miercuri, 8 februarie 2012

Toți pentru niciunul și niciunul pentru toți! – sau despre cum se revoltă românii în somn


Somnul națiunii naște monștri, iar ce se naște din monștri, politicianism mănâncă. Politicianismul poate fi definit ca o activitate politică orientată spre realizarea unor anumite interese personale, de grup sau de partid, o activitate politică bazată pe practici imorale și demagogice. Românul nu mai este poet de mult timp, el este prin excelență politician, politruc prin definiție, se comportă ca un lup, ca o haită de lupi ce sfâșie totul în jur pentru satisfacerea imediată a foamei fiindcă acum, pe ger, pe criză, în pădurea românească, nimeni nu își mai permite să aibă aspirații mai îndepărtate de orizontul propriei burți – fizice sau existențiale – ce se cere îndestulată, fie ce-o fi!

Românii dorm adânc de mult prea mult timp, pentru ca să mai putem spera acum la o trezire subită și autentică, a trecut peste somnul lor și noaptea comunismului, și aurora tranziției spre mult visata democratizare și occidentalizare a adormitei nații. Românii au dormit prea greu și s-au obișnuit prea mult cu somnul, au fost mutați din pat în pat, au trecut uneori prin paturile de fier ale închisorilor comuniste – cei care îndrăzneau să refuze somnul – , au fost purtați prin paturile de cuie ale tuturor regimurilor politice postceaușiste, prin paturi cu pureci și căpușe ce le-au supt mereu sângele până i-au lăsat abulici și anemici, au ajuns acum prin patul lui Procust – Băsescu sau Boc, ce le scurtează scurt și rece! mâinile și picioarele ce ies de sub plapuma austerității statului, românii își dorm de prea multă vreme coșmarurile, de atât de mult timp încât nu mai știu ce e realitatea și ce e starea de veghe, ei știu doar somnolența, iobăgia onirică și starea de zeghe.

Unii dintre români își dorm eterne coșmaruri, în care visează că sunt un fel de oameni – sclavi, somnul lor e o muncă silnică zilnică în care, deși visează, nu au de nici unele, nici mâncare, nici sănătate, nici educație, nici serviciu, nici perspective, nici speranțe. Somnul majorității este un coșmar al căderii neîncetate în gol, nu e un somn de moarte, căci atingerea fundului prăpastiei în somn, iminența morții i-ar trezi. Nu… somnul românilor e un dulce masochism administrat în porții bine determinate de zeul portocaliu al somnului ce le dorește ignoranța, hipnoza… dormiți-vă liniștiți coșmarurile… Zeus veghează. Președintele – zeu nu vă dorește un somn de moarte, prăbușirea finală pe fundul prăpastiei, nu… el vă urează ,,să trăiți bine!”, să vă dormiți liniștiți viața, plină de vise umilitoare de sclavie.

Somnul națiunii este unul extraordinar de profund, de exhaustiv și de fertil, organismul național e violat mereu în timp ce doarme, astfel, el e mereu gestant și naște în permanență monștri… Monștri ce se trezesc stăpâni peste o masă de adormiți ce își acceptă tacit tartorii somnului. Pe bază de nepotism, de așchie ce nu sare departe de trunchi, monștrii nasc alți monștri, unii adorm periodic, alții se trezesc regulat, după cum îi investesc cu putere adormiții, somnolenții, o dată la câțiva ani, la alegeri, sau o dată la câțiva zeci de ani, la revolte și revoluții. Acesta este substratul unui popor al cărui imn îl îndeamnă zadarnic să se trezească, al unui popor pe care nu îl trezește nici foamea, nici setea, al unui popor de indivizi ce visează fiecare pentru el, de indivizi lipsiți total de solidaritate față de conaționalii onirici cu care împart marele pat numit România. Fiecare e în visul său un mic stăpân și dictator, ce le știe pe toate, toți ceilalți în somnul fiecăruia fac doar figurație, nu au valoare și calități umane, așadar nu inspiră visătorului compasiune.

