Anna Karenina și ... tăcerea intelectualilor

De la Anna Karenina pornește totul. Am citit de mult timp romanul,
avea ceva emoționant și excitant. Amanta, femeia /mamă, rebela,
geloasa, neputincioasă în fața Legii kafkiene, dar deasupra tuturor
IUBIREA, strălucirea de foc a unui astru pe care unii nu-l văd într-o
viață. Deși nu este în stil rusesc, recomand varianta americană cu
Jacqueline Bisset. Filmul cu Tatiana Samoilova, poate mai fidel, era
mai dulceag. Lev Tolstoi ar fi putut mărturisi într-un cerc restrâns
că „Anna Karenina c”est moi”. Părea un tip robust, dar nu era, dovadă
și condițiile în care a murit.

 Acum pornind de la acest film am dat peste remarca unui june, legat
de ceea ce am scris undeva că înțeleptul se remarcă prin ceea ce nu
face, nu spune ( este din învățătura DAO). Junele confrate întreba -
a tăcea sub dictatură, a fi comod și liniștit este bine? Grea
întrebare. O iau invers. Ce se întâmplă acum este sub raportul logicii
istoriciei, este o involuție. Domnia tot mai nerușinată a omului cu
bani, dar nu bani „curați” ( există bani curați), ci bani furați, bani
murdari este mai bună decât bâlba, demagogia inconștientă a unui
decrepit ca Nicolae C.? Presiunea extraordinară, în special psihică
prin care regimul PCR-PMR-PCR (și-a schimbat de două ori numele)
s-a impus asupra unei populații care abia învăța ce înseamnă
liberalism, proprietate privată, abia ieșită la lumina unei Europe
moderne, după Primul Război Mondial,apoi împunsă în al Doilea Război
Mondial, este greu de înțeles de către un om născut după 1970. O
spun în cunoștință de cauză. Fiul meu s-a născut în 1966, acum este
american, slavă Domnului. Dar putea populația României „să se mute în
altă țară”? Iar el a plecat după 1989, simțind că răii dinainte vor
deveni beneficiarii noii cotituri. Așa a fost. Așa este. Eu m-am
certat cu un secretar de raion și am primit toate voturile de blam
posibile, doar că nu m-au dat afară din serviciu, că șomeri nu
„ezistau” în socialismul multilateral nedezvoltat. Erai ori la lucru
ori la pârnaie.
     Acum vine Herta Muller și cu un tupeu pe care eu, fără a-l fi
citit pe Cărtărescu cu toată atenția, îl constat cu multă silă și ne
dă lecții de curaj cu ce au făcut ungurii, polonezii, nemți, cehii. Cu
ce drept? Nu apartenența la etnia germană mă poate supăra, dimpotrivă,
germanii au suferit și ei enorm, o dată din partea paranoicului
Hitler, apoi din cauza ocupației sovietice.
      Intelectualii au fost ca ... Anna Karenina. Unii vor râde. Mă
explic. O mică parte dintre intelectualii care s-au opus regimului au
„fugit” în Vest ( așa se spupea), unii au intrat la pârnaie, de unde au
ieșit bătuți, obligați să mai semneze și angajamente cu Secu, alții
au scris ce se putea scrie și publica, iar o bună parte au devenit
susținători ai unui regim care părea solid ca un Reich de o mie de
ani. Să-mi spună mie cineva că a visat, înainte de 1989, ce se  va
întâmpla la finele acelui an. Când un inginer ca Gh. Ursu, un om
pașnic, necunoscut decât de prieteni, este arestat și bătut până la
moarte numai pentru că a scris un jurnal pe care l-a ținut în sertar,
cum poți vorbi de o rezistență activă?
 Sânge fierbinte și curaj postbelic dovedesc unii în a-și judeca
părinții și bunicii. Să mori fără nici un rost, aruncat într-o groapă
comună nu este o perspectivă fericită. Viața este dată să o trăiești,
iar dacă mai publici o proză, o poezie nepolitizată, mai mergi la un
cenaclu, mai asculți un banc politic, merge. Când sărăcia și frigul au
lovit în mase mari de oameni, când Vestul s-a simțit interesat într-o
schimbare, atunci roata s-a pus în mișcare. Fără sprijin occidental, o
spun cu toată convingerea, NC ar fi murit în scaun. Știa el ce era cu
„agenturili”. Iar Moscova și-a făcut jocul pe seama României și a
altor state, foste satelite. Îmi amintesc că am scris un poem numit
MARELE CASTRAT. Nu știu ce mi-a venit și m-am dus cu el la poetul
Florin Mugur. Urma să scot un volum la Ed. Cartea Românească. L-a
citit și a tăcut. Apoi a spus - schimbă titlul! Apoi a recitit, a zis,
scoate jumătate, apoi s-a enervat, deși îi venea să râdă și să plângă
totodată și a spus - arunc-o în Dâmbovița, să n-o vadă nimeni. Așa am
făcut. Nu era o poezie bună, dar îl uram pe NC la fel ca mulți alții.
Aveam multe motive. Deci, intelectualii își iubeau mediul, limba,
știința, literatura, urau lipsa de libertate a expresiei, dar nu
puteau pleca toți din țară, nici nu era posibil, nici nu era drept.
Unde s-a văzut o țară să se golească de intelectuali? Acum, da, se
vede, am ajuns unde nu s-a ajuns sub regimul comunist – tinerii
intelectuali pleacă din țară. Nu se luptă aici pentru o țară normală,
ei pleacă. Înainte de 1989 plecai fie înot peste Dunăre, fie fugind
într-o deplasare oficială, turistică, fie dacă erai german sau evreu,
atât.
   Ce a făcut Karenina? S-a aruncat sub tren. Intelectualii trebuiau
să se arunce sub trenuri sau să accepte situația de prizonieri ai unor
legi.
 Acesta este răspunsul meu dat unui tânăr confrate.

                                                 Boris Marian