Bogdan Cojocaru: Finlanda va fi prima ţară
din lume care va testa venitul universal de bază pentru şomeri. Un grup de
2.000 de persoane fără loc de muncă din Finlanda va primi de la stat în fiecare
lună un venit de bază necondiţionat, scrie Deutsche Welle. Cei care au propus
această idee speră că vor dovedi că o astfel de schema îi va motiva pe oameni
să-şi caute de lucru. Începând cu ianuarie, 2.000 de şomeri vor primi 560 de
euro pe lună de la stat. Prin introducerea noii scheme, Finlanda va deveni
prima ţară din lume care testează la nivel naţional venitul universal de bază. “Credem
că va fi un stimulent eficient pentru angajări, cel puţin într-un post cu
jumătate de normă”, spune Marjukka Turunen, şeful Instituţiei de Asigurări
Sociale (Kela), autoritatea care va administra programul. Cei cărora li se oferă
banii nu vor plăti impozit pentru acest venit, chiar şi dacă îşi găsesc de
lucru şi primesc salariu. Turunen a explicat că mulţi oameni care primesc
ajutoare sociale în Finlanda nu acceptă locuri de muncă cu salarii mici
deoarece se tem că după plata taxelor le va fi mai greu ca în perioada în care
beneficiau de sprijin de la stat. “De asemenea, această schemă le oferă
oamenilor siguranţă financiară. Pot conta pe faptul că banii vor fi acolo la
timp. Ce vor face cu ei, este treaba lor.” Participanţii vor fi aleşi aleatoriu
dintr-un grup de persoane cu vârste de 25-58 de ani care au primit indemnizaţie
de şomaj în noiembrie 2016.
COMENTARII:
Ica Moraru Bine venita
vestea !
Gabriela D. Resu Cred ca
va da rezultate metoda asta. Oamenii nu sunt chiar niste de-aia care tandalesc
cu burta la soare. De obicei au nevoie de o activitate creatoare, au nevoie de
munca. Nu de munca aia care inrobeste, ci de aia pe care o poți face de drag,
dupa puterile si talentele tale.
Si când exista o motivație- deci banii aia nu sunt impozitati, sunt siguri- da, vor vrea sa castige ceva pe langa ei. Poate cu program de 4 ore, poate mai mult, tot mai bine decat deloc, doar beneficiind de asistență socială.
Iar venitul ala de baza necondiționat vindeca oamenii de stres, le deschide in fața o lume plină de speranță. Vor putea testa mai multe locuri de munca, programe diverse (jumate de norma, norma intreaga), vor avea mai multe sanse sa aleagă ceea ce li se potriveste. Poate ca, datorită cresterii numărului populației si a vârstei de pensionare, oferta de locuri de munca de 6, chiar 4 ore ar oferi loc de munca mai multor oameni.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
nu facem atac la persoana