Binele si rãul

de Lise Bourbeau

Binele si rãul au condus dintotdeauna. Este trist sã constati cã aceste notiuni tin de latura noastrã umanã si nu de cea divinã.Rãul s-a nãscut din fricã. Totul se întâmplã la nivelul capului. Dacã tu consideri ceva ca fiind „rãu”, acesta devine rãu în mod automat. De aceea se spune „devii ceea ce gândesti”. Dar altcineva poate interpreta acest rãu ca fiind bine. Deci, acelasi lucru e bine sau rãu în functie de felul în care îl percepe fiecare individ. În realitate, tot ce este considerat „rãu” face parte din planul divin si este permis pe pãmânt pentru a ajuta omul sã evolueze.

Binele si rãul sunt numai o nãscocire a fiintei umane. Câte ore pe zi stai sã-ti dirijezi viata dupã bine sau rãu? De câte ori nu eziti sã faci ceea ce ti-ar plãcea, din credinta cã e ceva rãu sau fiindcã te nelinisteste ce vor spune sau vor gândi ceilalti? Faptul cã nu ai curajul sã realizezi ceea ce ti-ai dori te face sã revii la vechile obiceiuri. Procedând astfel, accepti o notiune de bine sau rãu venitã din exterior!

Toti vrem sã trãim în pace si armonie, fãrã sã ne fie teamã de nimic. Singurele momente când omul trebuie sã plãteascã pentru ceva sunt cele în care încalcã legile naturii, legile care guverneazã cosmosul. Efectul produs de gândurile noastre nu poate fi numit nici pãcat, nici rãu. Este vorba, pur si simplu, de legea cauzei si efectului, marea lege care ne învatã si ne ajutã sã devenim mai constienti. Nu existã greseli; existã numai experiente.

E timpul sã te opresti, sã încerci sã te privesti prin propriul tãu sistem de valori. Corespunde el ambitiilor tale? Crezi în el cu adevãrat? Te face fericit? Prezenta unui asemenea sistem de valori, principii, metode si obiceiuri indicã faptul cã notiunile de bine si rãu au încã o mare putere asupra ta. Ele ne limiteazã dorintele si dau nastere la dese conflicte interioare. Ne împiedicãm singuri sã dorim ceva: „Nu trebuie, nu e bine”. Este un sindrom al personalitãtilor puternice, al celor care nu vor sã tinã cont de dorintele, de latura lor copilãreascã. Oamenii cu o personalitate puternicã au o trãsãturã comunã: se supraestimeazã. Între altele, sunt convinsi cã ei sunt mai „buni” în comparatie cu altii. Tot timpul vor sã-i schimbe pe ceilalti. Sunt foarte influentati de propriile notiuni de bine si rãu. De aceea le e foarte greu sã-i accepte pe ceilalti asa cum sunt.

Adevãrul – un alt concept al fiintei umane – e ceva foarte relativ. Adevãrul e proportional cu gradul de dezvoltare al fiecãrui om. Fiecare este convins cã detine adevãrul absolut. Fiecare om a atins un anumit nivel în evolutia sa, deci adevãrul lui nu este mai putin bun decât al altuia. Adevãrul urmãreste dezvoltarea persoanei în cauzã. În loc sã încercãm sã-i schimbãm pe ceilalti, trebuie sã-i acceptãm asa cum sunt în adevãrul lor. Fiecare nouã experientã ne învatã ceva, deci ne ajutã sã ne schimbãm, sã evoluãm. Si tu vei trece prin multe schimbãri pe mãsurã ce avansezi în viatã.

Dacã notiunile de bine si rãu sunt prea pronuntate, devii foarte rigid fatã de tine însuti si fatã de ceilalti. Lasi sã treacã pe lângã tine ocazii fantastice, care te-ar putea face sã trãiesti momente dintre cele mai fericite. Esti atât de ocupat sã-i judeci si sã-i critici pe ceilalti, încât nu esti atent la propria ta viatã, la ceea ce poti sã faci pentru tine. Ce se întâmplã cu o persoanã ajunsã într-o asemenea situatie? Nu mai e în stare sã se bucure de viatã si se simte tot timpul agitatã.

Dacã tu crezi cã ceva e bine si auzi pe cineva exprimându-si dezaprobarea totalã fatã de acest lucru, nu te simti dezamãgit, frustrat? Nu te înfurii? Nu încerci sã schimbi persoana respectivã? Asa cum procedezi cu ceilalti, procedezi si cu tine. Cum reactionezi când îti dai seama cã ai fãcut ceva „rãu”? Nu poti accepta, te superi pe tine însuti si nu încetezi sã te învinovãtesti. Astfel actionezi împotriva legii dragostei care te învatã cã trebuie sã te accepti asa cum esti.

Culegem si ceea de se ascunde în spatele faptelor noastre si ceea ce le motiveazã, nu numai urmãrile actului în sine. Dacã recolta ta e bunã, sãmânta pe care ai pus-o este cauza. Si tu stii asta. Cel mai bun mijloc de a învãta sã-ti pãstrezi echilibrul este sã accepti cã esti atât de perfect pe cât poti fi în fiecare moment al vietii tale.

Unii cred cã a fi perfectionist este o calitate. Dacã esti o persoanã perfectionistã, înseamnã cã nu-ti accepti propria perfectiune. Perfectionistul nu e niciodatã multumit. Îi e foarte greu sã se accepte  pe sine însusi. Niciodatã, nimic nu e suficient de bun. Fii o clipã atent la ceea ce numesti „greselile” tale. În momentul în care ai înfãptuit asa-zisa „gresealã” ai fost constient de ea? Sau ai realizat mai târziu cã, dacã procedai altfel, ai fi obtinut rezultate mai bune? În momentul în care ai actionat, ai fost convins cã fãceai ce e bine. Atunci, de ce te superi? Asa se întâmplã cu fiecare dintre noi. În fiecare moment din viatã, fiecare om face asa cum stie cã e mai bine. Aceasta înseamnã a vedea în fiecare om pe Dumnezeu.Dumnezeu înseamnã Perfectiunea.

Pe mãsurã ce înveti sã fii propriul stãpân al vietii tale, vei fi tot mai putin influentat de persoane, evenimente sau vibratii exterioare. Probabil ai trecut prin anumite situatii când ti-ai spus: „Nu stiu ce m-a apucat, era ceva mai tare decât mine”. Nu esti singurul care a trãit acest gen de experiente. Stãpânirea de sine le va face sã disparã, încetul cu încetul. Cel care se lasã condus de asemenea impulsuri nu trebuie judecat. E mai bine sã acceptãm cãfiecare e atât de perfect pe cât poate fi în fiecare clipã a existentei sale.

Fiecare zi din viatã îti oferã noi experiente, îti dã ocazia sã mergi mai departe cãtre perfectiune. Când vei accepta aceasta în ceea ce te priveste, o vei accepta si la ceilalti. Vei înceta sã mai critici, sã judeci, sã condamni sau sã fii supãrat pe cineva, oricine ar fi acesta. Vezi, totul e conceput pentru ca viata ta sã meargã spre mai bine!