Românul-somn se revoltă așa cum știe trăi: dormind. Nu solidarizează cu ceilalți, fiindcă ceilalți sunt doar figuranți, manechini în visul Său. El iese pe stradă și strigă punctual, strict ce îl doare pe El, unul se visează activist ecologist și strigă pentru Roșiile de Munte, deși roșiile sale, din grădina propriei vieți, nu au rodit de secetă sau, dacă au rodit, sunt mâncate de ciorile negre-portocalii… altul se visează monarhist și are impresia că nu dobitoacele ce fac jungla să fie junglă sunt problema, că nu jivinele agresive și nesimțite și domesticirea lor pentru a face din junglă civilizație sunt problema și soluția, nu! problema cu jungla nu e însăși existența junglei, ci faptul că jungla nu are un rege, un leu din neamul leilor.

Dacă fiecare iese în stradă și strigă doar ce îl doare pe el personal, ce îl taie capul, dacă fiecare se apucă să dea cu toporul în câte-o creangă sau crenguță ce îi deranjează mai tare existența, deși toate topoarele ar trebui să lovească solidar răul, la rădăcină, atunci toate proteste vor fi inutile.

Revolta a devenit din păcate, prin unii protestatari sau grupuri de protestatari nesinceri, dornici doar de publicitate gratuită, ,,ieșitul în stradă” a devenit o nouă politică ieftină dusă prin mijloace politicianiste. Toți pentru niciunul și niciunul pentru toți! pare a fi deviza românilor ce tresaltă prin somn. Marele organism social este bântuit și cutremurat într-adevăr, în mod real, de visul de schimbare, de speranța stării de veghe pentru cei mulți și a stării de zeghe pentru cei puțini și portocalii. Dar poporul încă nu s-a trezit pe de-a-ntregul. Tresare doar cu câte-un deget, ce se mișcă spasmodic, prin gerul de-afară, ieșit de sub plapuma societății letargice, lăsându-ne să ghicim doar ce visează românul, de ce coșmaruri înfiorătoare suferă… E un semn, o speranță că încă mai trăiește, că somnul nu i-a fost de moarte și lasă deschisă calea spre trezirea autentică… speranța că se va trezi odată ca un tot, nu ca celule disparate și haotice, un singur trup social, o singură simțire, ce se va ridica din patul istoriei, va arunca plapuma grea a dictaturii hienelor, se va spăla la față și cu un singur gest, un singur gând, va cere ,,Jos… – cine e de dat jos – !” iar apoi, treaz și nu dormind ca până acum, va pune Sus pe cine e de pus Sus, apoi se va hrăni moral, cultural, spiritual și trupește și se va duce la muncă, nu din nou la un somn de secole…

,,Toți contra unuia!” e singura deviză de succes atunci când unul e contra tuturor. Nu există categorie socială care să nu fie afectată de corupția, incapacitatea și nesimțirea prezentului regim politic și totuși clasele sociale sunt separate, distanțate, indivizii nu reușesc să coaguleze un popor cu revendicări unitare. Dacă la începutul protestelor vocea maselor striga totuși în mod predominant trei lozinci ce, urmărite tenace, consecvent, ar fi putut duce la reușita eforturilor populației ieșite în stradă ( ,,Jos Băsescu!”,,Jos guvernul!”, ,,Alegeri anticipate!”), acum, trasă  de păr de-a lungul multor zile, în care oamenii au venit și au plecat din piețe, revolta fiind doar una de seara, cu pauze de dimineața și la prânz, răzmerița riscă să devină  un simplu capriciu al unor ultrași sau activiști de profesie, a unor oportuniști ce speculează momentul în speranța punerii pe firmamentul opiniei publice a doleanțelor lor, altfel fără șanse de afirmare. Mulți încearcă să prindă valul nemulțumirii populației tăcute, să se urce pe el și, odată sus, pe creastă, să înfigă steagul cu blazoanele personale, al convingerilor personale sau de gașcă, să acapareze și să cucerească momentul.

sursa http://www.presalocala.com/2012/02/07/toti-pentru-niciunul-si-niciunul-pentru-toti-sau-despre-cum-se-revolta-romanii-in-somn/:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

nu facem atac la persoana