vineri, 31 august 2012

pulsul in virtual: 31 august


31 AUGUST
Petru Creția
Omul mediocru e lipsit de noblețea vreunei dăruiri sau generozități, el își trăiește viața într-un chip meschin, neînsuflețit de nici un avânt. Meschine sunt și visele lui. Nu este în stare să fie măcar cu adevărat avar sau cu adevărat laș. Nu e nici măcar foarte prost și nu e niciodată un ticălos în toată legea. Și, pe de altă parte, se uită uimit sau chiar scandalizat la cei care nu sunt ca el și îi judecă în numele unor principii înguste, cel mai adesea niște triste prejudecăți, socotite de el, cu o îndărătnicie obtuză, drept infailibile. Vede necumpătare, nechibzuință, necugetare în orice act care trece de strâmtele hotare ale vieții și ale minții sale, iar marile pasiuni și marile pierzanii îl înspăimântă ca niște furtuni. În fața marilor idei, la care de fapt nu are acces, stă uneori perplex, dar cel mai adesea incredul și mefient, dacă nu chiar indignat. Iar când ceva din excelența lumii îi trezește totuși interesul sau curiozitatea, omul mediocru vrea să participe și el cumva, dar fără efort și fără risc, de la locul lui căldicel. De acolo poate să riște prin procură, asistând la performanțele vedetelor, ale atleților, ale golgheterilor și ale eroilor în general. Cu grijă să nu-l tragă vreun curent, să nu-și provoace vreo indigestie, să nu-și depășească bugetul bine socotit, să nu cumva să-i intre în casă și în viață insolitul și neliniștitorul. Dacă ar bate Dumnezeu la ușa lui, s-ar teme să-i deschidă...

Adrian Pop
Sa devenim ca albinele care zboara din floare in floare adunand nectarul din care face miere, sa devenim capabili sa luam tot ce este mai bun de la fiecare, pentru a reconstrui din temelii Romania ...si de ce nu, sa ajutam la renasterea intregii societati umane.

I.R.
Este inadmisibil sa permitem interzicerea ideilor care nu convin parazitilor nostri. Este foarte grav ca patriotismul sa fie penalizat, ca un partid sa fie haituit si interzis, numai pentru ca asa se da ordin.
Daca nu reactionati atunci cind politia politica securicomunista loveste o formatiune suparatoare pentru ea, sa nu va plingeti cind va va veni rindul.

Pena Nicolae
 Elementele care compun SISTEMUL sunt: INSTITUTII, OAMENI, REGULI. INSTITUTIILE le infiintezi dupa necesitati, OAMENII ii angajezi dupa pregatire, REGULILE... AICI ESTE HIBA ROMANIEI... LEGE ( DEX ) - ACT NORMATIV ... Adica REGULA care reglementeaza NORMALUL. O lege care nu reglementeaza normalul NU ESTE LEGE fiindca ea poate fi incalcata de toti indivizii societatii obisnuiti cu NORMALUL. Si astfel apare CORUPTIA, care este definita de catre DEX ca fiind ABATERE DE LA DATORIE, DE LA MORALITATE. Refuzul celor care elaboreaza legi tampite (ca si ei!) de a modifica regula respectiva, in asa fel incat ea sa reglementeze normalul, genereaza SANTAJUL. ASTFEL, LEGEA IDIOATA VICIAZA JUSTITIA, CA SI INTREAGA SOCIETATE. TOTUL PORNESTE DE LA REGULI. TREBUIE DENUNTAT SISTEMUL.

Adrian Didovici
Ati observat? Noi, romanii, nu suntem o populatie in crescendo. Noi nu ocupam fiecare treapta a scarii sociale. Acum cativa ani mi-am dat seama cat de putini suntem cei care ne recunoastem intre noi. Din haine, din privire, din politete, din inteligenta, din incaltaminte, din masina, din mesajul de pe tricou sau geanta, din stickerul de pe laptop, din soneria telefonului, din cartea de pe masa, din felul in care mancam, dintr-o detasare aproape obligata de restul. Dupa atatia ani in care ocupatia m-a obligat sa fiu atent la asta va pot spune un crunt adevar. Suntem putini si suntem distrusi. Ne stim. Suntem cei care citim macar laureatii Nobel. Suntem cei care ne miram, in sala de cinema, cat de putini ne uitam la un film bun. Suntem cei care ne anuntam ca a aparut un documentar interesant. Suntem cei care ne alegem cu grija muzica din masina. Suntem cei care nu ne imbracam ca acum zeci de ani. Suntem cei care mancam in locuri civilizate. Suntem cei care vorbim corect romaneste. Suntem cei care mergem la festivaluri, de muzica, de teatru, culinare. Suntem cei care, din cand in cand, aderam la cauze nobile si nerambursabile. Dar suntem si cei putini. Suntem si cei deranjati de nunta care blocheaza strada, de semnele obscene facute din spatele parbrizelor cu multe cruci, de urletele vecinilor, fie ei de bloc sau de terasa. Suntem cei nereprezentati politic. Suntem cei care tac stingheriti in parc, langa familia numeroasa si mult prea vocala imbracata in maieu. Suntem cei umiliti de functionarii cu al caror ton nu suntem obisnuiti. Suntem cei care muncim sub presiuni mult prea mari. Suntem cei extenuati pentru ca ne incapatanam sa ne dorim sa traim normal. Suntem cei violati vizual de culorile blocurilor si afisele lipite stramb. Suntem cei pe care ultimii saptezeci de ani i-au facut neincrezatori in copii, iubire, bunatate, echilibru. Suntem cei pe care viitorii cincizeci de ani ii ameninta cu extinctia. Nu. Noi nu suntem o populatie in crescendo, poate, daca nu ne recunoastem la timp, doar in degrade.

joi, 30 august 2012

pulsul in virtual: 30 august



Alexandrinna Aianis clasa politica trebuie schimbata in intregime, dar alesul care va urma trebuie sa fie puternic si foarte sustinut de popor, de NOI, trebuie sa facem zid in jurul lui sa il protejam, ca sa poata da peste cap intelegerile cu strainii care ne-au ingenunchiat cu sprijinul acestor tradatori. Daca scapam de tradatori si alegem reprezentantul potrivit, vom putea spune ca Dumnezeu ne iubeste!

Octavian Lupu
Nu este o ruşine să înveţi, chiar dacă vârsta este înaintată, dar este lipsită de scuze nepăsarea în faţa răului şi inerţia în a merge pe o cale ce se dovedeşte a fi greşită.

Valentin Roman
Români! ...staţi cu braţele încrucişate şi priviţi cum ţara voastră este distrusă şi poporul vostru este îngenuncheat de o ''şleahtă'' de hoţi şi criminali. Care sunt valorile voastre, chiar v-a murit şi ultimul dram de speranţă?. România este doar un nume, nici măcar nu mai este un stat, este doar o grupare de oameni osândiţi să fie încarceraţi în aceeaşi închisoare. Trebuie schimbat sistemul acesta bolnav care duce România spre un dezastru clar, cât mai curând. Să arătăm lumii întregi că încă mai traim, să nu ne mai plecăm în faţa nimănui ...să avem coloană vertebrală în faţa tuturor ca să nu mai fim luaţi "peste picior" ...Suntem milioane şi ne-am săturat. Suntem şcoliţi, articulaţi, necompromişi, tineri şi plini de încredere şi speranţă. Nu putem rămâne la nesfârşit martorii muţi şi dezabuzaţi ai propriului nostru destin, confiscat de negustorii de voturi şi conştiinţe. Cei care în ziua de azi se mulţumesc cu puţin, cu puţin vor rămâne. România are nevoie de fiecare dintre noi, de cunoştintele noastre, de ideile noastre, de eforturile noastre. Statul deoparte nu aduce decat guverne stupide. Să ne asumăm ideea că fără ei este mai bine. Pentru că altfel, România nu va mai avea viitor.

FELICIA MUNTEANU
Dumnezeu salvează intotdeauna in mod tainic sufletele care Il iubesc şi Il caută.
Fiecare este o carămidă din marea construcţie a lui Dumnezeu şi fiecare din noi avem locul nostru.  E timpul unei noi lumi iar România are un rol important în acestă trezire planetară pentru că şi-a păstrat credinţa. Cei treji trebuie sa-i trezeasca si pe cei ce inca asteapta sa fie treziti.Realitatea ne dovedeste ca am devenit musafiri in propria tara, ca am dat binete strainilor, dar le-am dat masa si patul si acum le dam si casa si pamantul si noi ne ducem in strada. Necazul e ca ne-au dat afara chiar cei ce ar fi trebuit sa ne apere si sa ne iubesca.
Am intalnit oameni buni, oameni rai si oameni neutri, oameni care iubesc oamenii, oameni care urasc oamenii si oameni carora le sunt indiferenti oamenii.
Am intalnit oameni care sug seva vietii celor pe care ii intalnesc. Am intalnit oameni care sfasie tot ceea ce le iese in cale, dar si oameni fricosi si fara forta de lupta. Am intalnit tot felul de oameni, dar stiu ca absolut toti au sansa sa devina speciali, de obtiunea lor de viata depinde de modul in care se raporteaza la Dumnezeu, la oameni, la raportul lor cu lumea si cu ei insisi.
Ce le pot spune celor ce mai orbecaie inca decat ca sunt departe de ei insisi, de puterea sufletului lor, de adevar si lumina. Cautarea nu este usoara, cere efort si multa intelepciune, dar e singura sansa de a deveni pace, armonie si implinire. Sunt multi cei ce cauta demult si nu au gasit nimic pentru ca privesc doar in afara. Sufletul lor cauta, cauta dar nu gaseste pentru ca filozofia de viata le este: priveste, judeca, intelege, dar mergi mai departe la fel.
Viata este mai mult decat contemplatie, este cautare interioara continua, autocunoastere si autotransformare prin constientizare a puterii divine din launtrul fiintei.Omul este o fiinta cu puteri nelimitate pe care nu le poate exprima decat atunci cand isi depaseste limitele si se apropie de lumina din launtrul lui. Cautarea il ajuta sa isi depaseasca limitele, sa se apropie de sine, sa se cunoasca si sa se transforme pe sine, pentru a primi mai multa lumina, pe care sa o dea mai departe.
Daca cei ce cauta lumina au gasit-o deja, este posibil ca lumea sa se schimbe mai repede. Dar daca in lume traiesc atat de multe tipuri de oameni si ei nu se inteleg unii pe altiii, nu se recunosc si nu se sprijina unii pe altii, ci doar ridica ziduri, societate nu se poate transforma in una mai buna.
Raul nu poate fi inlaturat decat prin modificare fundamentala a principiilor de viata.
Oamenii cultivati si oamenii speciali, impreuna, sunt sarea vietii si puterea pamintului,ei impreuna vor transforma lumea pentru ca sunt stalpii pe care divinitatea ii are pe pamant. Ei pot mult mai mult decat stiu, ei sunt cele doua forte care, prin compunere, dau o rezultanta extraordinara care se numeste puterea extraordinara de manifestare a divinului din om.
Eradicarea raului nu e posibila altfel decit prin suferinta.Raul nu abdica de buna voie, el lupta sa ramina sa traiasca, sa distruga, dar forta lui e slabita de puterea celor ce nu cred in intuneric.

