Vorbim cu jumătate de voce

Cu jumătate de inimă,
Parcă purtăm căștile, zalele
Cavalerilor morți,
Subiectele sunt egale-ntre ele,
Obiectele latră,
Brusc începe furtuna,
Fulgere, explozii cerești,
Ne privim
și sărutul tău,
umed de așteptare
mă smulge din moarte.

Alisa în Țara Minunilor
Îmi este precum o soră,
Frate îmi este Don Quijote,
Pot să trăiesc metaforic,
Nu-mi este rudă minciuna,
Nu port armură de tablă,
Pot înțelege corrida,
Pot înțelege și teama
Bietului taur,
Arena vieții noastre comune.
Alisa, eu îți port trena.

Mi-au plecat toți prietenii
Am rămas ca un far inutil, de pripas,
Un copac dintr-un codru ars.
În jur cresc mlădițe, puieți,
Putem muri, trec drumeți,
Nu regretă, tu mă regreți?
Mai trăiești? În somn te zăresc,
Te aud prin zeci de pereți
Cine spune că moartea-i pedeapsă?
Cine spune că viața-i o faptă?

Mă culc și trupul meu de vechi gladiator
Se relaxează,
Pătrund în mine melodii uitate,
Privighetoarea se ascunde
Sub o vază
și-mi cântă despre adolescența mea furată.
Tu, cititorul meu, zâmbești
Sau mă ignori,
Murim de tineri, vechi gladiatori.

Închis într-o cutie
Cu șase laturi,
Ca o insectă pe nume Gregor,
Zăresc un cub luminos
Rotindu-se în jurul meu,
Este scurta istorie a unei vieți,
Cubul acesta indestructibil,
mi-e teamă că este veșnic.

Unii cred, alții spun, mai în șoaptă, pe-ascuns,
Alții strigă și mint, te lovesc, te străpung
Cu săgeți otrăvite, te ucid uneori,
Dar poetul mereu va renaște-n cocori,
Va renaște în frunze, în vântul fugar,
În râsul copilului, fraged sugar,
Nu mă tem de minciuni, de sperietori,
Dacă Domnul e veșnic, nici poeții nu mor.

Mi-aș dori o ghilotină de uz personal,
Să-mi pun capul sub mașină
Pentr-un zbor final,
n-am iubit judecătorii
ce nu știu nimic,
îmi sunt dragi jucătorii,
orice joc e un risc.