marți, 27 martie 2012

DANSAND CU VIATA

de Paul Ferrini

Oamenii care excelează în manifestarea fizică a ideilor lor învaţă să-şi fixeze obiective realiste şi să le aplice într-un mod flexibil, răspunzând la condiţiile concrete. Dacă vrei să înţelegi ce înseamnă flexibilitate, urmăreşte comportamentul unui copăcel tânăr în bătaia vântului. Trunchiul său este subţire şi fragil, dar dispune de o impresionantă forţă şi rezistenţă. Aceasta se datorează faptului că el se mişcă împreună cu vântul, nu împotriva lui. Atunci când condiţiile sunt potrivite ca ceva să se întâmple, aceasta se va întâmpla fără mare efort. Când condiţiile nu sunt potrivite, chiar şi un mare efort nu va reuşi. A te mişca împreună cu vântul necesită o sensibilitate faţă de condiţiile existente. Există momente pentru odihnă şi retragere şi momente pentru a te mişca energic înainte. Gândirea abstractă nu poate duce, prin ea însăşi, la percepţia adevărată. Ea trebuie combinată cu sensibilitatea emoţională. Trebuie luate în considerare atât realitatea interioară, cât şi cea exterioară. Unii oameni spun că realitatea interioară determină realitatea exterioară. Alţii spun că cea exterioară o determină pe cea interioară. Şi unii şi alţii au dreptate. Cauza şi efectul nu sunt lineare şi secvenţiale. Ele se manifestă în mod simultan. Prin natura lor, ele au o mişcare circulară. Nu numai cauza determină efectul, dar şi efectul determină cauza. Realitatea Supremă nu poate fi înţeleasă într-un cadru de referinţă dual. Ea include atât realitatea interioară, subiectivă, împreună cu realitatea exterioară, obiectivă – cât şi interacţiunea lor reciprocă, spontană. Toate contrariile sunt conţinute înăuntrul ei. Realitatea Supremă e creaţia acceptării totale, a capitulării totale şi a iubirii totale, atotcuprinzătoare. Nu există ceva care să fie separat de ea. Chiar şi atunci când copacii sunt smulşi din rădăcină şi duşi la vale de şuvoi, nu e nici o tragedie, căci nu există diferenţă între copac şi şuvoi. În contrast cu fluxul Realităţii Supreme se află Rezistenţa care dă naştere diferitelor condiţii. Distincţiile, comparaţiile, judecăţile intră în joc, iar cursul natural este întrerupt. Natura Realităţii Supreme este de a spune „Da”. Ea are o exuberanţă naturală şi un entuziasm firesc. Vrea să ia totul cu ea. E fericirea personificată, pentru că ea consideră totul şi pe toţi ca fiind ea însăşi. Rezistenţa spune mereu „Nu”. Prin natura ei, aduce conflict şi luptă. Se opune la orice şi, astfel, ea este nefericirea personificată. Acolo unde nu există rezistenţă, nu există nefericire. Nefericirea opune întotdeauna rezistenţă unor condiţii. Ea se constituie pe nişte interpretări pro sau contra. Rădăcina nefericirii este ataşamentul. Nu îţi cer acum să renunţi la toate ataşamentele tale. Aceasta, prietene, nu este un ţel realist. Îţi cer doar să devii conştient de ataşamentele tale, de percepţiile tale, de interpretările tale pro şi contra. Îţi cer doar să observi cum ai făcut ca fericirea ta să fie condiţionată. Dacă vrei să înţelegi necondiţionarea, priveşte copacul mişcându-se în bătaia vântului. E cea mai bună metaforă pe care o poţi găsi. Copacul are rădăcini adânci şi ramuri întinse. Jos e neclintit, iar sus e flexibil. Este un simbol al tăriei şi al capitulării. Poţi dezvolta aceeaşi tărie de caracter, mişcându-te flexibil o dată cu toate situaţiile din viaţa ta. Stai drept şi fii înrădăcinat în momentul de faţă. Cunoaşte-ţi nevoile, dar îngăduie ca ele să fie satisfăcute cum ştie viaţa mai bine. Nu insista ca nevoile tale să fie satisfăcute într-un anumit mod, căci, dacă insişti, vei opune o rezistenţă inutilă. Trunchiul copacului se frânge, atunci când încearcă să se opună vântului. Mişcă-te o dată cu vântul! Viaţa ta e un dans! Ea nu este nici bună, nici rea. E o mişcare, un continuum. Alegerea ta este una simplă: poţi dansa sau nu. Decizia de a dansa nu te va scoate de pe ringul de dans. Dansul va continua în jurul tău. Dansul va continua şi tu eşti parte din el. Există o demnitate simplă în asta. Te încurajez să te bucuri de pura stare de graţie de a fi viu. Dacă vei căuta în viaţă un sens mai elevat, vei fi dezamăgit. Dincolo de dans, nu se află nici un sens. Toate condiţiile se deschid înspre necondiţionare. Fii, pur şi simplu, deschis şi prezent şi vei cădea în braţele lui Dumnezeu. Dar împotriveşte-te chiar şi pentru o clipă – şi vei fi prins într-o complicaţie fără rost, provocată de tine însuţi. Fiinţele umane nu pot fi independente de realitatea condiţionată, deoarece realitatea condiţionată este o creaţie a conştientei umane. Opriţi-vă din încercarea de a scăpa de propriile voastre creaţii. Acceptaţi-le, pur şi simplu, aşa cum copacul acceptă vântul. Demnitatea voastră constă în a deveni pe deplin umani, pe deplin receptivi la propriile voastre nevoi şi la nevoile altora. Compasiunea nu vine prin detaşarea de întreaga paletă a experienţei emoţionale, ci prin participarea plenară la ea. Unii au spus că lumea asta e un loc al durerii. E absurd. Această lume nu este nici bucurie, nici durere, deşi aţi putea spune că e amândouă în acelaşi timp. Această lume este un loc în care se naşte corpul emoţional şi mental. Naşterea fizică şi moartea facilitează, pur şi simplu, dezvoltarea unei conştiente gândire/sentiment, care este responsabilă pentru propriile sale creaţii. E absurd să negi importanţa acestui proces al naşterii. Şi este la fel de absurd să-l glorifici. Nu există fiinţă umană care să nu parcurgă acest traseu al naşterii, fără să trăiască atât experienţa bucuriei, cât şi a durerii. Sunt oare ambele necesare? Absolut! Fără durere, mama nu ar putea scoate bebeluşul din ea. Şi fără bucuria vieţii nou-născute, durerea n-ar avea nici un sens. Dar nu spune „acesta e un loc al durerii” sau „acesta e un loc al bucuriei”. Nu căuta să faci din experienţa ta ceea ce ea nu este. Fereşte-te de interpretări care te-ar determina să accepţi numai o parte din spectrul vieţii. Binevoieşte! Participă! Atinge şi lasă-te atins! Simte totul! Deschide-ţi braţele vieţii şi lasă-ţi inima să fie atinsă! De aceea te afli aici! Când inima se deschide, ea este plină de iubire. Iar capacitatea ei de a da şi a primi nu se mai bazează pe nimic din exterior. Ea dăruieşte fără să se gândească la recompensă, deoarece a da este cel mai mare dar. Şi primeşte – nu numai pentru sine – ci pentru ca şi alţii să poată trăi experienţa darului. Legile lumii acesteia nu îi mai limitează pe bărbatul sau pe femeia a căror inimă este deschisă. Şi astfel se întâmplă miracole – nu printr-o activitate specială, ci doar ca o extensie a iubirii însăşi. Miracolele nu vin dintr-o gândire lineară, secvenţială. Ele nu pot fi planificate. Nu poţi învăţa nici să le faci, nici să le primeşti. Miracolele vin în mod spontan în inima care s-a deschis şi în mintea care a renunţat la nevoia ei de a controla sau de a şti. Căci Mintea lui Dumnezeu e nevinovată şi atotdăruitoare. Ea nu-ţi poate refuza cele necesare, întrucât eşti parte din Ea. Ea nu te cunoaşte ca fiind separat. Asemenea unui părinte ce se uită la unicul său copil. Ea te priveşte cu statornică iubire şi afecţiune. „Întinde-ţi mâna şi primeşte aceste daruri”, te invită Ea. Dar tu nu dai ascultare chemării Ei. În frustrarea ta, nu auzi Vocea Divină care te chemă. Privind în jur la condiţiile vieţii tale şi găsindu-le numai defecte, nu eşti conştient că te-nconjoară Iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu. Şi totuşi, oricât de departe te-ai simţi tu de Dumnezeu, nu eşti decât la un gând distanţă. Pe măsură ce înveţi să fii deschis momentului prezent, vei deveni din ce în ce mai conştient de Prezenţa Divină în mintea şi experienţa ta. Rostul tău personal se va dezvălui în această conştienţă lărgită, ajutându-te să înţelegi cum poţi fi de cel mai mare ajutor pentru tine însuţi şi pentru ceilalţi.