ce inseamna a fi om?

autor: G.D. Toma



... faptul că te umileşti pentru ca să rămâi deschis, astfel să rămâi om, n-ar trebui să existe, să fie o necesitate, dacă a fi deschis, dacă a fi om, s-ar fiinţa ca şi normalitate a oamenilor şi-a societăţilor în general. Realitatea, însă, ne arată că, de fapt, noi încă nici măcar nu am găsit un răspuns care să exprime adevărul, la întrebarea: 
- Ce înseamnă a fi om?
Sigur. Răspunsuri la întrebarea dată, sunt multe. Ba, chiar foarte multe. Prea multe. Şi, câtă sinceritate există în toate aceste răspunsuri?
Cred că în situaţia în care omenirea ar găsi o metodă prin care să rostească adevărul şi numai adevărul, am descoperi atunci cât de mici suntem. Cât de inutile şi dăunătoare sunt credinţele în superioritatea noastră. Vom descoperi atunci că toate idealurile istorice nu sunt decât prostie şi speranţe zădarnice. “Un neam trece, altul vine – pământul rămâne veşnic…”, spunea Ecleziastul. Iar eu mă-ntreb: 
- Au devenit oamenii de astăzi, mai elevaţi decât oamenii din timpul Ecleziastului? Nu cred. Tehnologia care ne înconjoară, şi diversele direcţii de manifestare umană relativ mult înaintate, sunt doar chestiuni trecătoare. Un semn de superioritate aparent. Este deajuns să apară revendicări până şi pentru lucruri mici, că oamenii se şi pornesc la război. Ş-atunci mă-ntreb: 
- De ce atâtea credinţe şi speranţe zădarnice? Oare n-ar trebui ca în locul tuturor idealurilor, omenirea să pună Legea aptă să facă pe om a nu mai avea motive să se ridice împotriva altui om? 
Dar cum poată fiinţa o Lege care să asigure liniştea societăţilor, şi pacea între popoare, când au fost şi sunt considerate ca Legi juste, posibilitatea oamenilor de a-i subjuga pe alţi oameni?
Spun unii că Omul este expresia vreunui zeu? Haideţi să luăm un om care a muncit întreaga viaţă, până la vărsta pensionării, într-o fabrică, şi-i vom calcula preţul, ajungând la suma rezultată din adunarea salariilor pe care le-a primit. Şi vom vedea că în multe cazuri preţul acesta este derizoriu. De aceea, mă-ntreb din nou: 
- Ce înseamnă a fi om?
Da. Este important să dăm măsură lucrurilor. Însă, întrebarea este: 
- Care sunt lucrurile importante cărora noi trebuie să le dăm valoare? 
Oare cât de mult ne întrebăm noi: 
- Dar lucrurile cărora noi le dăm valoare, nu sunt ele generatoare de suferinţă, altor oameni?
Societatea, prin complexitatea claselor sociale care obligă unele clase la a munci continuu, pentru nivelul înalt de trai al altor clase, impune practic jertfa aproape întregii vieţi a acelora ce muncesc, astfel că aceste clase dirijate a rămâne continuu dependente de o anume feudă, sunt în majoritatea timpului vieţii fiecărui individ, absente din cadrul familiei. Căci şase, de multe ori chiar şapte zile pe săptămână, a câte opt ore de muncă, plus ora de pauză = 9 ore, plus timpul alocat plecatului şi întorsului de la locul de muncă, plus cel puţin 8 ore în care un om ar trebui să doarmă – ce le mai rămâne acestor clase de oameni? Şi, nu suferă familiile de la nivelul claselor acestea, cauză a absenţei permanente pe care am evidenţiat-o? Apoi, ne mai întrebăm de ce Instituţia Familiei este în derizoriu! Vin mafiile religioase, şi suporterii lor să ne spună că imoralitatea societăţii este din cauze supranaturale. Şi vin ca să ne violenteze cu remedii fistichii de genul mersului la biserică… 
- Ce înseamnă a fi om? – iată, este întrebarea pe care trebuie să ne-o punem cât mai des.
Pe de altă parte, haideţi să luăm, de exemplu, un aşazis preot. Unul îmi vorbea odată în termeni de “activitate” (a ălora). Activitate? Anume, cu unele excepţii, cam două ore în fiecare duminică. Excepţiile ar fi vreo aşazisă sărbătoare, în care aşzisul preot mai “munceşte” de obicei cam tot câte două ore, sau cazurile când este chemat să-şi exercite excrocheria cu prilejul vreunei mormântări, a vreunui botez, cununie etc. Şi, totuşi, parazitul acesta primeşte leafă de la Stat, încasează bani de la populaţie… De aceea, eu mă întreb: 
- Care sunt lucrurile importante cărora noi trebuie să le dăm valoare?
Este foarte lesne a ne grăbi să dăm răspunsuri. Mai că este imposibil să ne conformăm noi acelui Om pe care l-ar defini răspunsurile noastre. Şi-atunci mă-ntreb: 
- Dacă noi dăm definiţii întotdeauna care ne exclud pe noi, nu reprezintă asta un semn de răutate plenară a noastră? Căci un om bun ar defini pe om referindu-se “şi” la sine însuşi. Caz în care ar recunoaşte dreptul fiecărui om de a avea atât obligaţii, cât şi responsabiităţi. Or, cum e posibil să existe oameni ce îşi îngroapă viaţa în muncă, în timp ce alţii au doar activităţi simbolice? 
Dar, oare, dacă aşazisul Patriarh al României, ar naufragia de unul singur pe o insulă pustie, oare nu s-ar îngriji personal de propria-i supravieţuire, de propria-i mizerie pe care o degajă? 
Şi, dacă în cazul în care parazitul acesta ar rămâne fără posibilităţile pe care i le oferă societatea (posibilităţi prin care alt om se scârbeşte în a înlătura murdăria omului parazit) caz în care, iată, logica ne arată că omul parazit va lăsa la o parte pretenţiile de buric al pământului, pentru ca să scurme în pământ, cu unghiile, până la sânge, şi-a duce la gură, cu lăcomie, rădăcina menită să-i ofere stropul de viaţă… Oh!, dacă toate acestea de până aici sunt dureros de adevărate, oare de ce permite societatea, Omul, să existe om cu pretenţii de buric al pământului?
Sunt acestea motive care mă fac să mă întreb mereu: 
- Ce înseamnă a fi om? Ce înseamnă “lucrurile importante”?... Pentru cine sunt lucrurile importante, lucrurile considerate, impuse ca fiind importante?
Cred că nu există specie de animal, la nivelul căreia, apartenenţi ai unei specii, să paraziteze alţi apartenenţi ai aceleiaşi specii. Numai la Om există trăsătura aceasta. Ş-atunci mă-ntreb: 
- Dincolo de marea sa capacitate de a face rău, care este lucrul apt să justifice aroganţa că Omul este superior unui vierme? Construcţiile oamenilor care asigură traiul luxuriant al unui segment de societate, ce au îngropat viaţa altui segment de societate?...

duminică, 26 august 2012

pulsul in virtual: 27august



Daniel Roxin

"Populaţia României" îşi trăieşte viaţa între un mic şi o bere, între o manea şi o telenovelă. "Poporul român" îşi duce existenţa cu un ochi aţintit asupra valorilor trecutului şi cu celălalt scrutând viitorul. "Populaţia României" este şmecheră şi hoaţă, dispusă oricând la compromisuri. "Poporul român" crede în cinste şi dreptate şi îşi doreşte o viaţă fără compromisuri. "Populaţia României" nu are nici o identitate şi nici nu o interesează aşa ceva. "Poporul român" luptă să îşi apere identitatea, înţelegând necesitatea şi beneficiile acesteia. "Populaţia României" este centrată cu disperare pe verbul "a avea". "Poporul român" trăieşte în spiritul verbului "a fi".
Tragedia acestei situaţii constă în faptul că "Populaţia României" este majoritară, iar acest lucru a făcut ca părerile, gusturile, nevoile şi aspiraţiile ei să devină "adevăruri, "valori" şi "idealuri" pe care o mass-media coruptă şi mercantilă le foloseşte pentru a-şi mări rating-ul.
Tragedia constă în faptul că avem o clasă politică ce nu este "emanată" de "Poporul român", ci de "Populaţia României". Cu toate acestea, clasa politică din România nu face parte din "Populaţia României", ci dintr-o a treia categorie, pe care am putea să o numim "Noua nomenclatură" - o entitate care manipulează "Populaţia României" şi luptă conştient împotriva intereselor "Poporului român" pentru a-şi consolida puterea.
Tot mai mulţi oameni dintre cei care până mai ieri făceau parte din "Populaţia României" se trezesc şi intră în rândurile "Poporului român".  Este nevoie ca tot mai mulţi dintre cei care simt că fac parte din "Poporul român" să se elibereze de teamă şi să devină conştienţi că nu sunt nici slabi, nici izolaţi.  Este necesar ca fiecare, acolo unde este, să îşi folosescă aptitudinile pentru a contribui cu ceva la acest proces de trezire spirituală a românilor.  Este foarte important ca tot mai mulţi să îşi unească intenţiile în acţiuni comune.

Mircea Chelaru
Am devenit altceva fără voia noastră, nu ne mai înţelegem între noi, ne căutăm stăpâni inventaţi la care să ne pârâm. Suntem victimele unui mutant comportamental perfid, extravagant, bazat pe puterea banului, pe consumul dezmăţat al clipelor de viaţă, pe refuzul dăinuirii şi abandonul continuităţii. Aşa am ajuns în grajdul civilizaţiei moderne, pentru că legislaţia, credinţa, educaţia, etica, armata, sunt puse în slujba convertirii României într-o târâtoare nevertebrată. Cu o identitate naţională tot mai precară şi mai incertă, mai vulnerabilă şi mai asaltată şi mai greu de apărat în faţa tăvălugului unei „anume" globalizări. Corciturile politice au compromis virtuţile conceptului globalizării, dar au compromis şi virtuţile patriotismului, naţionalului, asupra cărora împroaşcă lături aşa-zis europene, mondialiste, cosmopolite. Suntem pe cale de a deveni Noul Babilon.

Ion Măldărescu
rău era cu «Der, die, das», tare rău e cu «Davai ceas», dar şi mai rău cu «Shale gas!»”

 Cezar A. Mihalache
Asistăm la o continuă degradare a clasei politice care accesează butoanele puterii, fiind cu fiecare „mandat” de asteptare scurs din viața noastră martorii involuției clasei politce pe măsură ce acumulează anii de nerăbdare pe tuşa guvernării.Acesta este tragedia României; acea de a avea parte nu doar de un guvern care destramă din interior unitatea statală, dar şi de o opoziţie care trage cu sârg tot la căruţa veneticilor şi alogenilor.

