit... Nu suntem o intamplare, dimpotriva, suntem responsabilitatea cuiva, dar impreuna cu tot ce inseamna viata.  Ne-am nascut la timpul si in locul potrivit: timpul e bun iar locul minunat.
                  Vremurile au fost aspre: ne-au ingropat parintii, fratii, bunicii, unchiesii, tinerii, izvoarele, padurile, sperantele. Natura face insa ca tot ce este ingropat sa devina o samanta care va da colt la timpul ei. E natura cea care poarta, sufera, rabda toata impotrivirea noastra. Renaste. Se innoieste. Ne cheama. Asteapta. Suntem parte a ei. Nu avem altceva de facut decat sa ne minunam de ceea ce ne ofera: bucuria de a trai.
                    Cand “treaba” nu merge, e important sa stim ca ar trebui sa mearga, ca e facuta sa mearga. Un aparat nu functioneaza cand este folosit impotriva regulilor de folosinta. Altfel nu merge bine, se poate defecta. E inutil a incerca sa-l facem sa functioneze altfel. Cauza proastei functionari a societatii romanesti nu este lipsa resurselor, a conditiilor, ci lipsa unei relatii sanatoase intre oameni, intre oameni si natura: nerespectarea regulilor naturale.
     Traim egoist. Inca nu intelegem ca depindem de ceea ce ne inconjoara: semenii nostri, munti, ape, paduri, pasari, flori. Suntem o mica parte a vietii, care, prin atitudinea noastra, ne autoeliminam. E alegerea noastra, in deplina libertate...
   De mult timp incerc sa inteleg ce se intampla in tara noastra si nu reusesc. Toata lumea - de la oameni simpli pana la presedinte, filozofi, analisti, preoti, politicieni, oameni de afaceri, jurnalisti independenti-vorbeste de lege, ordine, bun simt, protejarea mediului, a vietii. Se vorbeste de cheltuieli enorme pentru imbunatatirea conditiilor de viata. In opinia mea nu e deloc greu sa ne bucuram de viata, sa fim sanatosi, sa avem locuinte sanatoase, sa avem hrana sanatoasa, campuri sanatoase, paduri, ape, aer.Conditia e una singura: sa vrem. Intrebarea ce o pun tuturor, de la necunoscutul uitat de toti pana la presedintele tarii este: vreti ca viata sa fie o bucurie pentru toti? Pentru oameni, dar si pentru natura? Pentru copiii nostri, dar si pentru iezii caprioarelor, pisicii sau catelusii nascuti sau aruncati in chiblele de gunoi?
Va chem pe toti la sustinerea unui proiect pentru viata, libertate, responsabiliate, constiinta, demnitate, bun-simt, respect. Un proiect ce isi propune impacarea cu noi insine, intre noi, cu ceea ce ne inconjoara, cu trecutul. Fara o impacare reala cu trecutul, viitorul va fi o amagire. O neliniste. Asa cum e prezentul.
      Nu viata este impotriva noastra, ci noi impotriva ei.
      Chem la sustinerea acestui proiect statul roman in calitatea pe care si-a asumat-o, aceea de administrator al tarii. Chem la sustinerea acestui proiect cetatenii romani in calitatea pe care o au, de mostenitori a tot ceea ce inseamna Romania. Sustineti acest proiect .Cu gandul, cu vorba, cu fapta. Cu bunatatea voastra, cunostintele ce le-ati dobandit pana azi. Sustineti-l cu inima voastra. Acest proiect va fi cantarul gandurilor noastre cu privire la viata; al gandurilor mele, al gandurilor tale.

La multi ani!

