luni, 21 noiembrie 2011

fila de realitate (91)


Unii spun ca Romania are multi Oameni care te primesc in casa si taie gaina, taie porcul, vaca, numai sa te faca sa te simti bine atunci cand le treci pragul casei. Acestia considera “Capsunarii” Romaniei o masa critica ce ne va urni din loc.
Altii cred ca in "Gradina Mc. Domnului"-  minciuna, mita si coruptia sunt la ele acasa, ca-i vremea imbecililor si naivilor.
Unii spun ca-n Romania se construieste, avem aer curat, cele mai bune fructe, cea mai dulce miere, o cultura populara deosebit de bogata si lucruri facute de mana cu multa pricepere si multa daruire. Avem ciocolata rom, Borsec, eugenia, catina, telemeaua de Sibiu, cirnatii de Plescoi, gemul de prune de Topoloveni, plachia de crap de Dunare, horinca de Maramures, vinul de Tirnave de Murfatlar, pepenii de Dabuleni, rosiile cu gust de vara.
Altii spun ca Nucleul, profesorii nostri, si-au pierdut integritatea! Ca nu respectam regulile de circulatie, nu stim sa vorbim frumos, corect si respectuos cu cineva, aruncam pe geamul masinii servetelul folosit sau chistocul de tigara, iar cand a venit vorba de actiune, pleacam la o bere. Ca avem "romani” care-si dau aere de mari “civilizati” si care se fac de ras, cum deschid gura.
Unii spun ca avem naiul lui Zamfir si cobza lui Tudor Gheorghe, ca te poti indragosti de o fata.
Altii cred ca, daca Eminescu ar trai astazi, ar lua-o razna si mai rau.Ca nu avem banci, ci camatari, avem galceava romaneasca si o clasa politica jefuitoare si manipulatoare, ca “serviciile” isi baga coada si nu exista teama de pedeapsa - la noi legea e ceva orientativ, o dojeneala pentru cei cu bani, avem parte exact de ceea ce meritam.
Unii cred ca sintem umani inca, putem sa ne mindrim ca prostii nostri sint mai destepti decit prostii altor neamuri, trebuie doar stimulati copiii, tinerii, batranii si ei vor da viata societatii.
Altii cred ca suntem niste neputiniciosi cu gura mare si viteza la scris comments. Ca in orice institutie publica, in orice spital, oriunde, de la portar la director vezi ca toti sunt o apa si un pamant. Se fura peste tot, incepand de la politicieni si terminand cu oricare cetatean al patriei.
Unii cred ca noi avem o lucrare de supravietuire intr-un mediu ostil si oameni obisnuiti pentru care poti baga mana-n foc.
Altii sunt convinsi ca daca am sta in cap 100 de ani, n-o sa-i ajungem pe nemti din urma.
Unii cred ca noi toti ar trebui sa ne consideram valori, ca avem un inceput de normalitate, ca urlatul pe strazi nu este o solutie.
Altii cred ca infruntarea cu suferinta a violentelor autoritatilor pe strada este o solutie atata timp cat solutiile sunt la mintea cocosului si necesita numai o vointa politica pentru a le aplica. Atata timp cat  "Occupy" a determinat sa se legifereze venitul minim garantat.

Uni cred ca, altii cred ca... Adevarul sa fie la mijloc?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

nu facem atac la persoana