Octavian Lupu
La fel cum suntem structuraţi noi, oamenii, şi localităţile au propria lor identitate, aceasta fiind expresia colectivităţilor umane care le dau viaţă. De aceea, „Suburbia” trebuie alungată oriunde o întâlnim, iar educaţia autentică trebuie să se manifeste din nou la toate nivelele. Nu este o ruşine să înveţi, chiar dacă vârsta este înaintată, dar este lipsită de scuze nepăsarea în faţa răului şi inerţia în a merge pe o cale ce se dovedeşte a fi greşită. România trebuie să renască din propriile ei ruine şi împreună cu ea trebuie să ieşim din Suburbia în care barbaria ne-a aruncat în ultimele şase decenii! Dacă nu facem acest lucru, atunci Suburbia va înghiţi pentru totdeauna, asemenea unui deşert pustiitor, orice şansă de redresare a naţiunii române.

Constantin Frosin
Ridicând ochii spre cer, omul poate avea acces la cupolă, la elite, devenind el însuşi parte a elitei ; Spiritul trebuie să tragă materia spre înalt, iar nu materia să tragă spiritul în jos. Spiritul ar trebui să se înalţe spre cer cu viteza ogivei şi să nu greşească ţinta – spiritul suprem;  ridicarea din material trebuie să fie explozivă, dar la fel de albastră, benefică deci, asemenea Cerului.

Ovidiu Hurduzeu
O ideologie implica niste principii pe baza carora se construieste un Weltanschauung, o viziune integratoare asupra vietii. In asta consta diferenta dintre un "un om de stat" adevarat si niste politicieni damboviteni. Politicianul roman nu are principii, nu are viziune, nu are ideologie. La marile probleme ale tarii si ale lumii se uita ca boul la poarta noua. Intr-o democratie matura, problemele concrete le rezolva specialistii, nu politicienii. Nu avem nevoie de inca un partid varza, fara ideologie, construit "la plesneala" doar pe criteriul "sa plece banditii de la putere". Avem nevoie de un partid de centru - centrul este liber si nimeni nu se grabeste sa-l ocupe - cu o ideologie anti-neoliberala si anti-socialista clara, care sa propuna o renastere sociala si spirituala bazata pe traditiile acestui popor si un model economic sustenabil menit sa duca la raspandirea micii proprietati productive, singura cale de a construi o clasa de mijloc prospera.

Gheorghe Sidonenco Dar "tarafurile politice"(din Alecsandri citire), care compun USL-ul, au cea mai mare raspundere in aducerea tarii in situatia in care se afla. Astia nu vor lasa in tara asta piatra pe piatra! Am zis!

Vise pot exista, planurile pot fi oricat de justificate, importanta este realitatea, raportarea la realitate si la succesul real, vindecarea, data uneori ca punct de reper.

Excluderea Creatorului din miezul creației


by Sorin Andrei

Omul când dă de greu fuge către Dumnezeu... Mă tot întreb însă dacă POPORUL ROMÂN, supus în ultimii douăzeci şi ceva de ani unor chinuri existenţiale deosebite, are, o cât de mică intenţie, de a se îndrepta cu faţa către Dumnezeu? Mă întreb dacă România, aflată din toate punctele de vedere într-o stare de totală inexistenţă, mai poate dăinui şi le mai poate oferi cetăţenilor ei siguranţa vieţii pentru următoarele luni, că la ani nici gând de a mai îndrăzni să ne raportăm?! Mă gândesc dacă tot mai desele emisiuni tv, ”educatoarele” actualului popor, cele în care apar titluri de genul ”România, încotro?”, sau ”Prăbuşirea inevitabilă a ţării”, sau, conform celui mai recent spectacol de circ politic, recte referendumul, avem titluri ce întreabă ”Cum va arăta România până în 31 august?”, mă gândesc, deci, dacă toate aceste ”sisteme de alarmă” ne vor trezi din letargia în care ne aflăm amintindu-ne de singura cale pusă la dispoziţie omului pentru ca acesta să se bucure de un trai bun şi liniştit aici, pe acest pământ şi de o viaţă veşnică, dincolo de lumea asta,  în unire cu Creatorul – ”Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadă multă, CĂCI FĂRĂ MINE NU PUTEŢI FACE NIMIC.” – Biblia lui Anania, Ioan: 15, 5!
Mă uit, în acest sens, la cetăţenii români bogaţi, foarte bogaţi, care nu au alt gând decât acela de aşi înmulţi bogăţia. Troznesc şi scârţâie din toate încheieturile pătulele lor, iar ei proiectează şi dezvoltă altele şi mai mari şi mai încăpătoare. Bravo lor; dacă banii sunt câştigaţi cinstit să le dea Dumnezeu sănătate şi spor, dar cum oare se pot câştiga sute de milioane de euro şi chiar câteva miliarde, în zece – cinsprezece ani, în mod cinstit?! Cine poate crede aşa ceva?! Iar în tot acest timp ţara moare şi moare în primul rând din cauza lor pentru că ei şi-au făcut respectivele averi cu banul public, cu banul ţării. Unde este, sau care este Dumnezeul acestor oameni?!
Mă uit apoi la această tagmă profesională care s-a transformat, parcă, într-o adevărată clasă socială cu totul aparte – este vorba despre oamenii din mass-media. Puţini la număr, dar cu o putere de influenţă asupra poporului extrem de mare. Şi aceştia, în marea lor majoritate, sunt cocă de bani şi nu de bani cinstiţi. Nici ei nu şi-au făcut averile într-un mod ortodox, ci tot prin fel de fel de matrapazlâcuri care au la capătul firului banul ţării, plus că ei, în comparaţie cu primii, mai sunt şi formatori de opinie pentru marea masă a acestui popor. Cu atât mai mult ar fi trebuit ca în tot ce fac şi spun să se raporteze la Dumnezeire. În realitate însă nici ăştia nu mai au, de mult, nici un Dumnezeu. Răul imens pe care această media îl aduce asupra poporului, prin toată această minciună şi manipulare permanentă, funcţie de interesele politice şi economice ale plutocraţiei pe care o serveşte, nu se va mai putea şterge prea repede din conştiinţa românilor.
Îi văd însă şi pe oamenii aşa zişi obişnuiţi (ca şi când ceilalţi ar fi neobişnuiţi!). Printre aceştia sărăcia materială este crâncenă. Cine nu crede să iasă din centrul Bucureştiului, sau al Constanţei, sau al Clujului şi să coboare în ţărâna satelor (dar nu numai) şi va rămâne îngrozit. Aici marea masă a POPORULUI ROMÂN are un singur subiect de discuţie – bolile care o macină şi sărăcia cruntă cu care se luptă! Aici oamenii sunt atât de săraci material încât nu-şi permit să plătească deplasarea până la un medic, pentru că oricum suntem cea mai bolnavă naţie a Europei, darămite să-l mai plătească pe medicul respectiv! Problema, însă, este dată de faptul că la atâtea necazuri pe care le au, ar trebui să fie mult mai mult îndreptaţi cu faţa către Dumnezeu. Sunt oare?! Păi dacă ar fi am avea bisericile pline, am avea duhovnicii mult prea ocupaţi cu şedinţele de spovedit, lumea s-ar uni prin Sfânta Euharistie cu Dumnezeu, etc. În realitate nici vorbă de aşa ceva. Şi e un paradox, cum ziserăm. Omul, când e măcinat de probleme, ar trebui să se întoarcă la Dumnezeu!
Deci, dragi români, noi, care trăim aşa, dintr-o inerţie a ceea ce am fost cândva, în loc ca ”Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Christos Dumnezeu să o dăm”, noi l-am scos pe Dumnezeu din noi şi dintre noi. L-am exclus pe Creator din miezul creaţiei. Da, dar aşteptăm, cu fiecare zi ce trece, să înceapă să ne meargă bine, să-şi revină ţara, să nu mai avem probleme politice, sociale, economice, etc!!!
De unde, însă, să ne vină binele, fraţilor?! De la noi înşine, aşa indiferenţi cum suntem acuma faţă de Dumnezeu?! Ce putem face noi, fără El?! De unde secularizarea asta şi ateismul ăsta la un popor fost cândva profund înduhovnicit? Noi am rămas creştini, acum, doar la nivel declarativ, în ziua recensământului, dar de mers duminica la biserică, de spovedit şi împărtăşit, de făcut milostenie, de ajutat aproapele în mod dezinteresat, de aşezat sufletul deasupra trupului, de eliminat toată pizma (amestec de ură cu invidie) asta care ne trage în iad în fiecare zi câte puţin, când ne reapucăm? De ce suntem atât de lipsiţi de înţelepciune încât nu pricepem că pacea politică, socială şi desigur chiar şi pecuniară n-o poate avea un popor aşa îndepărtat de Dumnezeu cum am ajuns noi în ultimii ani?!
Totuşi, o explicaţie la comportamentul nostru indiferent faţă de Dumnezeire există şi ea poate fi găsită în înainte-vederile de care a dat dovadă cel mai carismatic om politic al României tuturor timpurilor – Corneliu Codreanu, liderul detaşat al naţional-creştinismului românesc. Acesta, în 1936, lansa unul dintre cele mai crâncene avertismente către POPORUL ROMÂN. Din păcate nu destui l-au luat în seamă atunci şi cu atât mai puţini acum: ”De vor intra trupele ruseşti pe la noi şi vor ieşi învingătoare, în numele diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea care să susţină, că ele vor pleca de la noi înainte de a ne sataniza, adică bolşeviza? Consecinţele? Inutil de a le discuta.”
Iată, deci, o primă cauză, fraţilor. Am ieşit din comunism, în urmă cu douăzeci şi doi de ani, dar n-am reuşit să ieşim din toate consecinţele lui, căci ce altceva poate fi stăruinţa asta drăcească în care ne zbatem de a-L ţine departe de noi pe Dumnezeu, dacă nu o consecinţă a celor circa patruzeci şi cinci de ani de satanism?!
O a doua cauză? Soră cu prima. Păi, care este diferenţa dintre fostul internaţionalism ateo-comunist şi actualul globalism secularizant de tip liber-cugetător? Vede cineva vreuna?!
Dragi compatrioţi, l-am dat afară pe Dumnezeu din casele noastre, din şcolile noastre, din atelierele şi birourile în care lucrăm, din spitalele în care sperăm să ne însănătoşim, l-am dat afară din cancelariile de unde se conduce ţara şi, lucrul cel mai grav, l-am dat afară din sufletele şi conştiinţele noastre. Uitaţi-vă la modul în care ne comportăm unii cu alţii – de tip kto kavo (care pe care), la felul în care ne îmbrăcăm – mai mult dezbrăcaţi decât îmbrăcaţi, la felul în care vorbim – din trei cuvinte unul este o înjurătură. Uitaţi-vă la fuga aceasta permanentă, a foarte multora dintre noi, după putere şi influenţă politică deoarece ştim că de acolo ne putem înfrupta, fără limite, din banii ţării, din banii poporului care, popor, intră pe zi ce trece câte puţin în pământ. Toate acestea le facem fără frică, fără ruşine, ba mai mult ele au devenit adevărate virtuţi printe unii dintre noi. Unde este Dumnezeul nostru, fraţi români?! Acum nu mai avem cizma bolşevică, puternic înarmată, care să ne apese pe grumaz; de ce nu reuşim, de mai bine de douăzeci de ani, să ne revenim? Să redevenim acel popor creştin, majoritar ortodox care să trăiască cu frică faţă de Dumnezeu şi cu dragoste şi respect între cetăţenii săi? Ce ne opreşte să facem aceasta?! Ce ziceţi?
Eu unul v-aş spune părerea mea: politicul, este cauza principală. Tot ce mişcă în lumea asta, de la vlădică la opincă, este determinat de politic, fraţilor. Chiar şi acele aspecte ale vieţii noastre faţă de care în prima fază am fi tentaţi să credem că nu au nici cea mai mică legătură cu politica, sunt, sau vor fi mai devreme sau mai târziu, influenţate de politic.
Haideţi să ne imaginăm România zilei, cu toate problemele colosale ce o apasă acum şi să o punem în balanţă cu o altă Românie, anume cu una care în toţi aceşti ani post-decembrişti ar fi fost condusă politic de oameni cu frică şi credinţă în Dumnezeu. Influenţa, de data aceasta, a unei clase politice formate din oameni care îşi duc viaţa ghidându-se după legile Dumnezeirii ar fi fost aceeaşi cu cea pe care o cunoaştem deja, dar în celălalt sens. Marea masă a poporului, manevrabilă cum a fost dintotdeauna şi cum va fi şi deacum încolo, s-ar fi lăsat angrenată în acel stil de viaţă corect, şi-ar fi luat ca exemplu omul politic de tip creştin, ar fi avut alte deziderate şi pentru a şi le atinge s-ar fi folosit de alte mijloace – toate creştine, desigur.
Imaginaţi-vă că oamenii bogaţi ai acestei de-a doua Românii îşi realizau averile în cel mai corect mod posibil – în această situaţie ce ar fi avut de învăţat tinerii care veneau din urmă şi cum s-ar fi comportat aceştia la rându-le?
Imaginaţi-vă că mass-media era una cinstită, corectă şi făcea tot ce îi stătea ei în putere spre a transmite o opinie generală absolut favorabilă unei vieţi creştineşti autentice – în acest fel cum s-ar fi format populaţia, dacă tot ne educăm în faţa televizorului?
Imaginaţi-vă că politicienii, care s-ar fi luptat între ei pentru supremaţie, ar fi folosit cele mai ortodoxe şi onorabile metode – ce exemplu ar fi putut primi chiar şi ultimul cetăţean al acestei ţări şi cum l-ar fi urmat el?
Iată, dragi români, în extrem de puţine cuvinte, o Românie creştină aşa cum, dealtfel, a fost ea lăsată de Dumnezeu pe pământ. Dacă la această trăire am mai fi adaugăt şi puţin naţionalism curat şi onorant, cam cum ar fi arătat ţara noastră acum şi cum am fi trăit noi în ea?!
Dar haideţi, mai târziu decât deloc, să ne apucăm şi s-o facem aşa.
Nu avem cu cine? Suntem stricaţi, toţi, iremediabil?
Nu cred. Unul dintre cei mai îmbunătăţiţi, dacă nu chiar cel mai îmbunătăţit preot ortodox român, Părintele Arsenie BOCA, le zicea poporenilor care se lamentau cu proasta calitate a duhovnicilor din acei ani, ceva de genul: ”Dacă vreţi preoţi buni, apucaţi-vă şi faceţi-i după care creşteti-i.”
Exact asta putem face şi noi – trebuie, măcar aceia care avem astfel de sentimente, să ne apucăm să formăm forţa politică naţional-creştină pe care apoi s-o împingem spre a conduce ţara şi poporul după legile Dumnezeirii. Trebuie să-l facem şi apoi să dezvoltăm Statul Român Naţional-Creştin.
Haideţi să ne apucăm odată şi să-l reintroducem pe Creator în miezul creaţiei.