Sosind sfârşitul anului 2011, dincolo de analizele personale care privesc situaţia familială, nu se poate trece cu vederea apariţia spaţiului virtual numit "a treia cale", un loc din ţara, continentul, planeta şi sistemul nostru solar. Mulţi au zis ca ideile exprimate aici li se potrivesc, au fost convinşi că se potrivesc oricărui om. Da, probabil multele idei comune şi de tranzitie, fiindcă se imaginează o lume ideală şi se suprapune fericit peste cea strâmbă pe care o avem în faţa ochilor. Prima mare idee este observaţia că Statul este un impostor care funcţionează aparent pentru binele oamenilor, dar el este o sursă de bunăstare pentru cârmuitori şi oferă muncă uşoară (de birou) celor care ajung într-un sistem ce se constituie tot mai evident într-o lume ruptă din întregul ce se cheamă seminţie umană, preocupat fiind doar de sine. Această parte privilegiată se poate identifica social întrucât e compusă, în general, din parveniţi sau din cei care au facut din învăţătură o rampă de lansare spre o condiţie socială de pe care repugnă asemănarea cu mulţii rămaşi în urmă considerându-i "prosti" fiindcă se complac în indiferenţa de a evolua spre ceea ce li se oferă ca standard. Statul ia bani de la toţi, dar beneficiază doar unii, plus că a devenit un organism independent financiar, care se ia la întrecere cu alte state sau luptă în zadar şi ridicol să țină pasul cu ele. In loc să-şi asume ce este şi să vieţuiască potrivit foloaselor obţinute prin munca proprie, uşurată doar de aportul celor înzestraţi cu har. Statul român a ajuns chiar să formeze valori şi să le piardă imediat cum ies din băncile şcolii, după ce şi-a înstrăinat resursele. Dar cere încontinuu bani şi sacrificii de la supuși. De aceea, fie trebuie să dispară, fie să devină ceea ce, în spirit, trebuia să fie. Dacă este să fim de acord că este nevoie de Stat, atunci prioritatea lui trebuie să fie ce au strigat ăia 99%, săracii, care au ocupat de curând Wall Street şi au îndurat bastoane în cap până au înroşit cu sângele lor disperat caldarâmul, şi anume GARANTAREA VENITULUI DE SUPRAVIEŢUITOR. Cum ar veni: din banii care se strâng în sacul comun, întâi şi-ntâi să împartă tuturor făpturilor umane vii care compun comunitatea o sumă necesară hrănirii, probabil prin alocarea unor cartele lunare ce oferă gratuit alimentele de bază cu care se poate supravieţui. Totuşi, politica mai recentă (de dreapta?) încearcă să absolve Statul de orice implicare şi responsabilitate pentru viata cetăţii având ideea romanească (cea mai proastă din 10 posibile) să ia bani cât de mulţi şi să ofere mai nimic. Dispariţia Statului se poate face împroprietărind cu pământ toţi membri cetăţii astfel încât fiecare să vieţuiască în pătrăţica sa, fără nici o taxă, făcând schimburi în natură şi nemaimuncind unul la altul - aşa cum scrie, de altfel, şi în Biblie. Dar aşa ceva nu convine acelora care înţeleg să aibă fără multă aplecăciune şi sudoare, să aibă exploatându-i cu inteligenţa pe cei mai slabi, potrivit aşa ziselor drepturi de a alege, a cererii şi ofertei. Eu am tot timpul în minte modelul uman desăvârşit numit Iisus, cel care mă îndeamnă să înţeleg viaţa în sensul bucuriei trăirii şi frumuseţii explorării necunoscutului prin cunoaştere, dăruire şi creaţie. Dacă aţi visat aşa ceva, anul 2011 a însemnat primul pas înspre ceva absolut ideal, înspre care merge Nicolae Tudor. Fie ca anul 2012 să ne ajute să ne vedem la faţă şi să ne înlănţuim cu mâinile. La mulţi ani!