3 comentarii:

  1. ,,Pe măsură ce înveţi să fii deschis momentului prezent, vei deveni din ce în ce mai conştient de Prezenţa Divină în mintea şi experienţa ta. Rostul tău personal se va dezvălui în această conştienţă lărgită, ajutându-te să înţelegi cum poţi fi de cel mai mare ajutor pentru tine însuţi şi pentru ceilalţi"
    Ma bucur sa vad ca Paul Ferrini este gazduit de -A TREIA CALE-.
    Nicolae Tudor,te imbratisez cu prietenie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cand am postat textul mi-am zis: asta-i place lu' Constantino al meu! Daca postez niste articole, nu inseamna neaparat ca eu cred in ele, le postez pentru informarea cititorilor acestui spatiu si ajutarea lor pentru momentul cand aleg. Trebuie sa-mi spun totusi parerea: acest gen de texte vin din zona esoterismului, zona care atrage si se acopera cu tot mai multi adepti intru spiritualitate. Si, la orice se propune, eu am, in general, o completare. Fara sa neg acest mod de intelegere a lumii, adaug ca este o comoda forma de vietuire, cand fiinta umana primeste cat mai mult si este ferita de suferinta.Dar Biblia descrie inaltari sufletesti tocmai prin suferinta cand oferi binele si ai de suferit de pe urma lui. A te misca armonios dupa cum bate vantul este o jumatate de fel de-a fi. Exista fericiri mult mai profunde cand incerci armonii in contra vantului, daca nu se neaga divinitatea, chiar daca acestea aduc aparenta durere sau neimplinire. Pe jumatate asta se afla putini oameni si ei nu sunt mai prejos in ochii lui Dumnezeu, dimpotriva. Acesti oameni pot influienta cu puterea lor chiar vantul, in voia caruia se lasa dusi multii. Cand a murit Iisus s-a intuncat cerul. Ramtha a devenit vantul. Uneori am senzatia ca il pot si eu starni sau potoli, dar mi-e frica de ce s-ar putea, apoi, intampla.

    RăspundețiȘtergere

nu facem atac la persoana