Zece motive reflexive de scepticism românesc


by Iulian Chivu

1. prezentul nostru este mai scurt fiindcă tânjim după echilibre patriarhale și nu în aceeași măsură după proiecte viabile, urmărite cu ardoare 
2. nu avem astfel de proiecte viabile pentru că noi înșine nu avem o proiectare de sine  bine conturată.
3.  Pentru noi, lumea concepută nu corespunde niciodată cu lumea pe care o înțelegem  și la al cărei nivel rămânem fără prea multă reflexivitate.
4. Structurile  subtile ale sinelui nostru parcă sunt făcute special pentru un destin sceptic: Proiectarea de sine nu poate să nu conducă decât spre suficiența de sine, alimentată de mai multe carențe ale necesității.
5. Și atunci ființa identitară spre care accedem este lipsită de virtutea gândirii anticipative 
6. și rămâne prin excelență o gândire meditativă, contemplativă, poetică.
7. Contemplativul poetic ne umbrește intuiția și contactul nostru cu realitatea. este mai întâi poezie și mai apoi necesitate, și nu de puține ori acestea ori rămân în contiguitate, ori se contrazic. 
8. Cercul vicios ne întoarce la ființarea prezentă, dezamăgită de propriile reprezentări și starea de hotărâre este ezitantă în determinarea faptei, în decidență.
9. Astfel, reflectarea de sine ne apropie mai greu de ceilalți, de unde individualismul nostru accentuat, și faptul-de-a-fi-împreună grevează adânc asupra modului de socializare
10.  umbrit de o dorință absurdă a fiecăruia de a fi buricul pământului,  de a fi în solitar o apariție strălucitoare, mai strălucitoare decât altul, fiindcă nu realizăm decât in extremis nevoia de a fi împreună.

Cât de liberi mai suntem?


by Maria Cobianu Băcanu

Și pentru românii, şi pentru maghiari de rând, speranţele de mai bine s-au stins... Asta după mai mult de două decenii, în care alianţa cu maghiarii, la nivelul conducerii centrale, i-a favorizat preponderent pe liderii maghiari, din perspectivă politică, ocupând funcţii înalte în ierarhia statului român şi având acces la butonele politicii statului, ale administrării şi gestionării bunurilor publice, iar din perspectivă economicădevenind bogaţi, cu vile, pământuri, conturi etc.
Statul Român nu mai este liber în propria sa casă sau ţară să ia cele mai coezive măsuri de organizare administrativă, de pildă, a ţării, pentru că se ridică maghiarii şi ne reclamă că vrem să le schimbăm structura etnică sau să-i „radiem”. Statul Român nu este liber să inţieze strategii de dezvoltare economică, prin investiţii mari în judeţele Covasna şi Harghita, recunoscute, de altfel, ca pungi de sărăcie în ţară, pentru că, liderii locali judeţeni se tem că vine forţă de muncă din Moldova sau din alte zone ale ţării şi iar reiau motivul că le „schimbăm  structura etnică”.
Statul Român nu mai este liber să-şi apere graniţele şi liniştea internă a locuitorilor lui din cauza intruziunii sau obrăzniciei celor din Ungaria, care se consideră îndreptăţiţi să intre în ţară când vor, cu ce vor, inclusiv cu coşciuge mortuare nedorite şi sfidătoare la adresa poporului român, care să fie reînhumate la noi, producând adevărate tensiuni diplomatice.
De asemenea, nu suntem liberi la noi acasă când etnicii maghiari organizează tot felul de manifestări cu caracter naţional, etnic şi chiar religios, cu ungurii din întreaga lume, numai la noi în ţară, şi nu în Ungaria, Ţara Mamă, nemulţumind şi stresând populaţia românească, aşa cum se exprimă unii comentatori şi pe internet.  Statul Român nu este liber când membrii oficiali ai statului vecin, Ungaria, îl sfidează şi trec graniţa împotriva voinţei lui, încălcându-i Constituţia şi legile; mai mult,  îl infruntă spunând că gesturile miniştrilor români de a interzice reînhumarea lui Nyiro Jozsef, (recunoscut pentru tragediile pe care le-a comis, când a decis să aleagă calea fascismului) suntneprieteneşti, necivilizate şi barbare.
Cum îşi permit să ne caracterizeze pe noi astfel,  când ei se comportă cu noi ca nişte barbari, călcând totul în copitele cailor? Statul român nu este liber când Victor Orban, Primul Ministru al Ungariei, sfătuieste maghiarii din România să boicoteze Referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, acţiune de neimaginat în viaţa politică până acum, iar Semjen Zsolt, la 25 iulie 2012, la Universitatea „Tusvany” de la  Băile Tuşnad, afirmă că Guvernul Ungariei nu va renunţa niciodată la autonomia maghiarilor din Diaspora, la cea teritorială pentru maghiarii majoritari în anumite regiuni.
De aceea, Statul Român nu mai este libersuveran şi independent din cauza noianului de provocări reale şi inventate, cele mai multe cu caracter iredentist,  ale liderilor politici maghiari...

sâmbătă, 25 august 2012

pulsul in virtual: 25 august


Arthur Suciu
Este dificil, chiar şi pentru un ins flexibil, să treacă peste noapte de la modelul familiei până la moarte, dobândit de la părinţi care nu cunoşteau prezervativul, la modelul postmodern al experimentării sexuale permanente şi al căsătoriei cu dată de expirare. Lui i s-a întâmplat să primească educaţie în vederea ocupării unui loc stabil în sistemul de stat şi apoi a fost nevoit să se obişnuiască cu fluiditatea pieţei şi chiar cu delocalizarea. În funcţie de vârstă, de nivelul de instrucţie etc., ruptura între comunism și democraţie, schimbările abrupte au condus la transformări ale vieţii, la modificări inerente, faţă de care trebuie să te adaptezi. Nu au fost determinate de evoluţia internă a sistemului, ci de schimbarea sa revoluţionară, şi au provocat noi construcţii ale realităţii, noi formule de a trăi. Într-un stat oligarhic, interesul public este, în mod constant, deturnat, fiind afirmate, în schimb, interesele private ale membrilor oligarhiei. Realitatea are, aşadar, două dimensiuni: una normativă, legată de atingerea ”standardelor democratice”, şi o alta actuală, referitoare la modalităţile de adaptare la un sistem bazat pe clientelism şi şpagă. Adultul român este prins între norma democratică de comportament şi obligaţia foarte reală de a se adapta la un sistem oligarhic. Statul însuşi pare a fi pus în dificultate de noua definiţie a democraţiei. Ceea ce până ieri era un standard şi o aspiraţie democratică, astăzi a devenit un instrument de colonizare occidentală. Ne putem, la limită, întreba: oare judecăm corect, considerând că statul este oligarhic şi trebuie să fie reformat, sau aceasta este numai o percepţie creată de interpretarea, lipsită de luciditate politică, a ”standardelor” democratice? Ar trebui să acceptăm că România va rămâne blocată într-o aspirație permanentă la democrație. Romania nu reușește, prin statul său, nici să impună legea si să asigure bunăstarea cetățenilor, nici să-și negocieze interesele cu țările occidentale. Ferentari al Europei, România este o țară lamentabilă, ușor de manevrat, este ceea ce rezultă din amestecul între periferie și colonie. Eşecul deschide uşa chinurilor identităţii, provoacă la furii şi speranţe, dar mai ales la iluzii. Te întrebi dacă trebuie să-ţi preferi ţara, oricât ar fi de greu, sau s-o înjuri şi chiar s-o părăseşti definitiv.  .