luni, 26 decembrie 2011

catre cel care citeste

Am intrat si am vazut ca nu eram singurul in acest spatiu. Tu, care dai roata pe-aici, poate vrei sa faci si ceva. Eu, Nicolae Tudor, am facut ce se vede. Fa si tu, continua in felul tau si ma voi incrancena sa-ti fiu alaturi. Din iulie pana acum, cei 15 si ceva autori ai blogului, daca ne miscam cat de putin, obtineam un contur, ne defineam cat de cat. Schimbarea lumii nu este o trosnitura din degete. Schimbarea lumii se face prin munca. Si nu se face de azi pana deseara, ci in sute de ani. Dumnezeu are timp, ne asteapta pe malul unei ape. Oricum lumea o va schimba El. Iti place sa fie de-a gata schimbata? Dar cu cizma pe gat?

duminică, 11 decembrie 2011

Mussolinismul

Mussolinismul


Dintre dictaturii secolului XX, Mussolini pare cel mai aproape de un personaj de operă- bufă. Dacă gesturile și grimasele lui Hitler, privit în peliculele documentare, par mai mult amenințătoare, poza lui Mussolini , cu bărbia zvârlită înainte, cu brațele încrucișate la piept, cu salutul copiat de la romanii antici este mai mult comică. Și totuși, acest bărbat vânjos la tinerețe a fost prototipul multor dictatori, el a fost primul ideolog și apoi practicant al unui fascism primitiv la început, născut din socialismul primului deceniu al secolului trecut. Horthy, Hitler, Franco și alți dictatori mai mărunței din America de Sud și Centrală l-au copiat în parte. Nu-l putem compara cu Stalin pentru că mustăciosul osetin-gruzin avea școala ipocriziei est-teologice, nu era un orator, ci un „operator” din umbră. Poate de aceea a fost și cel mai „eficient” – a reușit să bage în pământ zeci de milioane de concetățeni.
Cine a fost Benito ( Amilcare Andrea) Mussolini? S-a născut la 29 iulie 1883 în satul Predappio și a fost ucis de partizanii italieni la 28 aprilie 1945, lângă satul Dongo. În anii 1912-1914 a colaborat cu Gramsci, socialist care avea să fondeze partidul comunist din Italia, a scris în ziarul „Avanti”, dar s-a despărțit și a fost îndepărtat din partid în momentul când s-a declarat adept al participării Italiei la Războiul Mondial. Era un criteriu pentru mai toți socialiștii din acel moment – cei care se opuneau războiului erau viitorii comuniști, la îndemnul bolșevicilor ruși. Este o curiozitate această luare de atitudine, mascată de lozinca umanitaristă pentru pace, când războiul a favorizat cel mai mult formarea structurii viitoarei Internaționale comuniste-leniniste, care s-a rupt de Internaționala a II-a, socialistă. Mussolini a fondat un nou organ de presă „ Il Popolo d”Italia”, în jurul căruia se va coagula mișcarea fascistă ( denumirea provine, se știe, de la fascii, arma purtată de lictorii romani, un mănunchi de nuiele cu o toporișcă în centru). Participă la război ca militar activ, ca și Hitler, față de care era mai în vârstă cu șase ani. Nu se vor cunoaște decât mult mai târziu. În 1919 începe să-și organizeze un partid care avea ca principal obiectiv cucerirea puterii și impunerea dictaturii unui partid unic. Lecția comuniștilor era încă proaspătă, în Rusia Sovietică, Lenin lichidase deja partidele, atât din opoziție, cât și aliate temporar ( socialist-revoluționar, ș.a.). În 1922, Mussolini conduce cunoscutul Marș asupra Romei, blocând astfel o grevă generală a muncitorilor. Deși se declara un prieten al muncitorilor, Mussolini se baza pe elemente de pe treptele joase ale societății, adică pe lumpen-proletari, șomeri, militari demobilizați, fără ocupații sigure, dar și pe intelectuali precum marele scriitor Gabriele D”Annunzio. Este numit prim-ministru, iar el introduce titulatura de Il Duce ( Conducătorul). Dictatura sa a durat circa 11 ani, Ducele a introdus un control sever al ordinii publice, a