Jurnal de duminica

Acesta nu este un strigat catre voi - ar insemna ca, dupa aceea, sa va las, fiindca ar fi al treilea strigat in van. Si cum sa va las cand voi nu vreti sa plecati? "Strada orelor" se intreba: "ce caut eu aici?", aici, unde am puterea sa va tai si sa va spanzur? Ar putea sa dea un simplu si banal clic si sa iasa, asa cum puteti oricare dintre cei care v-ati rupt de lume si odihniti aici. Dar s-a pitit intr-un colt, s-a aliniat frumos, si ne priveste. Si ne asteapta. "Strada orelor" este un copil, ce poti sa-i ceri? Si ce sa faca el, daca cei ajunsi, albiti de ganduri si framantari, la batranete nu putem?
Eu inca astept pe cineva. Asa cum v-am asteptat pe fiecare si inima mi-a batut crezand ca tu, Ioane sau Gheorghe, ai venit fiindca te-ai ridicat din umilinta si ingenunchiere, ai venit fiindca ai vazut ca semanam, si visam ca si tu credeai ca impreuna am putea sa schimbam ceva. Era nevoie de o scanteie, de un prim pas, si mi-am asumat acest rol, in acest timp macinat de interese obscure si rautati. Dar voi vreti, probabil, mai mult. Vreti sa va daruiesc o lume noua, asa cum o visati? Ionut vrea "Romania inapoi". Dar eu nu sunt Dumnezeu!  Si nici nu stiu cum visati voi altfelul Romaniei, atata timp cat preferati sa ramaneti inchisi in libertate! Am teama ca intelegerea voastra este diferita de a mea, ca voi visati la o normaliate relativa care se regaseste deja, la modul declarativ, (deci poate fi si posibila) la oricare alt partid existent.
Este posibil sa mai fie nevoie de timp pana cand adevarul rostit aici sa fie recunoscut si primit. Sau poate va trebui sa va vorbesc pentru a darama barierele si sa ne intoarcem la punctul "pe cand nimica nu era"? Azi sau maine, intr-o buna zi,  sigur voi vedea, raspunzand chemarii, pe cel drept si ales sa faca lucrarea. Poate chiar tu, cel ce citesti aceste cuvinte, vei intelege ca poti s-o faci. Este ceva atat de simplu si... nu doare!

Atata timp cat esti inca aici, este bine.