Tiberiu Chirila
inlocuim "cine e de vina" cu "ce e de vina". observ ca marea majoritate a oamenilor doresc pace intre ei. Violenta este doar o reactie la anumite situatii. Razboaiele nu sunt incepute de oamenii simpli, ci de lideri care au anumite interese nesatisfacute. ''Violenta'' din sistem apare din dorinta de a-si apara ciolanul. Deci, chiar daca pui oameni cinstiti in structuri, este doar o chestiune de timp pana cand sistemul ii va corupe unul cate unul.  Nu este suficient sa inlocuim oamenii, trebuie sa umblam si la regulile "jocului".

Gilbert Dragos Dumitru
Trebuie sa existe un echilibru intre regulile sistemului si probitatea morala a celui care trebuie sa le respecte. Deocamdata ne aflam in sistemul in care si legile sunt fentate si oamenii neprobati prin nimic din punct de vedere moral.

Constantin Cojocaru
Actualul "sistem politico-economic este "pe moarte". Acest "sistem politico-economic" se numeşte capitalism, mai exact capitalism oligarhic. El nu ajuns pe moarte ACUM. El este pe moarte de peste 200 de ani. A apărut, la un moment dat, un medic, pe numele lui Karl Marx, care a pus acestui sistem un diagnostic corect, exact. Diagnosticul pus de Marx a fost următorul: modul de producţie bazat pe proprietatea PRIVATĂ asupra capitalului generează, implacabil, oligarhizarea economiei şi a societăţii, concentrarea în mâinile unei minorităţii a bogăţiei create de capital şi de muncă şi transformarea în sclavi a majorităţii cetăţenilor. Soluţia propusa de Marx, proprietatea COMUNĂ asupra capitalului, s-a dovedit catastrofală. Ea a condus la forma absolută a oligarhiei, în care întregul capital productiv al unei ţări întregi - pământ, construcţii, maşini, utilaje, fabrici, uzine, spaţii comerciale, bănci, hoteluri etc - a ajuns în proprietatea unui singur om, conducătorul partidului şi statului comunist, restul cetăţenilor fiind aduşi la starea de sclavi. Exact acum 100 de ani, în 1912, englezul Hilaire Belloc a publicat cartea "The Servile State", în care, plecând de la diagnosticul şi soluţia lui Marx, a arătat că, aşa cum proprietatea PRIVATĂ asupra capitalului, lăsată de capul ei, duce, implacabil, la sclavagismul capitalist, tot aşa proprietatea COMUNĂ asupra capitalului va duce, implacabil, la sclavagismul comunist. A spus asta cu 5 ani înainte de "marea revoluţie socialistă din octombrie". Belloc a întrevăzut soluţia, aceasta fiind MICA proprietate PRIVATĂ asupra capitalului. Cei care au devenit proprietarii capitalului, deposedându-ne, se opun acestei soluţii. Noi, cei deposedaţi, nu avem nici putere militară, nici putere financiară, nici putere politică, cu care să punem în practică SOLUŢIA. Ne-au deposedat de toate. Mai avem numai puterea numărului, care, fără UNITATE, are valoarea 0 (zero). Dacă nu ne unim, vom rămâne aşa cum suntem acum, adică SCLAVI. Omul nu poate fi LIBER decât dacă este PROPRIETAR DE CAPITAL, dacă deţine în proprietate PRIVATĂ o bucată, mai mare, sau mai mică de capital (bunuri productive). Dacă nu deţine acest capital, el este OBLIGAT să-şi vândă munca celui care deţine capitalul, pentru a-şi procura cele necesare traiului. Pentru munca lui, cel care deţine capitalul îi plăteşte un salariu cât să-l ţină în viaţă ca vită de muncă.
Am trăit suficient de mult şi suficient de prins în cunoaştere şi experienţă ca să-mi permit să afirm că temelia societăţii este economia, iar temelia economiei este proprietatea asupra capitalului. Nu va exista, niciodată şi nicăieri, o justiţie care să dea dreptate celor mulţi atâta timp cât capitalul se va afla în proprietatea oligarhilor, oricât de alambicate şi înfrumuseţate vor fi articolele legilor. Nu va exista, niciodată şi nicăieri, valori morale precum munca, cinstea, solidaritatea, atâta timp cât capitalul va fi în proprietate oligarhică. Nici educaţie pentru cei mulţi, nici îngrijire medicală, nici siguranţa zilei de mâine, nici siguranţă pe strada, sau în casă. Este clar?
Presupunând că veţi confisca şi naţionaliza tot, ce veţi face mai departe? Mai devreme, sau mai târziu, economia României va ajunge de unde a plecat, adică tot la economia oligarhică, tot la situaţia în care se află astăzi Grecia, Spania, Italia etc. Fără îndoială că noi vom putea, dacă vom câştiga puterea, să anulăm legile aşa-zisei privatizări, că vom putea RĂSCUMPĂRA unele din întreprinderile care au fost privatizate. Vom face aceste lucruri respectând legea, respectând drepturile de proprietate. Ce fel de REVOLUŢIE JURIDICĂ vreţi să facem? Una prin care să încălcăm legile, să încălcăm drepturile de proprietate? Ne întoarcem la anii 50?

Ioan Rosca
 Visatorii nu inteleg radacinile materiale ale echitatii. Putini inteleg cum strimba dreptul totul. Este intr-adevar iluzoriu sa crezi ca sint suficiente bunele intentii ale oamenilor buni, sa reduci totul la morala, sa nu sesizezi ca trebuie reguli bune de joc colectiv, care sa favoroizeze cresterea bunatatii. Deci e nevoie de o reconstructie economico-socialo-juridico-spirituala coerenta. Orice reductionism ne va mentine impotmoliti. Degeaba vorbim dulce lupilor... Sau gidilam urechea "oamenilor de afaceri" cu promisiuni de pace si liniste. Nu facem decit sa ratam adeziunea pagubasilor nemultumiti, ale caror resentimente sint absolut legitime. Nu exclud posibilitatea sa nu se mai poata face dreptate de loc, sa nu putem inainta decit stergind cu buretele ce ni s-a facut, admitind crimele Tranzitiei, pentru ca sa nu intimpinam ferocea lor rezistenta.

vineri, 24 august 2012

pulsul in virtual: 24august


Alexandrinna Aianis
Nu i-as mai numi politicieni, ci jefuitorii tarii, tradatorii tarii, bestii care fura nestingherit protejati fiind de imunitatea parlamentara, aplicand falsul si uzul de fals, necontrolati de nimeni, iar pentru toate astea noi ii mai si platim, si sunt permanent uimita ca inca exista cetateni care ii idolatrizeaza. Ma intreb, ce fel de oameni sunt acesti indragostiti de cei care le fura viitorul si tara generatiilor ce ar urma?

Constantin Ciobanu
Societatea poate fi concepută şi fără conducerea unui guvernământ; armonia într-o asemenea societate poate fi obţinută, nu prin supunerea faţă de lege sau prin obedienţă faţă de o autoritate, ci prin acordurile libere realizate între grupuri variate din punct de vedere profesional, teritorial, constituite liber în numele producţiei şi consumului, ca şi pentru satisfacerea unei infinite varietăţi de nevoi şi aspiraţii ale unei fiinţe civilizate Puterea deţinută de una sau mai multe persoane asupra celorlalţi este cauza tuturor problemelor existente în societate. Coerciţia, fie particulară, fie publică, este cea care împiedică oamenii să îşi determine existenţa aşa cum doresc, conduce la diminuarea libertăţii şi în final la sclavia mentală a indivizilor în societate: să fii guvernat înseamnă să fii ţinut în beznă, inspectat, spionat, condus, legiferat, numerotat, înrolat, îndoctrinat, să ţi să ţină predici, controlat, estimat, evaluat, cenzurat, condamnat de creaturi care nu au nici dreptul, nici înţelepciunea şi nici virtutea de a o face ... să fii guvernat înseamnă că la fiecare tranzacţie, la fiecare operaţie să fii notat, înregistrat, taxat, ştampilat, măsurat, licenţiat, autorizat, admonestat, interzis, corectat, pedepsit.Cu alte cuvinte, guvernul legal reprezintă o povară imensă pe umerii cetăţeanului, care nu se poate apăra în nici un fel de el. Şi asta nu e totul. Aparent, statul este o organizaţie care îşi propune să apere şi să ocrotească cetăţeanul prin lege şi ordine. Dar de fapt, guvernul este cel care foloseşte cel mai des violenţa, este primul care nu respectă legea şi, prin opresiune, creează mizeria în care trebuie să trăiască cetăţeanul. Statul corupe şi distruge tot ce atinge. Ca act de autojustificare, statul trebuie să prezerve dezordinea, iar esenţa sa legală este, prin natura sa, contraproductivă şi disfuncţională. Iar cetăţenii sunt permanent orbiţi prin ideologie şi prin credinţă ajungând să sanctifice autoritatea, prin acceptarea de a fi furaţi şi abuzaţi prin orice mijloace. Nu este surprinzător că imaginea cea mai des folosită, pentru a descrie statul, este cea a poliţistului. Statul este prin excelenţă un instrument de coerciţie, preluat întotdeauna de clasele conducătoare. Statul nu apără pe nimeni, în afară de cei care fac parte din sistemul de conducere şi exploatare. Acesta construieşte permanent frici colective pe care, apoi, aparent, le combate prin lege şi organizare. Statul, care deţine autoritatea, este cel care a viciat raporturile sociale creând conflictul. Deci, este necesar ca statele să dispară. Primul care a pus problema, şi s-a definit pe sine astfel, a fost P.J.Proudhon. Acesta doreşte să facă o critică de fond societăţii, care este iremediabil condamnată la servitute, atâta vreme cât acceptă funcţia coercitivă a statului. Din punctul lui de vedere sistemul statului este intrinsec rău şi nu poate fi corijat prin nici un remediu teoretic, de tipul doctrinelor politice. Societatea, aşa cum s-a constituit, şi continuă să o facă, trebuie să îşi ia dreptul de autodeterminare, pentru că numai în societate există acea mişcare perpetuă care poartă în sine resorturile dezvoltării şi balanţele apte să o regleze, deci nu are nevoie nici de conducere, nici de măsură. Exemplul pe care îl dă Proudhon este cel al economiei. Nimic, în fapt, din ceea ce constituie specialitatea guvernământului nu este străin economiei politice. Aceasta îşi construieşte o ordine interioară, structuri de comandanţi şi de comandaţi, duce războaie, unele chiar sângeroase.Dar, mai târziu, raţiunea generală i-a conferit statului un fel de drept de primogenitură asupra economiei, aceasta fiind de fapt efectul unei iluzii. Intre economie şi politică raportul este analog celui din fiziologie dintre funcţiile vieţii organice şi funcţiile vieţii în relaţie(în simbioză). Funcţiile organice sunt ale economiei, căci prin ea societatea subzistă, iar funcţiile vieţii în relaţie sunt ale politicii care, astfel, parazitează existenţa normală a societăţii. Eliminând statul din existenţa socială, Proudhon, ca şi în cazul utopiei fourieriste, îl "înlocuieşte" cu viaţa comunitară. Societatea trebuie considerată, nu ca o ierarhie de funcţii şi facultăţi, ci ca un sistem de echilibru între forţele libere, în care fiecare este asigurat de a se bucura de aceleaşi drepturi în condiţiile îndeplinirii aceloraşi datorii, de a obţine aceleaşi avantaje în schimbul aceloraşi servicii.