făcut anumite reforme sociale în favoare celor mai săraci, a revigorat sectorul construcțiilor publice ( idee preluată și de Hitler, în 1933), dar nu s-a oprit la reformele interne. Visul dictatorului era de a reface , cel puțin în parte, Imperiul Roman. De aici începe și… sfârșitul. O dictatură nu are , în limbajul de azi, un feed-back. Ea funcționează ca un robot programat definitiv. Ca și comunismul lui Lenin și Stalin. Megalomania mussoliniană va fi mereu un reper fatal al dictaturilor de orice culoare- neagră( la italieni), brună (la germani), roșie ( la ruși, chinezi, etc.). Mussolini cucerește cu chiu și vai Abisinia,în 1935, ocupă Libia, apoi semnează cu Hitler alianța, care împreună cu imperiul Japoniei va deveni Axa Berlin- Roma- Tokio. Declară, în 1940 război Angliei, apoi, în 1941, URSS și SUA. Deși l-a admirat pe Mussolini în anii premergători venirii la putere, în 1933, Hitler l-a tratat ulterior cu dispreț , de pe poziția unei Germanii mai puternice, economic și militar. Campaniile italiene în Grecia, în Nordul Africii au fost dezastruoase, nici Albania nu a putut fi ocupată de italieni, astfel că în momentul debarcării Aliaților în Sicilia, în 1943, companionii de partid ai lui Mussolini l-au destituit și arestat. Eliberat de un comando german trimis de Hitler, este repus în fruntea unei republici din Nordul Italiei ( Republica de la Salo), pentru ca în aprilie 1945 să fie capturat de partizanii italieni, în bună parte, comuniști,împușcat împreună cu amanta sa și spânzurat de picioare pentru a fi arătat populației disperate de efectele războiului.
Într-un mic studiu despre fascism, apărut în anii 90, Umberto Eco făcea o analiză a acestui fenomen, pornind de la exemplul mussolinismului . Trăsăturile principale ale fascismului italian erau – lichidarea pluripartitismului, condamnarea oricărei forme de democrație , deși se declara o ideologie „pentru popor”, corporatismul, adică organizarea socio-politică a țării pe baza profesiunilor, ocupațiilor de bază, un fel de sindicalism de stat, cultul tradiției antice, al eroilor- model, al morții eroice,demagogia deșănțată, naționalismul extremist, dar fără a fi rasist. Fascismul italian se deosebea de nazism prin lipsa unui antisemitism programatic, unui arianism care nici nu putea fi acceptat, Hitler disprețuind pe latini, la fel ca și pe slavi și, evident, pe evrei. În mișcarea lui Mussolini au fost și susținători evrei, care ulterior, abia după 1938, la presiunea lui Hitler au fost îndepărtați. Fascismul italian, ca și nazismul nu afișau un respect prea mare pentru Biserică, pentru religie, deși italienii, ca popor au o veche tradiție creștină. Ca și comunismul, fascismul are o religie mai „comodă” – cultul Conducătorului. De aici și criminalitatea de stat, de aici și pericolul imens pentru civilizație a dictaturii. Desigur, extremismul religios din Evul Mediu, ca și cel resuscitat de islamicii extremiști de azi nu este mai puțin pernicios.
Ce învățăminte se pot desprinde din analiza mussolinismului ca fenomen politic? Multe, dar ele se rezumă la o formulă care ar trebui să fie în mintea oricărui om conștient de valoarea sa ca individ – cultul personalității în orice domeniu, nu numai politic, pioșenia și idolatrizarea în fața unor ființe care se nasc oameni, ca fiecare dintre noi, sunt contrare naturii umane, duc la autodistrugerea omenirii. Cine își închipuie că o dictatură cade singură, se retrage ca o boală prin autoimunizare, se înșeală. Orice dictatură este pornită pe masacru numai pentru a-și menține poziția. Un exemplu discutabil este cel al lui Franco, deși ea a durat peste trei decenii, acest general abil cedând la bătrânețe puterea celor în drept, partidelor și Regelui.
BORIS MARIAN