Comentariu

"De ce nu iubim egalitatea? Orice om întreg la minte ar trebui să o prețuiască, măcar până o dobândește. După aceea, să zicem, este omenește să uiți de unde ai venit sau ce te-a adus acolo – în funcție de dificultatea de a fi coerent principial sau de abilitatea de a găsi scuze. Până aici lucrurile sunt clare. E de înțeles că nimeni nu e perfect. Iar un om „realizat”, dar cu probleme de memorie, ar putea deveni un simpatic personaj negativ cu rol moralizator. Mai puțin simpatic și mai greu de înțeles e un aspirant la ieșirea din sărăcie care tună și fulgeră împotriva egalității." (Lucian T. Butaru) 

Înțeleg că un om întreg la minte trebuie să prețuiască egalitatea, atâta timp cât n-o are. "Măcar până o dobândește", spuneți. După care același om întreg la minte, din cauza că "nimeni nu e perfect", este de înțeles dacă începe să uite de egalitate și devine, brusc, un simpatic negativ. Problemă fiind doar în cazul celui care aspiră la carnetul de șofer al mașinii egalității (pentru a încălca ulterior regulile), prin aspirația firească a devenirii la rolul de "simpatic personaj negativ" - personaj care nu prețuiește egalitatea, nu crede în ea dar vrea s-o sară, ca la șotron, și s-ajungă direct în inegalitatea care devine un mediul firesc, acasă. Și-n care "simpaticii" se îmbrățișează (se vede!) și se simt bine constituind o lume dominatoare fiindcă se compune doar din oamenii întregi la minte evoluti în simpatice personaje negative.
 Săracii, în acest caz, formează compact, și-n extremis, cealaltă lume a inegalității, mediul neintregilor la minte, săracii pe vecie, cei lipsiți de șansa egalității. Adică 80% din polulatia globului.
 Egalitatea este ea o soluție? Este necesară? Pare să nu, dacă, filozofic vorbind, este doar o anticameră spre "realizare".
 Ceea ce greșiți dumneavoastră este că excludeti că ar exista "oameni întregi la minte" care-și acceptă sărăcia (se mulțumesc cu puțin) și trăiesc egalitatea cu firesc, fiind o moștenire genetică, și nu că pe un concept, o aspirație. Luptă pentru egalitate ar trebui dusă nu de a se obține ceva, ci de a se restabili un drept încălcat. Iar cei care folosesc egalitatea ca pe o trambulină sunt niște filfizoni infractori, nicidecum "întregii la minte", dacă împing experiența trăirii în zona falsă a acumulărilor de tot felul ( dobândite din interese micimane și nu din principii) - zonă niciodată suprapusă, doar atinsă accidental și tangențial cu adevăratul sens al trăirii - evoluția spirituală.