Ioan Rosca
O ţară poare fi ocupată, un stat poate fi uzurpat, o comunitate poate fi capturată, un organism social poate fi cotropit viral într-o varietate de moduri şi cu multe grade de profunzime. Deja aici apar diferenţe de percepţie, unora situaţia noastră părindu-li-se tolerabilă, sau nu foarte diferită de ce traieşte omul, dintodeauna, peste tot. Eu sînt printre aceia care simt ca ne surpă o catastrofă- care combină degenerarea globală cu una locală. Unul din scopurile mele este să amintesc (scot în evidenţă) gravitatea agresiunii la care sînt expuşi cătăţenii României, adîncimea patologiei sociale de combătut, greutatea sarcinii de însănătoşire a sistemului colectivităţii parazitate.
Înainte de a fi decimaţi într-o revoluţie care să scoată deasupra un nou val de profitori, sau de a ne măcelări într-un război civil, sau de a ne educa… invers decît ne învaţă viaţa toxică, sau de a impărţi echitabil avuţia comună, sau de a complota în subterane împînzite cu securişti, sau de a instala-militar o dictatură, sau de a aştepta decesul natural al căpuşei - de ce nu incercăm calea pe care sistemul o pretinde deschisă?
Ea pare principial simplă (clară):  Strîngem rîndurile, noi, cei revoltaţi de cum merg lucrurile (contestatarii antisistem) şi formulăm împreună un Program al schimbării. Găsim numitorul comun care ne permite agregarea (evitînd ceea ce ne contrapune), îl limpezim, completăm şi promovăm. Construim o formaţie politică (prin federarea/alierea grupurilor interesate de eliberare) o organizăm, promovăm, urcăm pe scara popularităţii. Concepem contracte politice care să nu permită trădarea programului.  Participăm la alegeri în cadrul dat, luptînd -în paralel- pentru schimbarea cadrului (eliminarea obstacolelor puse în calea creşterii formaţiunilor antisistem autentice). Intrată democratic în parlament, în primarii, în alte instituţii, mişcarea de eliberare începe să acţioneze în spiritul programului, putînd să îl realizeze complet- şi legitim- după ce cucereşte majoritatea.

joi, 23 august 2012

Primarul Robin Hood din Spania fură de la bănci şi supermarketuri şi împarte la săraci




Juan Manuel Sanchez Gordillo, primarul din Marinaleda, sudul Spaniei

Juan Manuel Sanchez Gordillo, primarul din Marinaleda, sudul Spaniei

 
Primarul unui mic oraş din sudul Spaniei a devenit erou local, un fel de Robin Hood, după ce a început o acţiune împotriva austerităţii "ocupând" bănci şi împărţind săracilor produse furate de manifestanţi din supermarketuri, spre exasperarea guvernului condus de premierul Mariano Rajoy.
Juan Manuel Sanchez Gordillo, primarul din Marinaleda, un oraş cu o populaţie de numai 2.600 de locuitori, a devenit erou popular după ce a început, în această săptămână, un marş anti austeritate în regiunea Andaluzia, ocupând sucursale de bănci împreună cu protestatarii care fură produse din supermarketuri, şi le împart apoi săracilor, potrivit „Financial Times", citat de Mediafax
La începutul lunii august, Gordillo (59 de ani) şi susţinătorii săi au organizat o acţiune asemănătoare în faţa unui supermarket, când mai mulţi sindicalişti au umplut câteva cărucioare cu alimente şi au plecat fără să plătească, donând apoi produsele către case de ajutor pentru săraci. Incidentul a rezultat în şapte arestări.
Primarul este şi membru al parlamentului din Andaluzia, statut care îi conferă imunitate în faţa legii. El a declarat însă că va renunţa la acest drept în privinţa marşului anti austeritate început în această săptămână împreună cu 500 de susţinători.
"Ducem un război pentru cei săraci (...) Nu mă deranjează puşcăria, ar fi o onoare pentru mine. Vom ocupa cât mai multe bănci şi supermarketuri în Andaluzia. Tâlharii care au cauzat această criză trebuie să suporte consecinţele faptelor lor", a declarat Gordillo pentru Financial Times.
Acţiunea atacă în principal băncile care au executat silit locuinţele celor care nu şi-au mai putut plăti ratele la creditele ipotecare, dar şi supermarketurile din cauza cărora au de suferit micii agricultori locali, spune primarul.
"Moneda euro este o fraudă care îi îmbogăţeşte pe unii şi îi sărăceşte pe ceilalţi (...) Există familii înfometate, mici agricultori ruinaţi. Cerem o schimbare a modelului politic", a afirmat Gordillo.
Partidul Popular, aflat la putere, a reacţionat dur la acţiunile primarului, cerând partidului Stânga Unită să-i retragă sprijinul politic în parlamentul din Andaluzia.
"Nu poţi fii şi Robin Hood, şi salariat ca şerif în Nottingham. Acest om îşi face publicitate pe spinarea altora şi, mai mult, afectează imaginea Spaniei", a declarat Alfonso Alonso, purtător de cuvânt al Partidului Popular în parlamentul de la Madrid.
Andaluzia, regiunea spaniolă cu cea mai mare populaţie, are un şomaj de 30%, peste media naţională de 25% şi cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană. Andaluzia se află în centrul campaniei guvernului de reducere a cheltuielilor publice efectuate de autorităţile regionale, iar Madridul a cerut recent administraţiei locale noi tăieri.
"S-ar putea ajunge la închiderea a 19 spitale, întregul sistem de sănătate din Andaluzia, sau la concedierea a 60.000 de angajaţi din sectorul public, adică un sfert din personalul guvernelor locale", a declarat Jose Antonio Grinan, preşedintele administraţiei regionale din Andaluzia.
Vineri, protestatarii care îl însoţesc pe Gordillo, primarul din Marinaleda, au ocupat o sucursală a Banco Santander, cea mai mare bancă spaniolă, părăsind incinta spre seară.

pulsul in virtual: 23 august




Maria Cozma
Am auzit un taran vorbind cu cineva pe trotuar : „M-am saturat sa vad numai din acei care nu gândesc!“ Realitatea României este cruda! Cetatenii români au fost transformati in rotite de trotineta, rulate în directia intereselor unor grupari politice mafiote, care au compromis Statul de drept, amplificând starea natiunii, traversata pe orizontala si verticala vietii sale de un fenomen social extrem de periculos, cel de non-drept, încalcându-se cu buna stinta drepturile fundamentale ale omului si Constitutia României. NIMENI nu a contestat structura non-democratica si anticostitutionala a formulei celor 9 judecatori ai Curtii Constitutionale Romane, numiti TOTI POLTIC si NICIUNUL INDEPENDENT, în timp ce TOTI JUDECATORII ar fi trebuit sa fie INDEPENDENTI. Caz în care nu se poate vorbi în Romania de independenta justitiei, cu atât mai mult ca toate institutiile aparatului de justitie au numiti sefii tot POLITIC, ceea ce exclude competenta dupa principiile democratice ale statului de drept puse in lumina de SEPARAREA PUTERILOR IN STAT si sa « garanteze » INDEPENDENTA JUSTITIEI.
Gilbert Dragos Dumitru
Problemele vin de la oamenii din conducere. De multe ori m-am intrebat cine e de vina: poporul sau conducatorii sai? Mult timp nu am putut raspunde acestei intrebari. Insa, in acelasi timp, observam ca sistemul actual are la baza (pe langa legi frumoase si filozofii pozitive) violenta de sus in jos. Violenta de sus in jos are ultimul cuvant in civilizatia umana, iar aceasta violenta are, ca prim simptom sau imediata expresie, nesimtirea, adica violenta finuta, lipsa de umanism ,care caracterizeaza viata noastra din momentul in care trebuie sa iti castigi painea. Acesta este lucrul de la care trebuie pornit: toti oamenii cu caracter violent, cu atitudine inumana trebuie scosi din structurile puterii si pusi in loc oameni cu idealuri umaniste.

Tiberiu Kovacs
Societatea este direct interesata in a selecta valoarea din sinul membrilor societatii. Criteriul prin care Statul Roman isi selecteaza valorile este nu numai imbecil, dar este mai mult decit deficitar ajungindu-se in final ca valorile determinate prin criteriile de selectie impuse de societatea romaneasca sa se apropie mai mult de antivaloare si ineficienta decit de valoarea general valabila, necesara intr-o societate in care conexiunile sociale se deruleaza cu o viteza ametitoare, in care vocatia este determinanta si absoluta, in defavoarea informatiei acumulate mimetic si mecanic, fara nici un rost. Orice informatie fara vizualizarea ei mentala si cu aplicare imediata in realitatea specifica profesiei este inutila si straina de scopul ei necesar. In acceptiunea Statului Roman, vocatia profesionala este abordata cu superficialitate iar acumularea exacerbata de informatie ramane fundamentala in selectia valorii individual – profesionale. Vocatia are in vedere acele calitati pur individuale, individual si natural dobindite, de a percepe si analiza realitatea imediata cu o rapiditate foarte mare determinind o capacitate de decizie la fel de rapida, asimilate prin vizualizarea lor materiala si empatica. Niciodata un om cu vocatie profesionala nu va putea sa treaca examenul actual de admitere in avocatura ori magistratura.In contrapondere, statul roman considera ca selectia valorii este fundamentata pe asimilarea cantitativa a informatiei, mimetic si mecanic. Selectia se bazeaza pe expunerea orala ori scrisa a acestor informatii fara a se verifica si capacitatea celui examinat, daca poate folosi informatiile dobindite la conexiuni specifice, aplicate la o cazuistica reala imediata. Un exemplu de imbecilitate monumentala este dovedita prin acei indivizi mimetici si formali care elaboreaza subiectele de admitere la Institutul National al Magistraturii, care impun, ca spete in examen, sentinte judecatoresti care trebuie analizate de catre candidat.

Constantin Ciobanu
In aceaste etapa, de HAOS INTRETINUT de catre cele doua retele FSN, este foarte greu de ''triat'' adevaratele initiative de cele false-fabricate de slugile obediente ale stapinilor uzurpatori... Noi, (G.I.N.T.A.), desfasuram o actiune de repertoriere a grupurilor antisistem, unele (GRUPURI) nu sint inca in stadiul ''copt''! Privilegiem in etapele de tatonare-decantare modul de activitate/actiune ''asincron'', ulterior cind ''LEBADA NEAGRA'' isi va face aparitia-, ne ''sincronizam'' actiunile! 'Orizontul de aşteptare este imens. Milioane de oameni, în ţara asta, aşteaptă un miracol care nu doar să scoată România din criză, ci şi să salveze de la anihilarea spirituală o naţiune care s-a pierdut pe sine însăşi.Daţi viaţă ideilor voastre. Îndrăzniţi! Şi nu-i lăsaţi pe politicienii ăştia cu IQ minoritar să ne mănânce şi ultima lebădă neagră a speranţei.  Practic, in acest moment, Romania este impartita in feude controlate de baronii din toate partidele si clientii lor. Intre partide si electorat clivajul este mai mare decat intre pamanteni si extraterestri, iar majoritatea romanilor ofteaza dupa comunism si nu sunt foarte siguri daca mai vor sau nu democratie, caci nu inteleg nimic din ea. Si nici nu e nimic de inteles din democratia romaneasca.  In acelasi timp, insa, in societate exista o uriasa asteptare si o tensiune pe masura.  Masa imensa de nehotarati si dezamagiti, mai bine de jumatate dintre romani, isi asteapta partidul si, mai ales, liderul.

Alexandrinna Aianis
visam, planificam, dorim se ne salvam tara, dar daca nu avansam, daca nu progresam si concret mergand unii catre altii, daca de la o zi la alta relatiile dintre noi raman in acelasi stadiu "de virtual" - mie personal incep sa imi cada bateriile si desi de 23 de ani ma lupt sa imi mentin spiritul nealterat, risc sa intru in depresie si sa ma retrag. Nu pot sa cred ca in cosmarul care sufoca Romania si pe romani, doar vorbim si stam pe loc. Care sa fie cauza? neincrederea? timpul? banii? orgoliile? nepasarea? ce asteptam? un miracol? sau orice am face este sortit inutilitatii?

marți, 21 august 2012

pulsul in virtual 21 august


21 august

Pop Adrian
Cu luni in urma cativa romani au definit in clar cateva principii ce ar trebui sa le aiba comducatorii nostri : 1. Oameni cu credinţă în Dumnezeu şi înalte convingeri spirituale, capabili să înţeleagă darul chipului şi asemănării, darul liberului arbitru ca premisă a participării conştiente la împlinirea destinului individual şi colectiv al fiinţei umane.
2. Oameni de neam si de tara iubitori, purtători ai respectului faţă de valorile tradiţionale – materiale şi spirituale ale poporului de la originile sale şi până în prezent –, faţă de toţi semenii care au contribuit la propăşirea şi continuitea lor istorică.
3. Oameni capabili să slujească neamul românesc cu puterea gândului şi a cuvântului expus public, prin toate mijloacele creative de exprimare şi toate canalele moderne de comunicare.
4. Oameni devotaţi fiinţei umane, învățători care se înnobilează prin voința de a dărui cu altruism semenilor ştiinţa şi experienţa propriei lor vieţi.
5. Oameni de caracter, care îşi respectă întotdeauna cuvântul dat, rămânând loiali neamului românesc şi principiilor care i-au consacrat.
6. Oameni care nu renunţă niciodată să caute drumul optim pentru atingerea ţelurilor propuse, pentru care nu contează cât au realizat, ci piedicile depăşite şi transformate în principii de înţelegere corectă şi acţiune eficientă.
7. Oameni cu accentuat spirit de echipă şi simţ al responsabilităţii, dispuşi oricând să contribuie la rezolvarea în comuniune a problemelor care vizează devenirea intregii colectivităţi umane.
8. Oameni modeşti, perseverenţi şi conștiincioși în serviciile aduse, urmărind creșterea calității acestora și nu câștiguri sau avantaje personale.
9. Oameni care ştiu să abordeze problemele fără înverşunare, fără ură și părtinire, cu faţa luminată de un zâmbet sincer, oglindă a unui suflet deschis şi prietenos.
10. Oameni cu „cazier moral” curat şi cu conştiinţa împăcată, neimplicaţi în grupări şi interese ideologice partinice, invulnerabili la presiuni şi atacuri publice.
11. Oameni pentru care „imposibil” nu există, capabili de a găsi mereu soluţii particulare novatoare şi strategii generale de rezolvare creativă a problemelor.
12. Oameni capabili să înţeleagă că aparţin unei comunităţi care depăşeşte graniţele propriei patrii şi că numai prin inălţarea unui CURCUBEU al spiritului planetar, guvernat de necondiţionată iubire şi armonică înţelepciune vor contribui la continuitatea vieţii pe Pământul-Mamă, în relaţie cu valorile “semenilor întru raţiune” şi cu conservarea nealterată a creaţiei cosmice, prin cunoaşterea legilor belagine.

Viorica Pop
generatia noastra trebuia in urma cu 22 de ani sa fie puntea de trecere intre comunism si democratie!,,,,dar de visul nostru maret, au profitat atunci o sleata de nemernici (care si acum se afla la putere,chiar si numai din umbra )....eu spun asa :ca generatiile ce vin in urma noastra sa nu ne condamne (pe nedrept )si sa ne judece,ar trebuii sa ne indeplinim misiunea si visul nostru de atunci !,,,,si pe buna dreptate noi suntem in masura sa reparam naivitatea si nestiinta noastra in domeniul democratiei,,,au trecut aproape 23 de ani ,in care noi am invatat si ne-am maturizat,e timpul sa aratam generatiilor ca noi suntem generatia ce sa sacrificat si se va sacrifica pt. binele lor. inca se mai pot recupera lucrurile, dar ar trebui sa incepem cu unitatea si respectul dinte noi, pt. ca este foarte mare vrajba intre oameni,,,se accentueaza si se acutizeaza foarte tare diferenta dintre clasele si poziitile sociale si asta se datoreaza partidelor ( cu ura si vrajba dintre ele ), convingerea unora ca numai daca ajungi intr-un partid tu poti sa te afirmi....cum ?...sa furi ?! sa iti vinzi demnitatea ta de om !(cel putin la noi in partide asta e ,fata de restul partidelor din UE)....ori sa inveti sa fi om si sa ai suflet,constinta si puterea de-a lupta impotriva nedreptatii ce ti se face pe zi ce trece tot mai mare...cand eram copii si tineri eram sub o deviza :unul pt. toti si toti pt. unu....ia sa incercam sa o punem in aplicare fara convingeri politice .

Maria Iftode
E trist sa spun, dar cred ca nu se mai poate recupera nimic! E tarziu si nu mai avem nimic; in primul rand ar trebui sa recuperam respectul de sine si increderea ca se mai poate face ceva, dar..........nici pe astea nu le mai avem! Trist dar adevarat!

Romeo Tarhon
Națiunea română a fost divizată și învrăjbită de către politicieni și oligarhi în aceste două decenii încât continuăm să trăim în două jumătăți, în două Românii, în două lumi paralele.
Inițiativa mea pentru mobilizare înțeleaptă în vederea descătușării și însumării adevăratelor energii umane necesare salvării națiunii, pornește de la o idee originală căreia, alături de voi, voi lupta să îi dau contur, sens, afirmare. Această idee prevede posibilitatea coagulării rapide a societății civice ai cărei exponenți de autentică valoare să capete reprezentativitate și să se constituie într-o forță reală a societății civice care să înlocuiască grabnic clasa politică compromisă. Proiectul pe care îl propun pornește de la starea de polarizare, de atomizare, de disipare umană, de existență paralelă: dacă tot există acest paralelism, vizez și vă propun ca, indiferent de evoluția în imediata perspectivă a politicului ce deține toate pârghiile puterilor, să facem abstracție de acesta, ca și cum nu ar exista, fiind oricum în afara noastră, în afara intereselor și idealurilor noastre ca națiune. Dar, organizându-ne, dovedind mobilizare și inițiativă, noi, ceilalți, neînregimentații și adevărații plătitori ai costurilor demenței politice, ca și cum plecăm de la un punct zero, de la o răscruce istorică provocată de o gravă sciziune, de o nenorocire națională, de o amenințare cu existența și să pornim propria noastră revoluție, propria noastră construcție a unui nou sistem, a unei noi structuri sociale și politice, a unor legi noi, a, unor oameni noi.  Vi se va părea, poate, ca un joc de simulare, fiindcă este chiar ceea ce vă propun cu toată seriozitatea și gravitatea: un nou început cu toate nevoile și încercările lui, de la constituirea unui consiliu, unui colegiu fondator, până la alcătuirea structurilor necesare funcționării unui stat, unei societăți: un stat alternativ, o societate alternativă, un forum legislativ alternativ, un executiv alternativ, un șef și un aparat de stat alternative, instituții alternative, o Românie alternativă: România de rezervă, România novatoare, România adevărată capabilă să o înlocuiască foarte curând pe cea perimată, alterată, compromisă.  Vom acționa colectiv și individual ca și cum ne aflăm într-un moment crucial pe care opri îl depășim și supraviețuim, ori ne împotmolim și ne dezintegrăm. Este ca și după un moment istoric de haos, anarhie și derută, ca după un război distrugător sau o altă nenorocire națională sau planetară și, pentru a ne salva, trebuie să ne construim o nouă țară după noi legi, alegând modelul cel mai sănătos și sigur, oamenii cei mai potriviți și curați, mecanismele cele mai inteligente și democrartice. Este de înțeles că acest exercițiu de simulare urmărește de fapt coagularea și definirea noii Românii și înlocuirea celei vechi, ceea ce înseamnă că acest ”joc” este unul cât se poate de serios și util. Pentru a avea succes maxim în exercițiul nostru de-a puterea, opoziția, legile, structurile de țară, trebuie să ne gândim cu toată convingerea că fiecare acțiune, fiecare mutare, fiecare idee va conduce, de fapt, la formarea noii Românii care va fi pregătită să gata să o înlocuiască pe cea veche stricată, murdară. Este de înțeles și faptul că vom aplica toate mecanismele, de la cele consultative și electorale până la cele structurale și decizionale, ca și cum am face aceste lucrări în realitate, dar chiar le vom face în realitate, fiindcă va rezulta un model de țară mult mai sănătos, mult mai inteligent, mult mai util întregii românități. În plus, prin această aparentă simulare vom reuși, în sfârșit, să mobilizăm societatea civică, să o organizăm să o impunem, în sfârșit, drept principală forță de decizie în stat, subordonând și controlând politicul și toate mediile care derivă din acesta, la nivel central și local.


vasile ernu
Un Stat care nu ştie şi nu e în putere să-şi numere cetăţenii nu mai poate exista sau poate că nici nu mai merită să existe. Cetăţeanul unei ţări este, de fapt, pulsul acelei ţări. Cînd Statul, puterea care conduce şi reprezintă această ţară, nu mai ştie să-şi ia propriul puls înseamnă că instituţiile sale au intrat într-o stare avansată de degradare. El se află poate chiar în moarte clinică, însă mai nimeni nu a constatat încă acest lucru. A nu putea să-ţi iei propriul puls, acest gest minimal de „biopolitică“, să vezi în ce stare este propriul tău organism socio-politic înseamnă a nu fi capabil să reflectezi şi să decizi asupra propriei tale situaţii de fapt. Într-un astfel de context, cînd organismul social şi politic nu mai poate să-şi îndeplinească funcţiile elementare, se pare că doar cineva dinafară mai poate veni să ia pulsul pentru a constata, a diagnostica situaţia corpului politic numit România. Privind atent spre corpul social-politic al Româmiei, vedem un organism intrat în convulsii care-şi anunţă moartea totală pentru că moartea cerebrală (moartea creierului) a avut loc cu ceva timp în urmă, însă diagnosticianul extern încă nu a anunţat-o.
Corpul România miroase a hoit în descompunere, orice om sau instituţie civilizată ştie că în ziua de azi şi hoitul poate deveni o marfă. Vă mai amintiţi cum, în anii ’60, cei mai importanți gînditori ai epocii postindustriale anunţau moartea tuturor. În aceeaşi perioadă în care omul era declarat mort, în domeniul medical aveau loc transformări radicale. Chirurgii vremii care se ocupau de întregul mecanism de transplant al organelor unui corp uman ştiau că un organ nu poate fi luat de la un corp mort. Întrebarea lor fundamentală era: cum putem face rost de aceste organe fundamentale de la un corp „proaspăt“, încă viu? Medicina, fireşte, cunoştea de ceva vreme acest lucru: nu poţi lua un organ pentru transplant de la un corp mort, ci de la unul aflat într-o coma de passé.  odată cu dezvoltarea tehnicilor de reanimare, se constată că moartea este un proces care nu este legat doar de încetarea bătăii inimii (de lipsa pulsului). În acest context, pe lîngă vechiul concept de moarte biologică, apare conceptul demoarte cerebrală. Moartea cerebrală a fost definită „ca o comă ireversibilă cu abolirea reflexelor. Este un proces ireversibil datorat necrozării neuronilor, urmat de scăderea cantităţii de sînge circulant“.
Cînd în 1989 s-a constatat că întregul corp politic a intrat în convulsie prevestindu-şi moartea, moartea anunţată nu era una biologică, ci cerebrală, un soi de moarte a creierului. Cînd corpul politic comunist nu a mai fost capabil să-şi ia pulsul, a venit o putere externă care a pus diagnosticul: tranziţie, adică moarte cerebrală. Ce face medicul într-un astfel de caz? Am spus mai sus: îi menţine respiraţia şi circulaţia sîngelui, în timp ce face transfer de organe către alte corpuri politice. FMI şi Banca Mondială & co au îndeplinit și încă mai îndeplinesc aceeaşi funcţie ca cea a mediculului transplantolog: pompează, pe de o parte, bani pentru a menţine circulaţia sanguină şi respiraţia statului mort cerebral şi, în paralel, are loc un amplu proces de transplant al tuturor organelor vitale ale corpului-stat (de la controlul asupra circuitului sanguin-bancă, la cel asupra rinichilor, ţesuturilor etc. – fabrici, uzine, sisteme energetice, căi ferate etc.) către corpurile-politice care au puterea economică și politică de control asupra acestor morţi cerebrali politici.
În ultimii 20 de ani, am asistat la destramarea instituţiilor statului şi la o luptă fără precedent împotriva lui. Părinţii noştri, care au trăit în anii ’50-’70, construiau infrastructura acestei ţări, de la drumuri la fabrici şi uzine, de la dispensare şi şcoli la cinematografe şi stadioane. Acea generaţie (şi tot ce au constuit ei) a devenit o generaţie-donor pentru viaţa socială, politică şi economică a perioadei postcomuniste. Dincolo de ideologie, aceasta este realitatea cinică şi tragică. Ce a construit acea generaţie într-un an, noi nu am reuşit să facem în 20 de ani. Din acele resurse umane, economice şi realităţi sociale am trăit şi am consumat (după 90) pînă la epuizare, fără a pune mai nimic în loc. . Şcolile şi spitalele se închid din cauză că nu sînt profitabile. Singurul adevăr valabil rămas este profitul. Aceasta este convingerea şi practica cotidiană a fiecărui cetăţean ieşit din comunism. Singurul lucru real pe care l-am realizat este distrugerea coeziunii  sociale, am distrus ultima fărîmă de sensibilitate socială, lucru care a dus la dispariția sensului politic. Şi aşa am transformat totul în ghetouri: ghetouri imense şi mici ghetouri de lux, aşa cum şi populaţia acestei ţări a fost împărţită în două grupuri: unul mare, al „răilor paraziţi, necivilizaţi şi  ineficienţi“, şi unul mic, al „bunilor cetăţeni civilizaţi şi eficienţi“.
Singurul vis al generaţiei aflate în plină maturitate astăzi e acela de a avea acces la împrumuturi pentru a-şi achiziţiona lucruri de care nu vor avea cu adevărat nevoie niciodată.
Am luptat pentru capitalism pînă nu ne-a mai rămas de vîndut decît propriile suflete. Ba mai rău, am mers mult mai departe: am luat împrumuturi pentru generaţiile care încă nu s-au născut. Cînd se vor naşte, se vor naşte înrobiţi de lanţurile datoriilor făcute de părinţii lor. Şi aşa treptat, treptat am devenit sclavii care dăm naștere unor noi sclavi nevinovați. Omul care are un credit are o bogăţie la care nu poate renunţa petru că nu el este stăpînul ei. El are o bogăţie care nu-i aparţine. De aici şi lipsa totală de libertate şi ieşirea din cîmpul politic, deci incapacitatea de a participa la actul salvării. Cine este un om „adevărat”? Unul care deţine proprietate, moşii, avere din care decurge sau prin care se cumpără puterea, care, la rîndul ei, duce la îmulţirea averii. „Sufletele moarte“, cele care nu mai sînt demult printre noi, au această putere.  marea tragedie a , este faptul că este prins între două lumi, între „cei vii“ şi „cei morţi“, într-un cîmp nediscursiv, într-un soi de hălăduială fără sens. Un fel de „nici-nici“ care este tragedia cuiva prins între două lumi. Prima problemă majoră a acestui spaţiu al celor vii şi al celor morţi care trăiesc împreună, sau mai degrabă al celor prinşi între cei vii şi cei morţi, adică tema vampirismului, e legată – şi aici mă opresc strict la problema socială şi politică – de iraţionalitate. De un anumit tip de iraţionalitate. marea dramă este drama necunoaşterii sinelui. De aici decurge şi lipsa propriului centru de comandă. Atît duşmanul, cît şi centrul de decizie sînt mereu în afara noastră.  Dregătorii noştri vorbesc: „Doresc să credeţi în lucruri în care nu aveţi putinţă a vă încrede", „Există lucruri pe care nu le înţelegeţi, dar ele există“. Aici ne aflăm în cîmpul politic al vampirismului.
Am dereglat, am destramat, am distrus şi vîndut aproape tot. În urma acestor procese pe care le-am înfăptuit cu un entuziasm morbid şi tîmp, a survenit o fragmentare şi o disoluţie socială fără precedent. Cînd se distruge o uzină sau o fabrică, cînd dispare o bibliotecă sau un cinema, cînd se năruie un drum sau un pod, se năruie de fapt o lume vie, reală. Este o lume vie care renunţă la tot ce are fără a mai primi nimic în loc. Acest tip de fragmentare şi năruire duce în ultima instanţă la unul dintre cele mai tragice fenomene sociale: insensibilitatea şi ne-simţirea socială care fac să nu mai existe viaţă socială şi duc, în definitiv, la o moarte politică totală.
Speranţa noastră ar fi acest ultim argument: sîntem o societate prea tînără şi avem încă vocea vieţii sociale în formare. Dar poate că am ajuns la acest grad de singurătate, fragmentare şi insensibilitate socială pentru că fiecare dintre noi emite mesajele pe alte frecvenţe şi nu ne mai putem nici auzi, nici comunica pentru a ne organiza social şi politic. Din ce cunoaştem şi ştim din istorie şi din reflecţia politică de milenii, omul moare cel mai uşor din lipsă de viaţă socială, de aceea avem enorm de mare nevoie de sensibilitate socială, cea care creează viaţa socială şi duce la formarea vieţii politice, în lipsa căreia nu mai sîntem oameni. Întrebarea e cum ne reglăm vocile pentru a emite pe lungimi de undă care să ne permită să ne auzim?

alexandrinna Aianis desi suntem in al 12 ceas, desi suntem intr-o mare prapastie, exista multi "nebuni" ca "NOI" care spera ca se mai poate salva ceva, ca mai sunt sanse de salvare pentru Romania, ca mai exista romani cinstiti si curajosi care sa ne poata reprezenta si in care sa avem incredere, ca mai exista romani corecti care sa ii poata controla pe cei care s-ar angaja sa ne conduca . Facem apel catre toti romanii care vad situatia Romaniei si a romanilor cu aceleasi dioptrii, catre toti cei care cred si care inca mai spera in redresare, pentru a se uni intre ei, numai asa, salvarea Romaniei va putea deveni posibila.a
Este in puterea noastra sa schimbam inclinarea balantei. Noi nu vrem sa nu fie unii sau altii mai bogati ci vrem ca noi sa nu ajungem cei mai saraci din lume cu o tara asa de bogata. Trist ca deja suntem pe lista tarilor cu cel mai scazut nivel de trai. De vina suntem noi, ca ne mentinem dezbinati si manipulati, ca mai sunt printre noi persoane indragostite pana la isterizare de unul sau altul dintre cei care ne-au mintit, furat, distrus, vandut, indatorat! Voi, cei care vedeti realistatea clara, haideti sa ne adunam, sa fim uniti. Nimanui nu ii pasa de NOI! Cei de la conducerea tarii de 22 de ani, nu au nici un interes sa schimbe ceva. Daca lor le merge bine, de ce ar vrea sa ne mearga si noua?
Cand oamenii nu mai au ce pierde, cand li s-a luat totul, demnitatea, decenta traiului, viitorul copiilor, atunci cei care au luat vor primi rasplata asa cum nu s-au asteptat atunci cand ranjind calcau in picioare vieti! Cand omul pierde totul dispare frica.